• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-02-08 14:48:28
  • Sursa:
Un judecator i-a interzis lui Elon Musk sa acceseze datele sensibile stocate la Trezoreria SUA. La ce departament primeste acces Imagine

Un judecător federal american a emis sâmbătă o ordonanţă de urgenţă pentru a bloca controlul Comisiei pentru eficienţă guvernamentală (DOGE) condusă de Elon Musk asupra sistemului de plăţi al Trezoreriei SUA, relatează Asocciated Press. În schimb, un alt judecător federal a refuzat vineri să blocheze accesul lui Elon Musk la sistemele Departamentului Muncii din SUA, ceea ce constituie un prim eşec pentru sindicatele angajaţilor guvernamentali care se opun eforturilor sale de a reduce birocraţia federală, potrivit Reuters preluată de News.ro.

Într-o ordonanţă de urgenţă, judecătorul Paul A. Engelmayer a interzis accesul la datele stocate la Trezoreria SUA (numerele de securitate socială şi conturile bancare a milioane de americani) „tuturor persoanelor numite politic”, „tuturor agenţilor speciali ai guvernului”, precum şi „tuturor angajaţilor guvernamentali repartizaţi la o agenţie din afara Trezoreriei”.

Judecătorul districtual american Paul A Engelmayer a emis interdicţia preliminară după ce 19 procurori generali democraţi l-au dat în judecată pe Donald Trump. Cauza, depusă la tribunalul federal din oraşul New York, susţine că administraţia Trump a permis echipei lui Musk accesul la sistemul central de plăţi al Departamentului Trezoreriei, încălcând astfel legea federală.

Sistemul de plăţi de la Trezorerie gestionează rambursări de taxe, beneficii de securitate socială, beneficii pentru veterani şi multe altele, trimiţând trilioane de dolari în fiecare an şi având în acelaşi timp o reţea extinsă de date personale şi financiare ale americanilor.

Engelmayer, care a fost numit de Barack Obama, a declarat, de asemenea, că orice persoană neautorizată care a avut acces la informaţiile sensibile începând cu 20 ianuarie trebuie să distrugă imediat toate copiile materialelor descărcate din sistemele Departamentului Trezoreriei.

Judecătorul a stabilit o nouă audiere pentru 14 februarie.

Procuroarea general din New York, Letitia James, al cărei birou a intentat procesul, a declarat că accesul lui DOGE la datele Departamentului Trezoreriei ridică probleme de securitate şi posibilitatea unei îngheţări ilegale a fondurilor federale. „Acest grup neales, condus de cel mai bogat om din lume, nu este autorizat să deţină aceste informaţii şi a căutat în mod explicit acest acces neautorizat pentru a bloca ilegal plăţi pe care se bazează milioane de americani, plăţi pentru îngrijirea sănătăţii, îngrijirea copiilor şi alte programe esenţiale”, a declarat James într-un mesaj video publicat vineri de biroul său.

James, o democrată care a fost unul dintre principalii antagonişti ai lui Trump, spune că preşedintele nu are puterea de a oferi informaţiile private ale americanilor oricui doreşte şi că nu poate reduce plăţile federale aprobate de Congres.

DOGE a fost creat pentru a descoperi şi a elimina ceea ce administraţia Trump consideră a fi cheltuieli guvernamentale inutile. Accesul DOGE la registrele Trezoreriei, precum şi inspectarea diferitelor agenţii guvernamentale, a stârnit îngrijorarea generală cu privire la puterea tot mai mare a lui Elon Musk, în timp ce susţinătorii au aplaudat ideea de a controla finanţele guvernamentale umflate. Musk a ironizat criticile aduse DOGE, susţinând în acelaşi timp că acesta economiseşte milioane de dolari din banii contribuabililor.

Statele care au subscris de asemenea acestei plângeri sunt Arizona, California, Colorado, Connecticut, Delaware, Hawaii, Illinois, Maine, Maryland, Massachusetts, Minnesota, Nevada, New Jersey, Carolina de Nord, Oregon, Rhode Island, Vermont şi Wisconsin.

Procurorul general al statului Connecticut, William Tong, a declarat că nu este clar ce face DOGE cu informaţiile din sistemele Trezoreriei.

Plângerea susţine că accesul DOGE la înregistrările Trezoreriei ar putea interfera cu finanţarea deja alocată de Congres, ceea ce ar încălca autoritatea legală a Departamentului Trezoreriei. Cauza susţine, de asemenea, că accesul DOGE încalcă dreptul administrativ federal şi doctrina separaţiei puterilor din Constituţia SUA. De asemenea, îl acuză pe secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, că a modificat politica de lungă durată a departamentului privind protecţia informaţiilor sensibile de identificare personală şi a informaţiilor financiare pentru a permite accesul echipei DOGE a lui Musk la sistemele sale de plată.

Departamentul Trezoreriei a declarat că revizuirea politicii a avut ca scop evaluarea integrităţii sistemului şi că nu au fost făcute modificări. Potrivit a două persoane familiarizate cu procesul, echipa lui Musk şi-a început ancheta căutând modalităţi de a suspenda plăţile efectuate de USAid, Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, pe care Trump şi Musk încearcă să o desfiinţeze.

Un alt grup de sindicate ale angajaţilor federali şi ale pensionarilor a dat în judecată Departamentul Trezoreriei pentru a bloca ceea ce consideră a fi transmiterea ilegală a înregistrărilor de plată sensibile către personalul DOGE.

Separat, congremenii democraţi solicită o anchetă asupra Departamentului Trezoreriei cu privire la accesul DOGE la sistemul de plăţi al guvernului.

De asemenea, sindicatele şi grupurile de advocacy au recurs la justiţie pentru a bloca revizuirea sistemului de plăţi.

În schimb, un judecător federal a refuzat vineri să blocheze accesul departamentului guvernamental de reducere a costurilor al lui Elon Musk la sistemele Departamentului Muncii din SUA, ceea ce constituie un prim eşec pentru sindicatele angajaţilor guvernamentali care se opun eforturilor sale de a reduce birocraţia federală, potrivit Reuters.

Decizia temporară a judecătorului districtual John Bates din Washington, D.C., este primul pas într-un proces intentat împotriva Departamentului Muncii de către unul dintre cele mai mari sindicate din SUA, care susţine că miliardarul Musk ar putea obţine informaţii sensibile despre investigaţiile privind propriile companii şi concurenţii săi prin accesarea sistemelor informatice guvernamentale.

Judecătorul Bates a decis că „deşi Curtea are îngrijorări cu privire la presupusa conduită a pârâţilor", Federaţia Americană a Muncii şi Congresul Organizaţiilor Industriale (AFL-CIO) nu au demonstrat că au fost prejudiciate de acţiunile Departamentului Muncii.

Preşedintele AFL-CIO, Liz Shuler, a declarat că decizia este „un eşec, dar nu o înfrângere” şi că sindicatul va furniza mai multe dovezi pentru a-şi susţine afirmaţiile.

Musk, cea mai bogată persoană din lume, este proprietar al companiei de vehicule electrice Tesla, al companiei de tehnologie spaţială SpaceX şi al altor afaceri. Eforturile lui Musk au alarmat legislatorii şi grupurile de advocacy, care susţin că acesta îşi depăşeşte atribuţiile încercând să desfiinţeze agenţiile responsabile pentru programele guvernamentale esenţiale şi să concedieze în masă lucrătorii federali.

În procesul intentat Departamentului Muncii, AFL-CIO a cerut instanţei să blocheze ceea ce a considerat a fi planul iminent al lui Musk de a accesa sistemele departamentului. Sindicatul, care reprezintă aproximativ 800 000 de lucrători guvernamentali, a declarat că acest lucru i-ar putea oferi lui Musk acces la informaţii nepublice din anchetele Administraţiei pentru Sănătate şi Securitate în Muncă privind SpaceX, Tesla şi compania sa de tuneluri, The Boring Company, precum şi din anchete privind concurenţii săi.

Sindicatul a mai afirmat că, în absenţa intervenţiei instanţei, DOGE ar putea avea acces la datele Biroului de Statistică a Muncii cu privire la sănătatea economiei şi la informaţii sensibile despre angajaţii guvernamentali, inclusiv la identitatea celor care au depus cereri de despăgubire a lucrătorilor sau care au solicitat protecţie pentru plângeri legate de salarii şi ore de muncă.

Casa Albă a declarat că Musk se va retrage din chestiunile în care se află în conflict de interese. În calitate de aşa-numit angajat guvernamental special, el este supus unora dintre normele privind conflictul de interese şi etica aplicabile lucrătorilor federali, dar nu tuturor.

Preluarea rapidă de către Musk a agenţiilor guvernamentale americane i-a permis omului de afaceri de origine sud-africană să exercite un control fără precedent asupra celor 2,2 milioane de membri ai forţei de muncă federale din America şi să înceapă o remodelare dramatică a guvernului.

Musk a încercat deja să închidă Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională, dar şi aici justiţia îi blochează temporar unele decizii.

Încăierare în parlamentul din Senegal, după ce un deputat din opoziție și-a pălmuit o colegă din coaliția de la guvernare. Cearta devenită violentă s-a iscat în timpul unor dezbateri aprinse asupra bugetului țării între putere și opoziție.

Economie 2022-12-02 11:34:12

Mai mulți medici de familie din Brașov sunt anchetați că ar fi decontat ilegal, timp de un an, consultații la distanță pentru pacienții cu COVID-19. Pentru fiecare dintre ei ar fi încasat 105 lei, cu toate că monitorizarea nu fusese, în realitate, făcută. Pe fir au intrat anchetatorii, care au făcut joi 17 percheziții, inclusiv în cabinetele doctorilor. Cinci persoane au fost duse la audieri.

Economie 2024-01-25 14:19:19

Fragmente de dronă au fost descoperite joi, în jurul orei 14:15, în apropierea localităţii Etulia-Vlădiceni, din raionul Vulcăneşti, aflat la graniţa cu Ucraina, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) din Republica Moldova, într-un comunicat.

Economie 2024-04-04 22:00:01

Rămăşiţele lui Eliakim Libman, un israelian pe care autorităţile îl considerau ostatic în Fâşia Gaza, au fost descoperite în Israel, au anunţat vineri armata şi familia acestuia, relatează AFP, citată de News.ro.

Economie 2024-05-04 19:13:38

Federaţia Sanitas din România a reacţionat în scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti - unde doi medici sunt arestaţi sub acuzaţia de omor calificat cu premeditare după moartea unui pacient căruia i-ar fi scăzut doza de noradrenalină - şi menţionează că un comunicat al Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă arată că nu se poate pune problema de omor cu premeditare şi că din datele puse la dispoziţie de Parchet rezultă că acuzaţia este fondată pe o necunoaştere completă a laturii medicale a cazului. Federaţia Sanitas consideră că pentru a susţine o astfel de acuzaţie şi pentru a se finaliza cu o condamnare definitivă este drum lung.

Economie 2024-08-10 23:47:33

Aproape 39% dintre sportivi au fost testaţi antidoping la Jocurile Olimpice de la Paris, iar până acum au fost depistat cinci cazuri pozitive, a anunţat, joi, Agenţia Internaţională de Testare (ITA), însărcinată cu programul antidoping din timpul Jocurilor, transmite AFP.

Economie 2024-09-20 17:17:21

Au fost anunțate cele zece modele „fake” ajunse în finala competiției Miss Inteligență Artificială. Printre ele se numără și Aiyana Rainbow, din România, potrivit Metro. În total, peste 1.500 de creatori de IA s-a înscris la acest concurs controversat.

Economie 2024-06-07 17:36:22

ACTUALIZARE 23:15 Recep Tayyip Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale și a fost reales ca lider al Turciei, potrivit șefului Înaltului Consiliu Electoral, citat de BBC.

Economie 2023-05-29 00:55:51