• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-09 10:59:26
  • Sursa:
Un jucator de fotbal din Franta a fost suspendat 30 de ani dupa ce a lovit un arbitru cu cotul in gura Imagine

Un fotbalist amator francez a fost sancţionat cu o suspendare de 30 ani pentru că a lovit un arbitru cu cotul în gură la un meci dintr-o ligă regională, transmite EFE.

Jucătorul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a primit şi o amendă de 234 euro, în timp ce clubul său, US Le Blanc, dintr-o ligă regională, a fost amendat cu 500 euro, a pierdut la ''masa verde'' meciul în care a avut loc incidentul şi s-a ales în plus cu o penalizare de cinci puncte.

Incidentul s-a petrecut pe 12 noiembrie, la un meci dintre US Le Blanc şi Fussy. După ce a fost lovit arbitrul, partida s-a întrerupt şi nu a mai fost reluată, scrie Agerpres.

A doua zi, US Le Blanc a condamnat ''ferm'' agresiunea comisă de jucătorul său şi şi-a prezentat public scuze arbitrului, familiei lui şi tuturor fanilor de fotbal din regiune, pentru că ''nimic din ceea ce s-a întâmplat pe teren nu a justificat o agresiunea fizică sau verbală''.

Sancţiunea a fost luată de Comisia de disciplină a Ligii Centre-Val de Loire, la doar două săptămâni după ce dat o suspendare de 16 ani unui alt jucător care a agresat un arbitru, conform L'Equipe.

Preşedintele Ligii regionale, Antonio Texeira, a declarat că este foarte satisfăcut de cele două sancţiuni: ''Sperăm că vor fi exemplare. Ori luptăm contra violenţei ori nu luptăm. Jumătăţile de măsură nu sunt suficiente''.

Miniştrii de Externe ai Italiei, Franţei, Germaniei, Regatului Unit şi Statelor Unite se întâlnesc joi la Roma pentru a doscuta despre situaţia din Siria, a anunţat Guvernul italian, o reuniune prezidată de către şeful diplomaţiei italiene Antonio Tajani.

Economie 2025-01-08 12:33:02

Partidul Național Liberal (PNL) afirmă, într-o postare pe rețelele de socializare, că singurul candidat la alegerile prezidențiale pentru care a strâns și mai strânge semnături este Crin Antonescu, candidatul alianței „România, Înainte”. Anunțul PNL apare pe fondul mai multor speculații pe marginea unei posibile renunțări de ultim moment a lui Crin Antonescu în favoarea lui Ilie Bolojan, actualmente președintele interimar al țării.

Economie 2025-03-05 16:47:39

Un avion al companiei Lufthansa, care zbura din Texas spre Germania, a aterizat pe aeroportul din Washington după ce a traversat o zonă de turbulențe puternice. Avionul a căzut sute de metri în gol, provocând haos la bord. Șapte pasageri au fost duși la spital.

Economie 2023-03-02 11:46:16

Quincy Jones, unul dintre cei mai cunoscuți producători muzicali din istorie, care a a murit luni la vârsta de 91 de ani, a susținut că ar fi avut o relație cu Ivanka Trump, fiica miliardarului american Donald Trump, despre care același Quincy Jones a spus că este „un limitat din punct de vedere mental, un megaloman și un narcisist”, se arată într-un material publicat în The Independent.

Economie 2024-11-04 12:58:06

După ce Coreea de Sud a anunțat că va interzice consumul de carne de câine, mulți dintre cei implicați în fermele de câini și în industria acestei practici controversate se luptă pentru ca aceasta să rămână legală și organizează proteste, transmite Reuters.

Economie 2023-11-24 10:38:34

Trei ofițeri ai organelor represive din aparatul comunist sunt astăzi exonerați de justiția din România. Securiștii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș au fost recent achitați definitiv de Curtea Supremă, în vreme ce torționarul și asasinul Tudor Stănică, fostul șef al Direcției Cercetări Penale a Miliției din anii 80, este iertat de 20 de ani de Justiție printr-o amnistie mascată: acesta invocă motive medicale pentru a nu ispăși o pedeapsă de 10 ani pentru omor!

Economie 2023-08-01 17:21:25

Comercianții știu foarte bine că în preajma Sărbătorilor românii cheltuie peste măsură și, tocmai de aceea, profită de asta. Acest fenomen se numește „greedflation” sau inflația de lăcomie. Adică prețurile cresc exact pentru produsele cele mai căutate. Iar pentru a nu fi ocolite de clienți, unele magazine au apelat la strategii de marketing, cum ar fi afișarea prețului produsului la suta de grame.

Economie 2024-12-22 07:00:54

Parlamentarii ungari aşteaptă asigurări din partea guvernului suedez că membrii acestuia vor renunţa la obiceiul de a emite păreri critice despre guvernul ungar şi statul de drept din Ungaria, pentru ca legislativul de la Budapesta să ratifice în schimb aderarea Suediei la NATO, a declarat duminică directorul politic al guvernului condus de Viktor Orban, Balazs Orban.

Economie 2023-03-27 00:21:45