• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-07 14:39:00
  • Sursa:
Un italian gelos si-a dus sotia in padure si si-a pus copiii s-o omoare. Era convins ca il inselase Imagine

Convins fiind că soția lui avea o aventură cu un alt bărbat, un italian a decis să o pedepsească, dar nu oricum, ci să implice toată familia în acest lucru. Obsedat de religie, bărbatul a ajuns la concluzia că nu poate trăi sub același acoperiș cu o păcătoasă care se abătuse de la regulile din Biblie și că ea trebuia ucisă.

„A săvârșit adulter, este un păcat foarte grav”, le-a spus el celor doi copii minori, în timp ce punea la cale un plan monstruos.

Bărbatul este judecat acum la Roma pentru violență domestică și rele tratamente aplicate minorilor. Faptele pentru care a ajuns în fața instanței au fost comise între anii 2016 și 2018. Pentru că își suspecta soția că avea amant, el și-a pus cei doi copii, minori la acea dată, să-i verifice telefonul și să-i urmărească orice mișcare. Într-o zi a decis să treacă la fapte. Astfel, i-a dus pe toți într-o pădure de lângă Roma, și-a înarmat copiii cu pietre și apoi le-a spus: „Acum omorâti-o cu pietre pe mama voastră”, explicându-le că aceasta este o pedeapsă biblică pentru trădători, potrivit Il Mattino.

Din anchetă a rezultat că timp de cel puțin doi ani bărbatul i-ar fi făcut viața un calvar soției lui, acuzând-o că l-a înșelat cu un alt bărbat și că nu a respectat regulile unui bun creștin. Copiii erau instruiți ca atunci când mama lor ajungea acasă să-i verifice telefonul și să-i caute în poșetă probe incriminatoare, apoi să-i raporteze totul tatălui. Obsedat de religie, el își obliga întreaga familie să urmeze cu strictețe ritualuri liturgice și programul de rugăciuni. În perioada sărbătorilor, familia era obligată să respecte un post foarte restrictiv.

Femeia era în mod constant insultată și amenințată, pentru că soțul ei o considera o trădătoare. În afara faptului că era verificată și urmărită la tot pasul, soțul o bătea pentru a o face să-și ispășească presupusele greșeli. Într-un final, femeia a fugit de acasă și s-a dus la un centru pentru victimele violenței domestice. Asta după ce bărbatul i-a dus pe toți în pădure și le-a ordonat copiilor s-o omore cu pietre.

Puși în această situație imposibilă, copiii au început să plângă și au refuzat să arunce cu pietre în mama lor. L-au rugat pe tatăl lor să o ierte, acesta s-a lăsat îndeplecat pe moment și apoi au plecat toți spre casă. Dar pentru femeie a fost mult prea mult și s-a adresat autorităților. Ancheta a fost coordonată de procurorul Daniela Cento, care, într-un final, l-a dus pe bărbat în fața instanței de judecată.

Bucățica de țesut îndepărtată de pe pieptul președintelui Joe Biden în timpul examenului medical de luna trecută a fost de tip canceros, a declarat vineri medicul de la Casa Albă, Dr. Kevin O'Connor, potrivit abcnews.go.com.

Economie 2023-03-03 23:04:37

Descoperire istorică, miercuri dimineața, în Turda, județul Cluj. Osemintele a două persoane, care par să se îmbrățișeze, au fost scoase la lumină în urma săpăturilor care se fac în zonă. Contactați de jurnalișitii de la TurdaNews, muzeografii spun că scheletele ar data din secolele XVII-XVIII.

Economie 2023-05-11 12:27:34

Rusia a respins joi declaraţiile preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, conform cărora China a fost „atrasă” în conflictul din Ucraina, spunând că Beijingul are o „poziţie echilibrată”.

Economie 2025-04-10 16:12:08

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România.

Economie 2024-06-26 17:29:58

Unii diplomaţi consideră mişcarea lui Klaus Iohannis de a-şi anunţa candidatura la şefia NATO ca fiind "disperată" şi "de ultimă instanţă". Alţii au fost mai degrabă nedumeriţi de planul său în 10 puncte, care includea lucruri pe care alianţa militară le face deja. La Bruxelles se vorbeşte, de asemenea, despre o mişcare de PR şi despre faptul că Iohannis candidează la funcţia de secretar general al NATO - pentru care Mark Rutte are mult mai multe şanse - pentru a intra în arenă, de fapt, pentru un post în UE. După alegerile europene ar putea exista probleme pentru reconfirmarea Ursulei von der Leyen în fruntea Comisiei Europene, iar Iohannis ar putea fi un candidat de consens, arată RFE/RL (Europa Liberă) într-un articol semnat de Rikard Jozwiak, editorul său de la Praga pentru Europa, fost corespondent la Bruxelles.

Economie 2024-03-14 12:28:34

Riscul unei corecţii bruşte a pieţei financiare şi a celei imobiliare din Europa este ridicat, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.

Economie 2022-06-21 10:50:23

Dan Diaconescu a fost reținut pentru 24 de ore. Fostul patron de televiziune este acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu minore.

Economie 2023-04-07 10:11:14

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu 8,3%, în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021. Cel mai important "salt" în vânzări este constatat la modelele electrice sau full hybrid, unde s-a înregistrat o creştere cu 76,4% faţă de primele zece luni ale anului trecut, arată statisticile Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), citate de Agerpres.

Economie 2022-11-11 14:04:30