„Un nou procedeu de tratare a apelor, ce poate fi aplicat atât la apele menajere şi industriale uzate dar şi pentru obţinerea unei ape potabile, practic invenţia constă în utilizarea ca strat filtrant şi schimbător de ioni a ceramicii”, a spus profesorul Andrei Victor Sandu- profesor al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi.
Nu este singura descoperire pe care profesorul din Iaşi a prezentat-o specialiştilor de la salonul de invenţii din Marea Britanie. Juriul a fost impresionat şi de un nou sport, inventat de român, denumit twizball. Seamănă cu baschetul doar că punctul de înscriere se află la mijlocul terenului. Ambele invenţii au fost premiate.
„Un mare premiu special intitulat Double Gold, deci practic aur dublu cum ar fi pentru invenţia referitoare la un nou joc de antrenament similar cu baschetul şi încă un premiu din partea unei fundaţii academice din Polonia Eurobusiness Holler care ne-au acordat premiul lor diamant pentru invenţia referitoare la tratarea apei”, a spus Andrei Victor Sandu, profesor al Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi.
Reprezentanţii universităţii la care predă profesorul sunt mândri de reuşitele lui. Evenimentul British Invention Show a adunat la Londra inventatori din peste 20 de ţări.
