• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-01-03 15:15:27
  • Sursa:
Un inel metalic provenit de la un „obiect spatial masiv” a cazut din cer intr-un sat din Kenya Imagine

Un obiect metalic în forma unui inel a căzut zilele trecute din cer în apropiere de un sat aflat într-o zonă izolată din Kenya, conform televiziunii de stat kenyene, care a citat declarațiile unor martori oculari, ceea ce a dus la declanșarea unei anchete de către agenția spațială a țării, informează CNN.

Conform Agenției Spațiale Kenyene (KSA), respectivul inel metalic a fost identificat drept un „fragment provenit de la un obiect spațial”.

Inelul, cu un diametru de 2,5 metri și care cântărește jumătate de tonă (500 de kilograme) este, cel mai probabil, un deșeu spațial, mai exact un inel de deparare de la treapta unei rachete, a precizat KSA, care a arătat că, de regulă, astfel de obiecte cad mai degrabă în ocean sau ard complet la reintrarea în atmosferă.

Fragmentul de rachetă a căzut peste nişte copaci şi tufişuri pe 30 decembrie 2024 în jurul orei locale 15.00 (12.00 GMT) în satul Mukuku, în comitatul Makueni, conform AFP, preluată de news.ro.

Julius Rotich, comandantul poliţiei din sub-comitatul Mbooni, a declarat pentru Kenya Broadcasting Corporation că obiectul era încă fierbinte când agenţii au ajuns luni la faţa locului, iar locuitorii a trebuit să fie izolaţi de zonă până când obiectul s-a răcit. KSA, asistată de alte agenţii şi de autorităţile locale, „a securizat zona şi a recuperat resturile, care sunt acum deţinute de agenţie pentru investigaţii suplimentare”, a adăugat aceasta.

ÎCCJ a respins definitiv miercuri recursurile vizând decizia Biroului Electoral Central prin care a stabilit că USR nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Curtea de Apel Bucureşti a respins în 17 aprilie solicitarea USR de anulare a deciziei BEC, hotărârea fiind apoi contestată la instanţa supremă.

Economie 2025-04-30 17:11:33

Giganţii aerospaţiali Airbus şi Boeing se pregătesc pentru o creştere semnificativă a ritmului de producţie a următoarei generaţii de avioane de linie, vizând un nivel de aproximativ 100 de aeronave pe lună fiecare, în timp ce explorează utilizarea materialelor plastice mai uşoare şi a asamblării robotizate, au declarat surse din industrie pentru Reuters, preluat de News.ro.

Economie 2025-03-25 19:23:39

Un tânăr de 18 ani din comuna Bujoreni a fost reţinut de poliţişti, după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, a fost prins, la volanul unui autoturism, în stare de ebrietate şi fără permis de conducere.

Economie 2025-04-02 17:44:57

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a transmis vineri, de Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, un mesaj în care i-a combătut pe cei care neagă exterminarea evreilor şi a avertizat că Israelul are capacitatea militară de a lupta împotriva inamicilor săi, relatează agenţia EFE.

Economie 2023-01-27 15:56:59

Pe măsură ce războiul din Ucraina continuă, milioane de femei și copii au fugit din calea luptelor. Dar nu aceasta este imaginea completă a conflictului ce redefinește normele sociale. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată sâmbăta la ora 00:30 și în reluare de la ora 19:30. 

Economie 2022-11-06 09:37:15

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, cu prilejul vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România. Președintele italian va fi primit tot azi și de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria. În 2024, România şi Italia aniversează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi 60 de ani de la ridicarea relaţiilor la nivel de ambasadă.

Economie 2024-06-19 11:22:08

Avionul decolase din Auckland, Noua Zeelandă spre Sydney și avea la bord peste o sută de pasageri. În timp ce zbura deasupra Mării Tasmaniei, între Australia şi Noua Zeelandă, echipajul aeronavei a transmis un semnal SOS, anunțând că unul dintre motoarele superioare a suferit o defecțiune, potrivit televiziunii 9 News Sydney care a difuzat imagini. Mai multe ambulanțe au așteptat avionul pe pistă.

Economie 2023-01-18 09:23:07

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, a afirmat, joi, după întâlnirea la Bruxelles cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că aceasta sprijină România în vederea aderării la spaţiul Schengen, menţionând că ţara noastră a demonstrat „suplimentar” că îndeplineşte „de facto” toate condiţiile pentru a fi acceptată.

Economie 2022-06-23 22:23:47