Un incendiu la bordul unei nave de spionaj rusești în largul coastei Siriei a demonstrat starea proastă a marinei ruse, în condițiile în care suportul Kremlinului în Marea Mediterană e pus la îndoială, spun analiștii și serviciile de securitate occidentale, scrie The Guardian.

Nava spion Kildin, veche de 55 de ani, a avut probleme în largul coastei siriene joia trecută, când flăcările au cuprins-o și au fost ridicate două bile negre pe catarg, ceea ce înseamnă că echipajul nu mai avea controlul asupra vaporului. Echipajul a anunțat un cargo de marfă, sub pavilion togolez, din apropiere, Milla Moon, că nu a putut vira și l-a avertizat să stea la cel puțin 2 km distanță. Echipajul rus s-a adunat pe puntea de la pupa pe Kildin și a descoperit bărcile de salvare, dar nu a cerut ajutor, iar după cinci ore de luptă împotriva incendiului, Kildinul și-a repornit motoarele și a pornit din nou.

Potrivit serviciilor de securitate vestice, nava se afla în estul Mediteranei pentru a monitoriza evenimentele din Siria după căderea, în decembrie, a aliatului Moscovei Bashar al-Assad, în timp ce marina rusă a început să mute echipamente militare din partea portului Tartus în care se afla.

Sursele occidentale au susținut că incendiul de pe Kildin, după un alt incendiu cu două luni mai devreme izbucnit pe fregata de rachete Amiral Gorshkov, a dezvăluit că prezența maritimă a Rusiei în zonă se află într-o stare de paragină și dezordine. Ei au spus că, în același timp în care Kildin era în primejdie, alte două nave rusești, navele de debarcare Ivan Gren și Aleksandr Otrakovsky erau, de asemenea, temporar în derivă fără control al navigației.

Michael Kofman, un expert în armata rusă la Carnegie Endowment for International Peace, a spus că accidentele asupra navelor navale rusești nu sunt nimic nou și nu se limitează la Mediterana. „Marina rusă s-a luptat istoric cu probleme de întreținere și pregătire. Incendiile nu sunt neobișnuite. Fără îndoială, operațiunile afectează o flotă rusă învechită, care nu are suficiente facilități de întreținere și suport”, a spus Kofman.

Aceste probleme ar putea deveni mult mai grave dacă noii conducători din Damasc, Hayat Tahrir al-Sham (HTS), vor priva Rusia de utilizarea bazei din Tartus. Până acum, Moscova a păstrat un punct în Siria post-Assad, la Tartus și baza aeriană Khmeimim, dar intențiile pe termen mai lung ale noului guvern sunt neclare în ceea ce privește forțele care au ajutat la menținerea regimului Assad la putere timp de decenii.

Citește și Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Săptămâna trecută, HTS a anulat un contract din 2019 cu o companie rusă, punând capăt controlului său asupra portului comercial Tartus, despre care Moscova sperase că va fi un centru de 500 de milioane de dolari pentru exportul de produse agricole rusești în Orientul Mijlociu. Acesta a fost un semn rău pentru baza navală, a spus Sidharth Kaushal, cercetător senior în domeniul energiei maritime la Royal United Services Institute (Rusi) din Londra.

Pierderea portului Tartus ar transforma problemele cronice din flota rusă într-o criză, a argumentat el. „Marina rusă, după războiul rece, nu a fost cu adevărat construită pentru rezistență”, a spus Kaushal. „Au construit nave mai mici pe care le-au putut construi mai rapid și le-au burdușit cu rachete. Acest lucru este foarte util dacă vă apărați propriile ape de coastă, dar [pe distanțe mai mari] cu cât nava este mai mică, cu atât problemele de întreținere sunt mai mari.” El a adăugat că „aceasta este și a fost întotdeauna o problemă pentru ruși”.

Moscova caută alternative în Marea Mediterană, dar toate opțiunile sunt problematice, potrivit unui articol din această lună, scris de un fost ofițer de scufundări de la Marina Regală. Algeria este un aliat al Rusiei de multă vreme, dar activitățile Moscovei în Mali, unde mercenarii grupului Wagner susțin o juntă militară, au creat o breșă între cele două țări.

În războiul civil din Sudan, Rusia și-a schimbat preferința anul trecut, virând de la Forțele de Sprijin Rapid la Forțele Armate din Sudan, într-o mișcare pe care majoritatea observatorilor o consideră că are ca scop asigurarea utilizării Portului Sudan la Marea Roșie. Cu toate acestea, accesul de acolo la Marea Mediterană depinde de utilizarea canalului Suez, iar negocierile cu autoritățile sudaneze au eșuat.

O a treia opțiune ar fi estul Libiei, unde două porturi, Tobruk și Benghazi, sunt sub stăpânirea unui general susținut de ruși, Khalifa Haftar, iar în regiune există deja aproximativ 2.000 de mercenari ruși.

O bază rusă în Libia este cea mai probabilă alternativă la Tartus, sugerează studiul Rusi, dar a subliniat că aceasta ar face din bolnava flotă mediteraneană a Rusiei un ostatic al lui Haftar și al viitorului său aliat și, prin urmare, este un risc politic uriaș pentru Moscova.