• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-06-19 17:27:20
  • Sursa:
Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit din Balotesti, aproape de nordul Capitalei Imagine

În zona Balotești, Ilfov, în zona de nord a Capitalei, a izbucnit un incendiu violent la un depozit. În imagini se pot vedea degajări puternice de fum gros și negru. La fața locului au ajuns deja pompierii.

Până la acest moment nu sunt raportate victime, potrivit sursei citate.

La faţa locului acţionează 12 autospeciale de stingere cu apa şi spumă, o scară, un echipaj de descarcerare şi un echipaj SMURD.

Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 500-600 de metri.

În hală sunt depozitate materiale de construcţie şi mase plastice, existând pericolul de propagare la o altă hală, aflată la o distanţă de aproximativ 6 metri.

Incendiul a fost localizat şi se lucrează la lichidarea acestuia.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat luni decretele pentru promulgarea Legii bugetului de stat pe anul 2025 şi a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat.

Economie 2025-02-10 10:33:39

Rusia încearcă să manipuleze influenceri în ţările europene, inclusiv în Franţa, a denunţat miercuri ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, făcând apel la „cea mai mare vigilenţă din partea creatorilor de conţinut şi a abonaţilor lor în ceea ce priveşte aceste ameninţări la adresa dezbaterii noastre publice”.

Economie 2024-12-19 08:24:52

Când soldații ruși au început să intre din casă în casă și să împuște oamenii, Igor Pedin și-a luat în brațe câinele Zhu-Zhu, un terrier mestier în vârstă de nouă ani, și a fugit din iadul din Mariupol. A mers pe jos 225 de kilometri, încercând să fie cât mai invizibil pentru soldații ruși care treceau cu blindatele pe lângă el. "Poate că nu am fost invizibil, dar am fost norocos", povestește bărbatul de 61 de ani, care a vorbit cu reporterii The Guardian despre experiența prin care nu ar fi crezut că va fi nevoit să treacă vreodată.

Economie 2022-05-14 08:30:19

Regele Charles al III-lea și-a anulat angajamentele publice de vineri, după ce s-a confruntat cu efecte secundare temporare în timpul tratamentului împotriva cancerului, a transmis Palatul Buckingham, citat de BBC.

Economie 2025-03-27 23:31:08

Mai multe organizaţii de presă prestigioase au retras o fotografie a prinţesei de Wales, Kate, publicată de Palatul Kensington, după ce o analiză ulterioară publicării a arătat că aceasta nu respectă standardele lor editoriale, relatează Reuters.

Economie 2024-03-11 08:45:37

Un dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu, precum şi pentru distrugere şi semnalizare falsă a fost deschis în cazul accidentului feroviar prpdus pe 4 mai, în Gara Constanţa, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean, citat de Agerpres.Conform sursei citate, angajaţii implicaţi în manevrarea garniturii de tren care a produs coliziunea au fost testaţi pentru consum de alcool, rezultatele fiind negative.

Economie 2025-05-05 11:30:59

Poliția italiană a pornit în urmărirea unui turist german, după ce l-a observat transportând un artefact antic roman pe străzile din Roma. Bărbatul luase piesa de muzeu drept „suvenir”, încercând să fugă cu un scuter electric închiriat, anunță CNN.

Economie 2025-05-23 10:50:04

Vremea va rămâne instabilă și în zilele următoare, a declarat la Digi24 directorul de prognoză al ANM, Florinela Georgescu. Ploile se vor înteți în vestul țării, iar în partea de nord temperaturile maxime nu vor mai depăși 18 grade, deși în sudul țării căldura se menține. Diferențele de temperatură vor favoriza fenomenele extreme, care ar putea ajunge și în București.

Economie 2023-06-11 21:38:44