• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-16 14:31:52
  • Sursa:
Un hipopotam a inghitit un baietel de 2 ani, dar s-a speriat si l-a regurgitat imediat inapoi, viu Imagine

Un hipopotam flămând a atacat un băiețel de 2 ani și l-a înghițit, dar l-a scuipat imediat înapoi, viu și aproape nevătămat, pentru că s-a speriat.

Copilul se juca lângă casa părinților săi din Katwe Kabatoro, districtul Kasese, vestul Ugandei, când a fost prins de uriașul animal și înghițit cu capul înainte, a transmis poliția locală, potrivit Newsweek.

Un localnic, Chrispas Bagonza, care a fost martor, a reușit să-l salveze pe băiat aruncând cu pietre în hipopotam, a mai precizat poliția. Animalul s-a speriat, l-a regurgitat pe copil, după care s-a retras în Lacul Edward, care se află la granița de vest a Ugandei cu Republica Democratică Congo, la aproximativ un kilometru de casa băiatului.

„Acesta este primul astfel de incident în care un hipopotam s-a îndepărtat de Lacul Edward și a atacat un copil mic”, a transmis poliția națională ugandeză într-un comunicat. „Vrem să le reamintim tuturor locuitorilor din Katwe Kabatoro, care se află în Parcul Național Regina Elisabeta, să rămână vigilenți și să avertizeze paznicii parcului în cazul în care animalele se rătăcesc și ajung în zona locuită”.

Băiatul a fost dus de urgență la spital, unde a fost tratat pentru răni ușoare și vaccinat antirabic. S-a întors acasă în aceeași zi.

Hipopotamii pot fi foarte agresivi și sunt considerați a fi unul dintre cele mai periculoase animale din Africa subsahariană. National Geographic estimează că hipopotamii ucid în jur de 500 de oameni în fiecare an.

Este al treilea cel mai mare mamifer terestru după elefant și rinocerul alb, iar la vârsta adultă un hipopotam poate ajunge și la 3.000 kg.

Hipopotamii își pot deschide larg gurile enorme, la 150 de grade și au o mușcătură extrem de puternică, de trei ori mai mare decât cea a unui leu, a declarat pentru sursa citată Lochran Traill, biolog de la Universitatea din Leeds.

Un politician din Letonia, care participă la o reuniune a OSCE, a lăsat diplomația deoparte și a avut un mesaj direct pentru delegația Rusiei. Furios că aceștia încă sunt la întâlnirile Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, letonul le-a transmis să se ducă „la naiba”.

Economie 2023-02-23 18:54:36

Mirosul stresului la oameni afectează starea emoţională a câinilor şi îi poate împinge să facă alegeri considerate mai "pesimiste", conform unui nou studiu, transmite luni DPA, scrie Agerpres.

Economie 2024-07-22 17:22:19

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat pentru Digi24, că la întâlnirea dintre premierul Ungariei, Viktor Orban, și premierul României, Marcel Ciolacu, au fost discutate teme precum relația dintre cele două țări, Schengen, investiții și infrastructura feroviară. Hunor a mai adăugat că ultima întâlnire dintre cei doi premieri a avut loc în 2019, când Orban s-a întâlnit cu premierul Emil Boc.

Economie 2023-07-21 08:13:44

Klaus Iohannis l-a felicitat pe Donald Trump pentru învestirea în funcția de președinte al Statelor Unite. Șeful statului român a adăugat că România are nevoie de o legătură transatlantică „puternică și vibrantă”, care să aducă prosperitate și securitate comune.

Economie 2025-01-20 19:32:10

Organizatorul Eurovision 2022 anunță că a decis să elimine notele oferite de juriile din șase țări din cauza unor nereguli. Printre juriile descalificate s-ar număra și juriul din România, alături de cele din Georgia, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru, scrie ESCXTRA, publicație specializată în Eurovision.

Economie 2022-05-15 12:42:28

Doi tineri clujeni nevăzători au reuşit să urce, în premieră pentru România, pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine, cel mai înalt vârf muntos din America de Sud, informează Agerpres.

Economie 2022-12-21 20:49:55

Nuclearelectrica a semnat un Memorandum de Înţelegere cu SACE şi Ansaldo Nucleare pentru a avansa dezvoltarea şi finanţarea retehnologizării Unităţilor 1, 3 şi 4 ale Centralei Nuclear-Electrice (CNE) de la Cernavodă.

Economie 2024-02-15 16:18:13

Pentagonul a răspuns, luni, Rusiei după ce regimul de la Kremlin a dat vina pe guvernul SUA pentru atacul lansat de Ucraina împotriva Crimeei ocupate - „Ucraina ia propriile decizii și își conduce propriile operațiuni militare”. Anterior, Rusia a acuzat SUA că „se implică” în războiul din Ucraina și a promis răzbunare.

Economie 2024-06-24 20:23:35