• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-02-14 12:19:14
  • Sursa:
Un handbalist care a jucat in Romania a murit in cutremurul din Turcia. Sub daramaturi au fost gasiti si copilul si sotia insarcinata Imagine

Handbalistul turc Cemal Kutahya, fost jucător la CSU din Suceava, a fost găsit mort sub dărâmăturile casei sale, luni, în Turcia, potrivit paginii de Facebook a clubului.

Potrivit impresarului său, au fost găsite şi trupurile băieţelului şi soţiei lui Cemal, care era însărcinată în 5 luni.

„Am aflat cu profundă tristeţe vestea morţii dragului nostru Cemal Kutahya, căpitanul echipei noastre naţionale de handbal masculin, şi a fiului său, Cinar Kutahya, care au rămas sub dărâmăturile casei în care locuiau în Antakya. Condoleanţele noastre! Vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a onora numele lui Cemal Kutahya, care ani de zile a reprezentat cu succes ţara noastră la cel mai înalt nivel. Mulţumim, Cemal, pentru tot ce ai făcut pentru ţara noastră. Nu te vom uita”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Turce de Handbal.

În vârstă de 32 de ani, Cemal Kutahya a fost legitimat la CSU Suceava în sezonul 2021-2022. După despărţirea de echipa suceveană, interul dreapta s-a întors în ţara natală, la Hatay SK, grupare care ocupă primul loc în Superliga din Turcia.

Peste 36.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în cele două cutremure care au devastat Turcia pe 6 februarie.