• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-16 13:43:04
  • Sursa:
Un guvern dresat cu pacanele Imagine

Sunt români care se trezesc dimineața, dar în loc să își sărute copilul pe frunte și să plece la serviciu, își pregătesc ștreangul sau săritura în gol. Sunt adolescenți care, în loc să ajungă la școală, se așază pe calea ferată și așteaptă primul tren să treacă peste ei.

Realitatea asta de groază este din România zilelor noastre și are un element comun: dependența de jocuri de noroc. De multe ori, îmi scriu oameni care au încercat să se sinucidă din cauza datoriilor acumulate la păcănele. Și stau cu fiecare în telefon și îi spun că viața trebuie să continue, oricât ar fi de greu. Dar nu ar fi trebuit să fie greu să avem deja o lege care să ne protejeze de o boală psihică și de o industrie care jonglează cu suferința celor din jur. Nu ar fi trebuit să irosim doi ani ca să lămurim alți politicieni că proiectul #FărăPăcănele ar fi salvat vieți. Pe cei pierduți nu-i mai putem aduce înapoi, dar pe cei care au nevoie de ajutor i-am putea scăpa de un viciu care îi omoară lent, trecându-i de la extaz la depresie și apoi la gestul extrem.

Nici măcar acum, când această lege a devenit o cauză națională susținută de aproape 50.000 de români, Guvernul nu are o problemă că oamenii mor ruinați, nu are o problemă cu reclama agresivă care te îndeamnă să joci până devii o stafie. Guvernul are o problemă cu șmecherii care fac averi din industria de jocuri de noroc și nu împart banii cu el. Legea Compromisului este aceea în care statul încurajează finanțările de la casele de pariuri, acolo unde el e incapabil să-și facă partea. Căci, acesta este adevărul, acolo unde a existat o gaură mai mare, superbeții, maxbeții, vegașii, royalii și betanii au cotizat cu sume uriașe clădite din nenorocirile familiilor de lângă noi, iar statul, ca un aliat lacom, a lăsat zarurile aruncate așa, pentru sfântul profit.

România continuă să fie țara în care avem mai multe săli de joc decât școli, biblioteci sau spitale. Copiii sunt transformați în martorii unor tragedii și își sacrifică inocența în cazinouri, unde bat mingea văzându-și părinții pariind ultimul leu de mâncare. În drum spre școală, un elev primește de 50 de ori poate invitația de a învârti roata norocului și este provocat să creadă că Jackpot-ul e șansa lui. Și ne gândim: oare asta avem de oferit celor pe care îi creștem cu iubire? Oare asta e varianta de succes pe care o lipim pe fruntea unui copil, când pleacă de acasă?

Cu siguranță, nu! Biletul câștigător este educația. Este un mijloc de acțiune colectiv, pentru a opri un pericol imens. Este nevoie de politicieni care, atunci când au de ales între bani și comunități sănătoase, nu aleg portbagajul cu bani murdari.

Unei mame care și-a îngropat copilul de 15 ani, distrus de jocuri de noroc, fiindcă n-a mai văzut nimic bun în ziua lui de mâine, nu-i folosește scuza că avem un guvern dresat cu păcănele și hipnotizat de bani. Culmea este că legea Fără Păcănele este la mâna acelorași politicieni care de 34 de ani au furat tot ce puteau și, pentru ei, viața unui om obișnuit contină să fie un număr pariat la ruletă.

Atingerile vizitatorilor care speră că-şi vor găsi norocul în dragoste dacă vor mângâia sânii statuii de bronz a Julietei din oraşul italian Verona au deteriorat opera de artă, vizitată de numeroase perechi de îndrăgostiţi în fiecare an, notează ANSA, preluată de Agerpres.

Economie 2024-03-07 19:40:26

Tânărul care, în vara anului trecut, a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a cerut schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este judecat. Tribunalul Dolj urmează să ia o decizie în această privinţă la termenul următor.La Tribunalul Dolj a avut loc, luni, un nou termen în care este judecat Alexandru Fojică, care în vara anului trecut a înjunghiat doi tineri, o fată de 14 ani şi un băiat de 19 ani, în Grădina Botanică din Craiova, scrie News.ro. Fata a murit la scurt timp după agresiune, iar tânărul a fost salvat de medici. Potrivit presei locale, avocatul lui Alexandru Fojică a cerut instanţei schimbarea încadrării pentru clientul său. Fojică este judecat pentru omor calificat. Următorul termen în dosar a fost stabilit pentru 26 martie, atunci când instanţa urmează să se pronunţe asupra cererii de schimbare a încadrării juridice. De asemenea, tot atunci vor fi prezentate concluziile de către apărătorii aleşi. De asemenea, tot potrivit presei locale, prietenii tinerei ucise au protestat în faţa Tribunalului Dolj şi au cerut ca Alexandru Fojică să fie condamnat la închisoare pe viaţă.Tânărul a fost trimis în judecată în luna septembrie a anului trecut. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au stabilit că tânărul şi-a premeditat fapta. “În data de 27.06.2023, în jurul orelor 16.00, în timp ce se afla în Grădina Botanică din Craiova, inculpatul F.M.A. a pus în aplicare hotărârea infracţională de a ucide, înjunghiind de mai multe ori cu un cuţit, în zone vitale atât pe victima L.M.M., provocând decesul acesteia, cât şi pe persoana vătămată B.E., acesteia producându-i leziuni traumatice ce au necesitat cca. 40 zile de îngrijiri medicale şi au pus în primejdie viaţa victimei. La stabilirea încadrării juridice a fost reţinută circumstanţa agravantă, premeditarea, având în vedere că inculpatul F.M.A. a luat hotărârea de a ucide înainte de a pleca de acasă, sens în care s-a pregătit, înarmându-se cu un cuţit şi luând asupra sa obiecte apte a nu fi identificat, apoi a reflectat asupra modului, a împrejurărilor, a locului şi a momentului de săvârşire a faptelor”, arătau procurorii.Ei au considerat că, deşi tânărul nu cunoaştea cele două victime, “din modul în care acesta a acţionat, rezultă că a plecat de acasă cu intenţia clară de a ucide pe cineva, rămânându-i doar să-şi aleagă victimele în funcţie de împrejurări şi să acţioneze la momentul oportun”.

Economie 2024-03-11 20:51:47

Vicepremierul italian Matteo Salvini riscă o pedeapsă de şase ani de închisoare pentru decizia sa din august 2019, când era ministru de interne, de a bloca amararea într-un port italian a unei ambarcaţiuni cu migranţi salvaţi în Marea Mediterană.

Economie 2024-12-20 09:10:18

„Niciun stat nu va extrăda cetăţenii români care sunt condamnaţi în România dacă nu vor fi îmbunătăţite condiţiile din penitenciare”, spune ministrul Justiției, Alina Gorghiu, precizând că este nevoie de investiţii şi de recrutare de resursă umană cât se poate de profesionistă.

Economie 2023-06-16 10:23:53

Consiliul Local Giurgiu, la propunerea primarului Adrian Anghelescu, a aprobat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare, anunță pe Facebook Maria Gabriela Horga, deputat PNL.

Economie 2023-08-31 21:56:19

Guvernatorul regiunii ruse Murmansk, Andrei Cibis, a fost rănit grav de un individ care l-a atacat cu un cuţit, au anunţat autorităţile ruse, scrie dpa, preluată de Agerpres.

Economie 2024-04-05 09:09:29

Fotbaliștii, staff-ul și suporterii României au reușit să ne facă o imagine mai bună în fața celorlaltor țări din Europa, prin participarea la EURO 2024, relatează Digi Sport. 

Economie 2024-07-04 23:04:10

Kim Yo Jong, puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a negat din nou un schimb de arme cu Rusia, a relatat, vineri, agenţia de stat KCNA, ea afirmând că sistemele de arme recent dezvoltate şi actualizate ale ţării sale nu sunt de vânzare pentru alte state, potrivit Reuters.

Economie 2024-05-17 09:03:08