Sunt români care se trezesc dimineața, dar în loc să își sărute copilul pe frunte și să plece la serviciu, își pregătesc ștreangul sau săritura în gol. Sunt adolescenți care, în loc să ajungă la școală, se așază pe calea ferată și așteaptă primul tren să treacă peste ei.

Realitatea asta de groază este din România zilelor noastre și are un element comun: dependența de jocuri de noroc. De multe ori, îmi scriu oameni care au încercat să se sinucidă din cauza datoriilor acumulate la păcănele. Și stau cu fiecare în telefon și îi spun că viața trebuie să continue, oricât ar fi de greu. Dar nu ar fi trebuit să fie greu să avem deja o lege care să ne protejeze de o boală psihică și de o industrie care jonglează cu suferința celor din jur. Nu ar fi trebuit să irosim doi ani ca să lămurim alți politicieni că proiectul #FărăPăcănele ar fi salvat vieți. Pe cei pierduți nu-i mai putem aduce înapoi, dar pe cei care au nevoie de ajutor i-am putea scăpa de un viciu care îi omoară lent, trecându-i de la extaz la depresie și apoi la gestul extrem.

Nici măcar acum, când această lege a devenit o cauză națională susținută de aproape 50.000 de români, Guvernul nu are o problemă că oamenii mor ruinați, nu are o problemă cu reclama agresivă care te îndeamnă să joci până devii o stafie. Guvernul are o problemă cu șmecherii care fac averi din industria de jocuri de noroc și nu împart banii cu el. Legea Compromisului este aceea în care statul încurajează finanțările de la casele de pariuri, acolo unde el e incapabil să-și facă partea. Căci, acesta este adevărul, acolo unde a existat o gaură mai mare, superbeții, maxbeții, vegașii, royalii și betanii au cotizat cu sume uriașe clădite din nenorocirile familiilor de lângă noi, iar statul, ca un aliat lacom, a lăsat zarurile aruncate așa, pentru sfântul profit.

România continuă să fie țara în care avem mai multe săli de joc decât școli, biblioteci sau spitale. Copiii sunt transformați în martorii unor tragedii și își sacrifică inocența în cazinouri, unde bat mingea văzându-și părinții pariind ultimul leu de mâncare. În drum spre școală, un elev primește de 50 de ori poate invitația de a învârti roata norocului și este provocat să creadă că Jackpot-ul e șansa lui. Și ne gândim: oare asta avem de oferit celor pe care îi creștem cu iubire? Oare asta e varianta de succes pe care o lipim pe fruntea unui copil, când pleacă de acasă?

Cu siguranță, nu! Biletul câștigător este educația. Este un mijloc de acțiune colectiv, pentru a opri un pericol imens. Este nevoie de politicieni care, atunci când au de ales între bani și comunități sănătoase, nu aleg portbagajul cu bani murdari.

Unei mame care și-a îngropat copilul de 15 ani, distrus de jocuri de noroc, fiindcă n-a mai văzut nimic bun în ziua lui de mâine, nu-i folosește scuza că avem un guvern dresat cu păcănele și hipnotizat de bani. Culmea este că legea Fără Păcănele este la mâna acelorași politicieni care de 34 de ani au furat tot ce puteau și, pentru ei, viața unui om obișnuit contină să fie un număr pariat la ruletă.