Descriind modul în care schimbările climatice le afectează vieţile de zi cu zi, mai mulţi tineri americani au afirmat marţi că administraţia preşedintelui Donald Trump le încalcă drepturile fundamentale prin promovarea petrolului şi a gazelor naturale.
"Nu ştiu dacă eu voi fi următorul vizat", a declarat în sala de judecată Joseph Lee, care a dezvăluit că locuinţa unui prieten apropiat a fost distrusă anul trecut de incendiile de vegetaţie din California.
Tânărul de 19 ani, care a fost internat în spital din cauza unei insolaţii grave, a explicat că s-a implicat în acest proces pentru a împiedica agravarea schimbărilor climatice: "Un viitor mai bun este posibil", a declarat el, informează AFP, potrivit Agerpres.
Procesul, care opune 22 de tineri americani, dintre care unii sunt minori, guvernului federal de la Washington, este examinat marţi şi miercuri într-un tribunal din oraşul Missoula din statul Montana, situat în nord-vestul Statelor Unite.
Invocând repercusiuni asupra sănătăţii lor, aceşti tineri contestă în instanţă decretele adoptate de Donald Trump pentru a facilita producţia de petrol şi gaze naturale, a împiedica producţia de energie regenerabilă şi a bloca monitorizarea efectelor cauzate de schimbările climatice.
Această bătălie juridică ilustrează mutarea tot mai accentuată a luptei împotriva schimbărilor climatice în instanţele de judecată, adeseori la iniţiativa tinerilor. În această vară, studenţii din arhipelagul Vanuatu au obţinut o victorie răsunătoare la Curtea Internaţională de Justiţie, cea mai înaltă instanţă a ONU.
Pentru Julia Olson, avocata principală a tinerilor americani, este vorba despre o chestiune constituţională. "Constituţia Statelor Unite protejează împotriva abuzurilor de putere ale executivului (...) care îi privează pe copii şi pe tineri de drepturile lor inalienabile la viaţă şi libertate?", a întrebat ea, marţi, în sala de judecată.
Această argumentaţie a fost respinsă de apărarea guvernului american. Denunţând "o acţiune în justiţie antidemocratică", avocatul Michael Sawyer i-a acuzat pe tineri că încearcă să inverseze rezultatele celor mai recente alegeri prezidenţiale, în urma cărora Donald Trump a fost ales în fruntea statului american, cu un program favorabil carburanţilor fosili.
Reclamanţii au depus mărturie la bară despre modul în care schimbările climatice şi deciziile politice le afectează vieţile, înainte de a fi supuşi unor interogatorii intense din partea avocaţilor apărării.
O tânără minoră din statul Montana a povestit că a trebuit să evacueze locuinţa în care se afla împreună cu familia sa din cauza incendiilor de vegetaţie, spunând că şi-a luat cu ea în mare grabă jucăriile de pluş şi că era îngrijorată de soarta cailor şi a câinilor pe care îi aveau părinţii ei.
"Ar fi sfâşietor să văd Montana arzând", a declarat ea în faţa avocaţilor, în momentul în care aceştia au întrebat-o despre posibilitatea intensificării schimbărilor climatice.
Această audiere este, deocamdată, doar o procedură şi are ca scop obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să dispună desfăşurarea unui proces. Guvernul federal american, susţinut în special de 19 state conservatoare, solicită clasarea cazului fără urmări judiciare.
Deşi judecătorul de caz este cunoscut pentru deciziile sale în favoarea mediului, observatorii nu sunt optimişti. Chiar şi în cazul desfăşurării unui proces, procedura riscă să ajungă în faţa Curţii Supreme a Statelor Unite, dominată de conservatori.
"Curtea Supremă este mai degrabă înclinată să retragă drepturi decât să le acorde, cu excepţia cazului în care deţineţi o armă de foc", a declarat Michael Gerrard, profesor de drept al mediului la Universitatea Columbia.
Echipa juridică a reclamanţilor rămâne totuşi optimistă, după câteva victorii obţinute recent la nivel statal.
În 2023, un judecător din Montana a dat dreptate unor tineri reclamanţi care contestau faptul că nu se ţinea cont de climă în eliberarea permiselor petroliere şi gaziere, considerând că acest lucru le încălca dreptul constituţional la un mediu sănătos.
Un an mai târziu, tineri activişti din Hawaii au obţinut un acord care obliga statul să accelereze decarbonizarea sectorului transporturilor.
Însă, la nivel federal, balanţa nu înclină în favoarea activiştilor de mediu. Cel mai cunoscut caz, care datează din 2015, a fost închis în 2023 de Curtea Supremă.
