• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-03-25 15:43:29
  • Sursa:
Un fost ministru austriac a fost condamnat la inchisoare pentru coruptie dupa 15 ani de proces. La cat se ridica prejudiciul Imagine

Fostul ministru de finanţe austriac Karl-Heinz Grasser a fost condamnat marţi de Curtea Supremă la patru ani de închisoare pentru abuz de încredere, epilogul unui caz de corupţie răsunător care a zguduit ţara alpină timp de aproape două decenii.

Curtea Supremă a confirmat hotărârea în primă instanţă, pronunţată la sfârşitul anului 2020, „privind principalele capete de acuzare" împotriva lui Karl-Heinz Grasser şi a altor şase inculpaţi, conform unui comunicat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Judecătorii au considerat că „faptele de abuz de încredere şi corupţie, care au avut ca rezultat îmbogăţirea personală a ministrului şi a apropiaţilor săi pentru un prejudiciu de aproape zece milioane de euro, au constituit infracţiuni grave cu consecinţe importante".

Grasser nu a scăpat aşadar de închisoare, însă pedeapsa sa a fost redusă la jumătate, de la opt la patru ani de detenţie, din cauza „duratei excesive a procesului", care s-a desfăşurat pe o perioadă de 15 ani, reprezentând „o încălcare a drepturilor fundamentale", şi datorită „bunei conduite" a inculpaţilor.

El a fost totodată achitat de acuzaţiile de falsificare a probelor.

Fost protejat al politicianului austriac de extremă dreapta Jörg Haider în anii 2000, fostul ministru susţine că „nu a făcut nimic rău" şi, după ce s-a luptat atâţia ani pentru „nevinovăţia sa", intenţionează acum să ducă lupta la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), potrivit agenţiei de presă APA.

Bărbatul în vârstă de 56 de ani, care a ocupat postul de ministru de finanţe între 2000 şi 2007, este acuzat de corupţie în cea mai mare vânzare naţională de proprietăţi din Austria.

El este acuzat că a furnizat informaţii confidenţiale în timpul privatizării a aproximativ 60.000 de locuinţe de stat aparţinând companiei publice Buwog, în 2004, şi că a fost plătit pentru aceste dezvăluiri de secrete.

Potrivit experţilor, apartamentele, situate în principal în Viena, s-au vândut la un preţ mediu de doar circa 16.000 de euro pe proprietate, deşi valorau de două ori mai mult.

Afacerea, foarte mediatizată, a marcat sfârşitul ambiţiile politice ale lui Karl-Heinz Grasser, supranumit de presă „ministrul glamour" din cauza căsătoriei sale cu o moştenitoare a imperiului Swarovski.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a stârnit hohote de râs la COP27 când a început să citească dintr-un discurs greșit.

Economie 2022-11-10 13:24:38

Rusia a lansat peste 30 de atacuri cu drone asupra Ucrainei în ultimele două zile - spune președintele ucrainean Volodimir Zelenski. El a adăugat că, în total de la începutul războiului, Moscova a efectuat și aproximativ 4.500 de lovituri cu rachete și peste 8.000 de raiduri aeriene. În ultimele săptămâni, atacurile rusești au vizat în mod special infrastructura civilă de energie și alimentare cu apă a Ucrainei, chiar în momentul în care temperaturile încep să scadă. Ucrainenii care trăiesc la Kiev și în zona înconjurătoare au fost avertizați că urmează o deteriorare bruscă a furnizării de energie. În zilele următoare, va fi introdus un nou program al întreruperilor de curent, mai strict. Locatarii blocurilor au început să lase mici pachete cu gustări în lifturi pentru cei care s-ar întâmpla să rămână blocați în cazul unor pene de curent. 

Economie 2022-10-28 22:28:32

Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Digi24, întrebat dacă ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din 2025, că până în acest moment nu a primit nicio propunere în acest sens, precizând că va da un răspuns dacă se va întâmpla acest lucru. El spune în același timp că un candidat potrivit pentru Cotroceni este „greu de găsit”. 

Economie 2024-12-13 20:08:17

Majoritatea candidaților republicani în alegerile intermediare de marți din Statele Unite sunt conspiraționiști care cred că alegerile din 2020 au fost „fraudate”. Acești candidați, mulți dintre ei selectați personal de Donald Trump și susținuți public de acesta, au pus sub semnul întrebării în mod repetat validitatea și integritatea alegerilor prezidențiale pe care fostul președinte de extremă dreapta le-a pierdut în fața actualului președinte, Joe Biden, scrie The Washington Post.

Economie 2022-11-09 00:34:02

Armata israeliană a anunțat vineri că a încheiat operațiunile de luptă din zona Jabalia din nordul Fâșiei Gaza, după ce a distrus 10 km de tuneluri ale Hamas în timpul unor zile de lupte intense care au inclus peste 200 de lovituri aeriene, relatează Reuters.

Economie 2024-05-31 16:29:03

Premierul Marcel Ciolacu a mai bifat un punct în campania sa de imagine. În a doua sa vizită externă, spre Germania, șeful Executivului a ales să meargă cu un avion de linie. Asta după ce, recent, a testat călătoria cu metroul, care i-a deschis apetitul de a face un drum și spre mare cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, cu trenul.

Economie 2023-07-04 13:21:33

Președintele Klaus Iohannis a vorbit summitul Consiliului European de la Bruxelles despre problema migrației ilegale în UE, spunând că este o problemă care necesită un „răspuns comun” din partea statelor membre. Klaus Iohannis propune realizarea unui proiect pilot la nivelul Comisiei Europene pentru „securizarea frontierei externe și combaterea migrației ilegale”.

Economie 2023-02-10 11:47:27

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Grecia, unde este în vigoare un Cod roşu de ploi abundente, intensificări ale vântului, descărcări electrice, după intensificarea efectelor ciclonului Daniel.

Economie 2023-09-06 14:33:27