• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-09 16:05:05
  • Sursa:
Un fost eurodeputat a fost arestat intr-un scandal de coruptie in Parlamentul European. Este implicata o „tara din Golf” Imagine

Patru persoane, printre care un fost eurodeputat, au fost arestate vineri în Belgia, în cadrul unei anchete privind fapte de corupţie în Parlamentul European, legate de o „ţară din Golf”, a anunţat Parchetul belgian. La perchezițiile făcute acasă la fostul europarlamentar, anchetatorii au găsit peste o jumătate de milion de euro bani cash. 

Parchetul nu a precizat care este respectiva ţară, dar, potrivit publicaţiilor belgiene Le Soir şi Knack, este vorba despre Qatar, scrie Agerpres, preluând AFP și EFE. Aceste publicaţii mai menţionează că ancheta care investighează posibile fapte de corupţie, spălare de bani şi constituirea unui grup infracţional a fost iniţiată în iulie.

„Timp de mai multe luni, investigaţiile poliţiei judiciare au condus la suspiciunea că un stat din Golf a încercat să influenţeze deciziile economice şi politice ale Parlamentului European”, precizează Parchetul belgian.

Potrivit anchetatorilor, faptele de corupţie ar fi constat în „plata unor sume de bani substanţiale şi oferirea de cadouri importante unor persoane cu poziţie politică sau strategică importantă în Parlamentul European”.

În cadrul anchetei au fost efectuate vineri 16 percheziţii la Bruxelles, care au vizat inclusiv consilieri parlamentari din Parlamentul European, şi au fost arestate patru persoane, printre care şi un fost eurodeputat.

Parchetul nu precizează identitatea acestora, dar aceleaşi publicaţii belgiene afirmă că au fost arestaţi fostul eurodeputat socialist italian Pier Antonio Panzeri (europarlamentar între anii 2004 şi 2019), fostul preşedinte al Confederaţiei Europene a Sindicatelor, Luca Visentini, un asistent parlamentar şi un lobbist. Numele ultimilor doi nu sunt menţionate. Toţi urmează să fie interogaţi în cursul zilei.

În urma percheziţiilor, mai precizează Parchetul belgian, au fost confiscate echipamente informatice, telefoane mobile şi circa 600.000 de euro cash.

Potrivit ziariştilor belgieni, o sumă de circa o jumătate de milion de euro a fost găsită la domiciliul lui Panzeri, care în prezent este preşedinte al asociaţiei Fight Impunity, a cărei activitate este axată pe combaterea impunităţii în cazul încălcărilor grave ale drepturilor omului şi al crimelor împotriva umanităţii.

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, la emisiunea „În Fața Ta" de la Digi24, că în această lună încep lucrările la primul tunel la nivel de autostradă din România, pe autostrada Sibiu-Pitești, pentru care toate contractele sunt semnate.

Economie 2023-04-10 15:57:41

Momentul în care două bărci de pescari se răstoarnă miercuri după-amiază, după ce se ciocnesc cu o barjă, pe Dunăre, a fost filmat. În bărci se aflau trei oameni, printre care și un pompier. Acesta și un alt bărbat nu au fost încă găsiți, iar cel de-al treilea a reușit să se salveze. Căutările au fost reluate în joi dimineață.

Economie 2025-05-15 11:37:28

Aproape jumătate dintre adolescenţii din SUA au suferit o formă de agresiune sau hărţuire online, potrivit unui sondaj realizat de Pew Research Center, relatează vineri Xinhua.

Economie 2022-12-16 20:06:24

După ce a prezentat, în mare, modificările fiscale pentru reducerea cheltuielilor bugetare, Marcel Ciolacu a plecat de la conferință, evitând toate întrebările jurnaliștilor. Mai mult, i-a pasat misiunea de a răspunde la toate curiozitățile acestora ministrului Finanțelor, care a rămas și el surprins când a rămas singur.

Economie 2023-08-02 13:51:28

Un atac aerian israelian asupra unei clădiri dintr-un cartier dens populat din Beirut l-a ucis duminică pe şeful pentru relaţii cu presa al Hezbollah, Mohammad Afif, au declarat pentru Reuters două surse de securitate libaneze, deşi nu a existat o confirmare imediată din partea Hezbollah, transmite Reuters.

Economie 2024-11-17 17:24:57

Foarte discretă în privința vieții personale, actrița Julia Roberts a făcut o excepție și a postat săptămâna aceasta pe rețelele sociale o fotografie cu gemenii ei Hazel și Phinnaeus din perioada copilăriei, pentru a marca cea de-a 19-a aniversare.

Economie 2023-12-03 21:09:26

Capitala Chișinău și mai multe raioane din Republica Moldova sunt afectate de o nouă pană masivă de curent, după bombardamentele de la Kiev.  

Economie 2022-11-23 17:38:32