Faptele, spun anchetatorii, ar fi avut loc în perioada octombrie 2021 - februarie 2022.
"Inculpatul A. C. ar fi pretins suma totală de 22.500 euro, de la cinci persoane diferite, ulterior primind de la acestea sumele totale de 12.500 euro și 30.000 lei, pentru a interveni pe lângă medici și/sau funcționari cu atribuții manageriale din cadrul unor unități spitalicești aflate pe raza județului Dolj, prevalându-se de o presupusă influență pe lângă aceștia, în scopul favorizării angajării acelor persoane ori a unor membri de familie ai acestora în domeniul medical", arată procurorii DNA Craiova.
Procurorii au dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile, respectiv asupra sumei de 400 de lei, ridicată cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpatului, până la concurența sumelor de 12.500 de euro și 30.000 lei.
În prezența avocatului, inculpatul și-a recunoscut faptele și a declarat că este de acord cu pedeapsa primită.
Dosarul de urmărire penală și acordul de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate la Tribunalul Mehedinți cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
