• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-30 13:21:58
  • Sursa:
Un fost angajat IRS care a dezvaluit datele fiscale ale lui Trump a fost condamnat la 5 ani inchisoare, pentru subminarea democratiei Imagine

Un fost angajat al Serviciului de Venituri Interne (IRS, Fiscul american - n.r.) a fost condamnat la cinci ani de închisoare, maximul posibil, pentru că a furnizat cotidianului The New York Times şi ProPublica, un site independent de investigaţii, informaţii fiscale confidenţiale despre Donald Trump şi numeroase alte personalităţi politice şi miliardari, precum Jeff Bezos şi Elon Musk, între 2018 şi 2020. Judecătoarea cazului a considerat că fapta lui Charles Littlejohn a constituit un atac la adresa democrației.

Judecătoarea federală Ana Reyes, o democrată numită de preşedintele Joe Biden, a spus că această infracţiune subminează sistemul de guvernare al ţării şi democraţia sa. „Când îl vizaţi pe preşedintele în exerciţiu al Statelor Unite, îi vizaţi funcţia. Nu putem merge la vânătoare de aleşi”, a criticat ea fapta lui Charles Littlejohn, 38 de ani.

Magistrata a considerat că, în faţa acestei infracţiuni extraordinare, pedeapsa ar trebui „să-i descurajeze pe cei care s-ar putea simţi tentaţi să încalce legea”, potrivit Le Figaro, preluat de News.ro.

„Am acţionat cu convingerea sinceră, deşi greşită, că servesc interesul public. Acţiunile mele au subminat încrederea fragilă pe care o acordăm guvernului”, şi-a cerut scuze Charles Littlejohn, recunoscând că a acţionat din proprie voinţă.

El a pledat vinovat în 2023 pentru distribuirea de documente fiscale şi a cooperat cu anchetatorii. Congresmenii republicani au criticat clemenţa cu care a fost recunoscută vinovăţia, care s-a limitat la o singură acuzaţie, aceea de divulgare ilegală de informaţii fiscale.

Procurorii federali ceruseră o pedeapsă de cinci ani, maximul permis de legislaţia americană, argumentând că Littlejohn a fost motivat de o agendă politică şi a compromis securitatea unor informaţii personale sensibile. Procurorii au declarat că Littlejohn a căutat un post la o firmă de consultanţă care lucrează cu Fiscul, în 2017, în speranţa de a accesa şi dezvălui dosare despre Trump, care era preşedinte la acea vreme.

Trump a fost primul candidat important la preşedinţia SUA din ultimele decenii care nu şi-a publicat declaraţiile fiscale atunci când a candidat la Casa Albă în 2016. O comisie a Camerei Reprezentanţilor a SUA a publicat în cele din urmă în 2022, după o bătălie în instanţă, dosarele sale fiscale pentru şase ani.

În cele din urmă, Littlejohn a divulgat peste 8.000 de declaraţii de impozit pe venit referitoare la aproximativ 7.600 de persoane. Procurorul Jonathan Jacobson a declarat că Littlejohn a încercat în mod necorespunzător să „influenţeze” alegerile din 2020 şi să „remodeleze discursul politic al ţării”, scrie Reuters.

Senatorul republican Rick Scott din Florida, ale cărui dosare fiscale au făcut parte din scurgerea de informaţii, s-a pronunţat în instanţă împotriva acordului de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Littlejohn cu procurorii, numindu-l „o înţelegere avantajoasă”. Scott a spus că victimele dezvăluirilor lui Littlejohn au fost „atacate” pentru că erau „bogate sau republicane sau ambele”.

Avocaţii lui Littlejohn au argumerntat că acesta a fost motivat de o „convingere profundă, morală” că publicul are dreptul să cunoască informaţiile pe care le-a împărtăşit. Echipa de avocaţi a lui Littlejohn nu a solicitat o sentinţă specifică, dar a căutat o pedeapsă comparabilă cu cea aplicată anterior celor care au divulgat informaţii guvernamentale.

Littlejohn a descărcat în secret în 2018 înregistrări fiscale pe o perioadă de mai mulţi ani ale lui Trump, împărtăşindu-le ulterior reporterilor de la The New York Times, potrivit documentelor judiciare. Ziarul a publicat o serie de articole în 2020, dezvăluind că Trump nu a plătit niciun impozit pe venit în 10 din cei 15 ani dinainte de a fi ales preşedinte.

Ulterior, el a divulgat informaţii fiscale despre „contribuabili cu o valoare netă ultra-ridicată” către publicaţia de investigaţii ProPublica. Littlejohn a fost motivat de preocupări legate de inegalitatea economică şi a vrut să stimuleze o reformare a sistemului fiscal american, a scris echipa sa de apărare în documentele instanţei.

ProPublica a publicat aproape 50 de articole bazate pe aceste informaţii, dezvăluind modul în care cei bogaţi se sustrag de la plata impozitelor pe venit în Statele Unite.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia deţinerea, cultivarea, oferirea, vânzarea, distribuirea, procurarea sau cumpărarea drogurilor de risc se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani, informează Agerpres.

Economie 2023-02-15 13:15:38

Un interlop din Cluj a fost prins de 11 ori conducând fără permis, cu o viteză amețitoare și fără să respecte vreo regulă de circulație, însă a fost lăsat liber. Cea mai recentă ispravă de acest gen a bărbatului s-a terminat cu un groaznic accident rutier, în care a murit o persoană. Bărbatul s-a și filmat încălcând regulile de circulație.

Economie 2023-09-11 15:49:04

Compania chineză de social media TikTok ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană dacă nu îşi accelerează până în septembrie eforturile de a respecta legislaţia UE, a anunţat comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, informează Agerpres.

Economie 2023-01-20 09:26:57

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat miercuri la Ministerul rus de Externe pentru a i se înmâna o notă de protest. Diplomatului i s-a cerut să explice de ce preşedinta Maia Sandu nu a acceptat încă scrisorile de acreditare ale ambasadorului rus la Chişinău, Oleg Ozerov, relatează TASS.

Economie 2025-03-05 19:09:19

Un bărbat a fost spânzurat în Singapore pentru complicitate la introducerea ilegală în țară a unui kilogram de canabis, în ciuda apelurilor internaționale și a acuzațiilor că el nu a avut un avocat care să îl apere în timpul procesului sau un interpret, scrie The Guardian.

Economie 2023-04-26 11:03:13

O companie de tehnologie a obținut o investiție de 8 milioane de lire sterline pentru a produce în masă particule care pot fi „programate” să absoarbă și să stocheze gaze cu efect de seră, transmite BBC.

Economie 2024-08-25 15:58:56

Consumul excesiv de alcool sau fumatul sunt factori de risc pentru o serie de tumori maligne din sfera ORL. Care sunt semnele acestor boli, cum le putem preveni şi cât de eficiente sunt tratamentele ne spune dr. Eniko Reka Feier, medic primar Oncologie.

Economie 2023-06-19 17:29:23

Descoperiri halucinante la cantina unui liceu din Timișoara, unde zeci de elevi iau masa în fiecare zi. Adolescenții mâncau din farfurii în care au fost găsite excremente de rozătoare. În plus, li se serveau alimente expirate, ținute în frigidere pline de mizerie. Inspectorii de la Protecția Consumatorului au închis cantina.

Economie 2024-03-19 11:32:28