• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2025-06-10 19:43:30
  • Sursa:
Un document de la 1470 semnat de Matei Corvin, considerat pierdut de peste 130 de ani, a fost regasit la Arhivele din Bistrita-Nasaud Imagine

Un document de la 1470 semnat de regele Ungariei, Matthias Corvinus (Matei Corvin), pe care istoricii îl considerau pierdut de peste 130 de ani, a fost găsit, recent, printre documentele vechi deținute de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Bistrița-Năsăud. Documentul a fost expus, marți, la sediul instituției, cu prilejul Zilei Internaționale a Arhivelor, informează Agerpres.

Potrivit șefei acestui serviciu, Cornelia Vlașin, această descoperire a venit ca „o confirmare și o încununare a muncii” depuse de arhiviștii bistrițeni.

„Zilele trecute am descoperit un document de la 1470. Este o poruncă dată de către regele Ungariei, Matthias Corvinus, către voievodul Ardealului prin care îi solicita să respecte privilegiile bistrițenilor. Este foarte important, deoarece acest document era considerat de către istorici ca fiind pierdut. (...) Noi am făcut o sistematizare la nivelul fondurilor deținute de noi și, între alte documente, am identificat și acest document de la 1470. (...) Ne bucurăm că îl avem, că l-am descoperit și că îl putem expune de Ziua Internațională a Arhivelor. Când descoperi un astfel de document și ai o asemenea valoare, pentru noi a venit ca o confirmare și o încununare a muncii pe care am depus-o de-a lungul timpului', a declarat Cornelia Vlașin, pentru Agerpres.

Citește și: Posibile rămășițe ale regelui Matei Corvin au fost identificate în Ungaria

Documentul va ajunge la București, pentru a fi restaurat, având în vedere că pe alocuri a fost lipit cu bandă adezivă, care afectează hârtia originală, iar sigiliul a devenit ușor casant. Ulterior, acesta va reveni la Serviciul Arhivelor Naționale de la Bistrița și va fi integrat în fondul de documente medievale.

Miniexpoziția deschisă marți la Arhivele bistrițene a mai inclus primele cataloage ale gimnaziilor evanghelice și greco-catolice din Bistrița și Năsăud, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o colecție de protocoale și jurăminte ale funcționarilor publici începând cu anul 1529, dar și un album foto editat de Direcția Silvică Bistrița din anul 1929.

Conflictul tot mai intens dintre Israel și Hamas a ajuns miercuri pe sălile Parlamentului European, unde a izbucnit o altercație fizică între un membru al personalului de stânga și o europarlamentară de centru-dreapta pe tema controversată, scrie Euractiv. Europarlamentara este o suedeză este de origine română.

Economie 2025-05-22 21:02:26

Pentru ca fiica ei de 5 ani să nu se plictisească în mașină, o femeie din Westport, Connecticut, SUA, i-a dat telefonul ca să se joace. După câteva zile, aceasta s-a trezit acasă cu colete în valoare de mii de dolari.

Economie 2023-04-04 10:22:11

Guvernul rus a publicat o listă a țărilor ale căror politici „impun atitudini neoliberale ce contrazic valorile tradiționale rusești”. Registrul se regăsește pe portalul oficial de internet al informațiilor juridice și include 47 de țări, transmite Rador. Ungaria și Slovacia sunt singurele state UE care nu au fost incluse pe lista lui Vladimir Putin.

Economie 2024-09-22 14:37:20

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis miercuri că valorile crescute ale concentraţiei de E.coli descoperite în apa Mării Negre nu au fost constante şi nu se încadrează în „situaţie anormală”. Totuși, institutul le recomandă turiștilor de pe litoral să nu intre cu capul sub apă, „pentru prevenirea posibilelor îmbolnăviri”.

Economie 2023-07-19 15:19:38

O instanţă din Rusia a dispus, joi, arestarea jurnalistei Marina Ovsiannikova, care a protestat în direct la televiziunea rusă față de războiul din Ucraina, „pentru o lună și 29 de zile”, potrivit agenției de presă rusă Interfax, citată de Reuters. Jurnalista a fugit din țară și se află în Europa.

Economie 2022-10-21 08:52:06

Duminică, 25 iunie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 22 iunie, Loteria Română a acordat peste 14.500 de câștiguri în valoare totală de peste 1 milion de lei.

Economie 2023-06-25 18:48:51

Aterizare miraculoasă în Austria. Un avion de pasageri a ajuns, ca prin minune, la sol, după ce a fost surprins, în zbor, de o furtună de gheață.

Economie 2024-06-11 11:54:23

Mai mulți copii ucraineni răpiți de soldații lui Vladimir Putin și ținuți în tabere controlate de Rusia au fost eliberați și s-au întors acasă, după luni de zile în care au simțit teroarea și au fost mințiți că au fost abandonați de părinți. Ei au avut noroc, dar în continuare nu se știe nimic despre soarta altor mii de copii ucraineni răpiți de soldații ruși. Se vorbește despre peste 16.000 de copii care ar fi fost luați și duși în centre din Rusia.

Economie 2023-03-25 13:45:11