Poliția Capitalei a transmis că incidentul a fost semnalat vineri după-amiază la Secția 7 Poliție.
„La data de 19.09.2025, Secția 7 Poliție din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București a fost sesizată cu privire la producerea unui incident, pe o stradă din Sectorul 2.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității, iar în urma primelor verificări s-a stabilit faptul că, un minor, în vârstă de 7 ani, în timp ce se juca cu un aparat radio s-ar fi electrocutat”, a precizat Poliția Capitalei.
La fața locului au ajuns și echipaje medicale, însă, în ciuda eforturilor de resuscitare, copilul nu a mai putut fi salvat.
„La acest moment, activitățile sunt în dinamică, cercetările fiind continuate de polițiștii Capitalei, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs incidentul”, se mai arată în comunicatul oficial.
