• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-13 11:43:51
  • Sursa:
Un copil de 4 ani a scapat ca prin miracol, dupa ce a cazut de la etajul doi al unui bloc din Radauti Imagine

Un copil de 4 ani a scăpat doar cu câteva zgâriteturi, după ce a căzut de la etajul doi. Incidentul a avut loc într-un bloc din Rădăuți, în timp ce mama băiețelului se afla într-o încăpere alăturată. Femeia a fost cea care l-a recuperat pe copil de la sol și a sunat la 112 pentru ajutor, scrie Monitorul de Suceava.

Apelul la 112 a fost dat marți, în jurul orei 18:00, dintr-un bloc de locuințe din Rădăuți, județul Suceava.

Când a avut loc incidentul, în apartament se aflau copilul de 4 ani, mama lui și sora de doar 9 luni. La un moment dat, femeia s-a dus până în dormitor cu micuța pentru a-i schimba scutecele, timp în care băiețelul a urcat pe un scaun din balcon și, după ce a împins plasa de insecte de la geam, a căzut în gol, de la aproximativ 7 metri înălțime.

Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, femeia a alergat într-un suflet jos. L-a luat pe copil și l-a dus în casă, după care a sunat disperată la 112. Un echipaj de Ambulanță i-a acordat primul ajutor micuțului. Copilul, care suferise un traumatism cranio-cerebral închis minor, cu contuzie occipitală și câteva zgârieturi a fost dus la Spitalul Municipal Rădăuți pentru investigații suplimentare.

Contactați de jurnaliștii de la Monitorul de Suceava, reprezentanții spitalului au explicat că, de la balcon, copilul a căzut întâi peste un garaj, iar acoperișul acestuia a amortizat căderea, astfel că leziunile nu au fost grave. De la Rădăuți copilul a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, iar după consult și investigații, a fost lăsat să plece acasă.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava a demarat o anchetă în acest caz, anunță sursa citată.

 

România nu va renunţa la lemnul de foc ca sursă de încălzire nici acum, nici în viitor şi nu avem niciun motiv să obligăm pe cineva sau să solicităm cuiva să schimbe modul în care îşi încălzeşte propria locuinţă, cu atât mai mult cu cât lemnul este o resursă regenerabilă, a declarat, luni, ministrul Mediului, Mircea Fechet, la un eveniment de specialitate.

Economie 2024-10-28 12:39:51

Președinta USR, anunţă că Uniunea Salvaţi România va candida pe liste proprii la următoarele alegeri. Elena Lasconi :„Candidăm prin forțele noastre proprii, determinați și curajoși!”

Economie 2024-09-06 16:37:42

Uniunea Europeană este pregătită pentru un război de durată în Ucraina şi va sprijini Kievul atât timp cât va fi necesar, a declarat miercuri ministrul de externe suedez Tobias Billstrom, a cărui ţară asigură preşedinţia semestrială a Consiliului UE, informează Reuters.

Economie 2023-01-11 17:55:25

Copilul de șase ani care și-a împușcat profesoara la ore a folosit un pistol al mamei lui, scrie BBC.

Economie 2023-01-10 11:51:32

O tânără în vârstă de 25 de ani a fost găsită moartă într-o cameră dintr-un hotel central din Timişoara. Poliţiştii au deschis dosar, conform procedurilor, pentru ucidere din culpă şi anchetează cazul, potrivit News.ro.

Economie 2023-07-23 16:41:05

Trei persoane, victime ale exploziei produse la magazinul Dedeman din Botoşani, sunt internate la secţia de terapie intensivă de la Clinica de Chirurgie Plastică şi Arşi din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi şi au nevoie de intervenţii chirurgicale, transmite Agerpres.

Economie 2024-06-08 14:27:25

Cartea de identitate (buletinul) emisă după împlinirea vârstei de 25 de ani are ca perioadă de expirare data de 3 august 2031. Buletinele de tip vechi nu vor mai exista în România, respectiv în Europa, iar noile cărți electronice de identitate vor avea dimensiunea unui card bancar, dar și alte modificări, din punct de vedere vizual. Noua carte electronică de identitate emisă va prelua și rolul cardului național de sănătate.

Economie 2024-10-12 12:27:46

Sindicaliştii de la Federația Silva spun că sunt nemulţumiţi de felul în care ministrul Mediului a reorganizat Romsilva. Ei l-au acuzat pe Mircea Fechet că „a decis de unul singur soarta pădurilor României, fără consultarea partenerilor sociali” și au atras atenția că restructurarea Regiei „pune în pericol viitorul pădurilor românești”.

Economie 2025-04-28 14:04:42