• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-05-31 17:53:43
  • Sursa:
Un copil de 13 ani a murit dupa ce a fost lovit de o betoniera pe DN 15D Imagine

Un copil în vârstă de 13 ani, accidentat, miercuri, pe DN 15D, pe raza comunei Ştefan cel Mare, a decedat, au informat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

"Victima a fost găsită în stare de inconştienţă şi cu multiple traumatisme produse în urma accidentului rutier. Copilul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, însă medicii ai fost nevoiţi să declare decesul", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii au deschis un dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

"Din primele informaţii se pare că minorul în vârstă de 13 ani, aflat cu bicicleta pe DN 15 D, ar fi fost acroşat de un autovehicul mare. În cauză au fost demarate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a circumstanţelor în care s-a produs accidentul", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Poliţiştii iau în calcul varianta conform căreia şoferul betonierei ar fi acroşat copilul cu bara, fără să-şi dea seama, după care şi-a continuat drumul.

Omagiul adus de autoritățile ucrainene liderului naționalist ucrainean din Al Doilea Război Mondial, Stepan Bandera, duminică, 1 ianuarie, la Kiev, a declanșat noi proteste în Polonia, unde acesta este văzut drept responsabil pentru acte de genocid împotriva polonezilor, relatează agenția EFE.

Economie 2023-01-03 17:30:09

Ambasada Federaţiei Ruse în România a transmis, miercuri, prin intermediul reţelelor sociale, „poziţia Federaţiei Ruse cu privire la avioanele F-16 transferate Ucrainei de către NATO”, în care coroborează o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, cu un comentariu prezentat de delegaţia rusă la o reuniune a OSCE, din care reiese că Moscova ameninţă deschis România, în cazul în care Ucraina va folosi avioane F-16 ce vor decola de pe teritoriul României, informează news.ro.

Economie 2023-12-14 17:56:07

Companiile americane nu vor mai putea investi liber în străinătate în cele mai avansate tehnologii, precum inteligenţa artificială sau computerele cuantice dacă este vorba de „ţări problematice”, în special China, a anunţat miercuri Departamentul Trezoreriei, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-08-10 08:17:10

Preşedinţia ungară a Consiliului UE va prezenta în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) de la Luxemburg de săptămâna viitoare situaţia actuală a aplicării integrale a acquis-ului Schengen în Bulgaria şi România, informează un comunicat al Consiliului, în timp ce Comisia Europeană va prezenta Barometrul Schengen, care analizează evoluţiile din spaţiul de liberă circulaţie, informează Agerpres.

Economie 2024-10-04 18:02:40

Un al treilea grup de voluntari format din cetățenir ucraineni care trăiesc în străinătate va semna contracte cu Forțele Armate ale Ucrainei la sfârșitul lunii februarie.

Economie 2025-01-24 12:02:59

Fenomenul dezinformării reprezintă una dintre tacticile războiului hibrid purtat de Rusia, care vizează nu doar destabilizarea regională, cât şi manipularea la nivel global, şi este nevoie de elaborarea unui plan comun de acţiune contra acestei provocări, inclusiv în ţările din spaţiul francofon, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă, informează Agerpres.

Economie 2023-03-16 14:28:44

John Ashton, actorul veteran care l-a interpretat în mod memorabil pe detectivul de poliție John Taggart în filmele „Beverly Hills Cop”, a murit, scrie The Independent.

Economie 2024-09-29 22:51:08

Organizația „La blouse roumaine” acuză casa de modă Louis Vuitton că foloseşte modelul cămăşii din Mărginimea Sibiului în noua colecţie 2024, inspirată de portul popular românesc. Aceasta ar fi creat colecția fără menţionarea originii şi fără acordul păstrătorilor de zestre culturală, se arată pe pagina organizației de pe rețeaua socială Facebook. 

Economie 2024-06-03 16:32:11