• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-08-26 07:14:59
  • Sursa:
Un consilier de securitate al agentiei Reuters a fost ucis, iar doi jurnalisti - raniti intr-un atac cu racheta in Kramatorsk, Ucraina Imagine

Ryan Evans, membru al echipei Reuters care acoperă războiul din Ucraina, a fost ucis şi doi jurnalişti Reuters au fost răniţi într-un atac asupra unui hotel din oraşul Kramatorsk din estul Ucrainei, a anunţat duminică agenţia de presă.

Ryan Evans, care lucra în calitate de consilier de securitate pentru agenţie, a fost ucis după ce o rachetă a lovit sâmbătă Hotelul Sapphire, unde era cazat cu o echipă de şase persoane, a declarat Reuters într-un comunicat citat de News.ro.

Doi dintre jurnaliştii agenţiei au fost trataţi în spital. Unul dintre ei a fost grav rănit, a precizat agenţia.

„Căutăm urgent mai multe informaţii despre atac, inclusiv prin colaborarea cu autorităţile din Kramatorsk, şi ne sprijinim colegii şi familiile acestora”, a declarat Reuters.

Ryan Evans, fost soldat britanic, lucra pentru Reuters din 2022 şi îi sfătuia pe jurnaliştii agenţiei cu privire la siguranţa în întreaga lume, inclusiv în Ucraina, Israel şi la Jocurile Olimpice de la Paris. El avea 38 de ani.

„Transmitem cele mai profunde condoleanţe şi gânduri familiei şi celor dragi lui Ryan. Ryan a ajutat atât de mulţi dintre jurnaliştii noştri să acopere evenimente din întreaga lume; ne va lipsi teribil”, a declarat Reuters.

Ceilalţi trei membri ai echipei Reuters care se aflau în hotel în momentul atacului au fost identificaţi şi sunt în siguranţă, a precizat agenţia.

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că hotelul a fost lovit de o rachetă rusească Iskander, o rachetă balistică ce poate lovi la distanţe de până la 500 km.

„Un hotel obişnuit din oraş a fost distrus de racheta rusească Iskander”, a declarat el în discursul său de duminică seară, adăugând că lovitura a fost o mişcare „absolut intenţionată şi gândită”.

Reuters nu a fost în măsură să verifice în mod independent dacă racheta care a lovit hotelul a fost lansată de Rusia sau dacă a fost o lovitură deliberată asupra clădirii respective.

Biroul procurorului regional al provinciei Doneţk a declarat anterior într-o postare pe Telegram că trupul unui cetăţean britanic a fost găsit în dărâmăturile unei clădiri a unui hotel din Kramatorsk.

Hotelul a fost „distrus” la ora locală 22:35 sâmbătă „probabil cu o rachetă Iskander-M”, a declarat acesta. Biroul procurorului a deschis o anchetă preliminară cu privire la această lovitură.

Rusia a lansat atacuri în nordul, estul şi sudul Ucrainei, ucigând cel puţin patru persoane şi rănind 37, au anunţat duminică autorităţile militare şi locale ucrainene. Atacurile de peste noapte au vizat regiunile ucrainene de pe linia frontului din Cernihiv, Sumî, Harkov şi Doneţk, au anunţat forţele aeriene ucrainene pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

Liderul Grupului Wagner va fi asasinat sau va conduce o nouă lovitură de stat împotriva Kremlinului în următoarele șase luni, potrivit unui jurnalist de investigații de la Bellingcat care a prezis la începutul anului că Prigojin va întoarce armele împotriva lui Putin.

Economie 2023-08-15 08:00:51

Guvernul a decis în ședința de joi, în care a aprobat data alegerilor prezidențiale pe 4 mai, o modificare la programul votului din diaspora. Potrivit noii reglementări, în ziua de duminică, la secțiile din străinătate situate la vest de țara noastră, votul se va încheia la ora 21:00, ora României, indiferent de fusul orar local.

Economie 2025-01-17 09:47:13

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a dat asigurări sâmbătă că, în urma discuţiilor cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor, nu va creşte cota TVA la carte, la bilete pentru spectacole şi concerte. Aceasta a mai spus că odată cu preluarea mandatului a trebuit să aloce fonduri suplimentare pentru proiecte strategice sau prioritare ale Ministerului, precum Festivalul Enescu sau Timișoara Capitală Culturală."În negocierile cu Ministerul Finanţelor, reducerea cheltuielilor a fost unul din primele aspecte discutate. Şi am bătut în cuie să nu crească TVA la carte, să nu crească TVA la bilete pentru spectacole şi concerte, astfel încât să stimulăm consumul de cultură şi să creştem accesul la cultură. Mai mult decât atât, pentru că mă preocupă ce se întâmplă cu cititul, cu accesul la cultură în România, ministerul poate să deruleze anual nişte programe culturale, care au un plafon care variază, iar anul acesta proiectul cel mare de acces la cultură l-am făcut pe lectură şi pe stimularea cititului şi editurii de carte", a precizat Raluca Turcan, într-o emisiune la Digi24.Ea a adăugat că Ministerul Culturii a finanţat prezenţa României la târguri de carte internaţionale. "Ultimul a fost la Chişinău, unde am avut nici mai mult nici mai puţin de 30.000 de titluri noi, ceea ce înseamnă, practic, scriitori şi editori români care au putut să vândă în condiţii mai avantajoase. Pentru că asta înseamnă târguri de carte", a arătat ea.Raluca Turcan a mai spus că la preluarea mandatului a trebuit să suplimenteze bugetele "prejudiciate" ale unora din marile evenimente culturale din România."Foarte multe proiecte strategice sau prioritare pentru Ministerul Culturii - pentru că în guvernarea trecută a fost adoptată o ordonanţă de reducere a cheltuielilor cu bunuri şi servicii, pentru că în cultură evenimentele culturale sunt produse şi servicii culturale - am găsit evenimente mari, asumate de statul român, cum ar fi Timişoara Capitală Culturală, Festivalul "George Enescu", Art Safari, Astra Film Festival, Gala UNITER - le-am găsit cu bugetele prejudiciate şi a trebuit să mă ocup să le obţinem finanţare", a afirmat ministrul Culturii. 

Economie 2023-09-09 17:56:19

Jucătoarea română de tenis Simona Halep (locul 9 WTA) a declarat că „nu va mai exista niciodată un alt Roger” și s-a declarat recunoscătoare că a avut șansa să fie contemporană cu Federer, după anunţul retragerii din activitatea competiţională a tenismenului elvețian.

Economie 2022-09-16 19:04:45

Un bărbat din Franța a găsit accidental un schelet aproape complet de titanozaur, însă el și arheologii locali au ținut secret descoperirea timp de doi ani pentru că s-au temut ca sit-ul arheologic va fi vandalizat, informează Business Insider.

Economie 2024-03-04 14:16:12

Președintele în exercițiu al Ecuadorului, Daniel Noboa, a fost declarat câștigător în turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică, relatează News.ro. Rezultatele preliminare îl arată cu un avans de peste 10 puncte față de candidata de stânga Luisa Gonzalez, care însă refuză să „recunoască” înfrângerea, acuzând guvernul de „acțiuni disperate” menite să manipuleze rezultatele și cere renumărarea voturilor.

Economie 2025-04-14 09:06:11

Forţele de poliţie din Ucraina, Franţa, Germania, Norvegia şi Statele Unite au arestat un tânăr de 32 de ani, suspectat că este șeful unei bande de hackeri care operează în Ucraina. Teroriștii cibernetici foloseau atacuri ransomware și au extorcat victime din 71 de țări, de sute de milioane de euro, transmite BBC.

Economie 2023-11-28 17:47:21

Au apărut imagini cu exploziile produse la conductele Nord Stream. Germania, Danemarca și Suedia sunt convinse că fisurile sunt rezultatul unor acte de sabotaj. Aceste țări nu dau vina pe cineva anume, în schimb Polonia acuză direct Rusia că a pus bombe pe propriile conducte, ca parte a unui atac hibrid asupra Europei. Același lucru este spus și de mai mulți experți. Americanii recunosc și ei că s-ar putea să fie sabotaj, dar spun că un asemenea gest nu ar fi în interesul nimănui. Rusia a anunțat că a dechis o anchetă pentru „act de terorism internaţional”.

Economie 2022-09-28 22:59:55