• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-09 12:01:12
  • Sursa:
Un comandant din trupele lui Prigojin dezvaluie care sunt planurile mercenarilor Wagner Imagine

Mercenarii Wagner se pregătesc să se mute în Belarus, potrivit termenilor unui acord care a dus la încetarea rebeliunii lor împotriva conducerii militare a Rusiei, a declarat un comandant al grupului. Potrivit acestuia, Prigojin le-a dat „permisie” până la începutul lui august.

De la revolta din 23-24 iunie, în care luptători ai Wagner au capturat pentru scurt timp oraşul Rostov pe Don din sudul Rusiei şi au mărşăluit către Moscova, nu se știe cu exactitate unde se află Prigojin şi mercenarii săi, scrie Reuters, potrivit Agerpres.

În conformitate cu condiţiile acordului care a pus capăt revoltei, Prigojin urma să se mute în Belarus, iar oamenii săi - mulţi dintre aceştia fiind foşti puşcăriaşi care au fost eliberaţi anticipat în schimbul acceptului de a lupta în Ucraina - aveau de ales să se mute împreună cu el în Belarus, să se alăture forţelor armate regulate ale Rusiei sau să plece acasă.

Totuşi, preşedintele bielorus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că Prigojin şi mii de mercenari de-ai săi sunt în continuare în Rusia, ridicând semne de întrebare cu privire la punerea în aplicare a înţelegerii.

Anton Ielizarov, al cărui pseudonim de luptător este Lotus, citat sâmbătă de un canal de pe aplicaţia Telegram, a declarat că luptătorii intră acum în vacanţă până la începutul lui august, la ordinele lui Prigojin, după care se vor muta în Belarus.

„Trebuie să pregătim baze, tabere de antrenament, să ne coordonăm cu autorităţile şi administraţiile locale, să organizăm interacţiuni cu agenţiile de aplicare a legii din Belarus şi să pregătim logistica”, a declarat Ielizarov, citat de canalul „Evgheni Prigojin pe Telegram”.

Reuters precizează că nu a putut verifica autenticitatea interviului.

Însuşi Prigojin a păstrat tăcerea în ultimele două săptămâni, lucru care nu-l caracterizează, notează Reuters. Din 26 iunie, el nu a mai postat niciun mesaj pe canalul său favorit de Telegram - Evgheni Prigojin Press Service - unde a apărat revolta mercenarilor săi.

Ielizarov a mai declarat că nu au existat încercări din partea forţelor de securitate ale Rusiei de „a lovi” în luptătorii Wagner după revoltă.

Întrebat despre atacurile recente asupra lui Prigojin din partea presei de stat din Rusia, Ielizarov a declarat că reprezintă o încercare a establishment-ului militar rus de a strica relaţiile dintre şeful mercenarilor şi luptătorii săi.

Încercarea va eşua, a adăugat Ielizarov, pentru că însuşi Prigojin a creat şi a modelat luptătorii Wagner „atunci când statul nu avea nevoie de noi”.

Ielizarov l-a comparat pe Prigojin şi oamenii săi cu miticul rege Arthur şi ai săi Cavaleri ai Mesei Rotunde.

Coaliţia de guvernare se reuneşte miercuri pentru a discuta despre data alegerilor prezidenţiale, pe fondul neînţelegerilor dintre PNL şi PSD privind calendarul acestui scrutin. Liberalii vor ca alegerile să aibă loc în decembrie, în timp ce social-democraţii insistă pentru septembrie. 

Economie 2024-06-19 12:11:56

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, miercuri, că, din datele deţinute la nivelul Executivului, Poliţia Română a capturat în 2022 peste o tonă de droguri, având, totodată, peste 40 de acţiuni operative de la începutul acestui an în care au fost indisponibilizate 2,5 tone de substanţe psihoactive, informează Agerpres.

Economie 2023-03-22 21:37:20

Joi, 15 februarie 2024, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică, 11 februarie, Loteria Română a acordat 32.064 de câștiguri în valoare totală de peste 2,55 milioane de lei.

Economie 2024-02-16 21:35:31

ACTUALIZARE 16:00 Guvernul înăsprește regulile pentru industria jocurilor de noroc și crește taxele casele de pariuri și firmele de păcănele. Ordonanța de urgență aprobată astăzi de guvern limitează și publicitatea pe care și-o pot face firmele din industrie. „S-a depășit orice limită”, spune premierul. Conducerea Oficiului Jocurilor de Noroc nu va apuca, însă, să vadă puse în practică schimbările pe care le aduce actul normativ. Potrivit unor surse, conducerea instituției ar urma să fie schimbată după o anchetă a corpului de control al premierului.

Economie 2023-10-05 16:46:44

Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, sesizările transmise de USR, Forţa Dreptei şi Avocatului Poporului în legătură cu ordonanţa privind modificarea Codului fiscal, care prevede, printre altele, taxarea şi impozitarea contractelor de muncă part-time la nivelul salariului minim pe economie, informează Agerpres.

Economie 2022-12-14 13:20:47

SUA ar putea aplica sancțiuni împotriva mai multor cetățeni influenți din Ungaria, în contextul apropierii acestei țări de Rusia, au declarat surse diplomatice pentru publicația maghiară 444.hu.

Economie 2023-04-12 16:02:23

CFR Călători anunță că va asigura un program de transport special cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu.

Economie 2024-04-30 10:06:54

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița a anunțat miercuri că a câștigat definitiv în instanță procesul privind granița dintre județele Dâmbovița și Prahova, astfel că monumentele Sfinxul și Babele din masivul Bucegi aparțin de județul pe care îl conduce.

Economie 2022-09-28 19:58:29