• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-04-22 15:53:55
  • Sursa:
Un chiparos urias din Chile, pe cale sa fie desemnat cel mai batran arbore de pe Terra. Cati ani se estimeaza ca are copacul Imagine

Un chiparos uriaş de Patagonia, descoperit în urmă cu 50 de ani într-o pădure din sudul statului sud-american Chile, este pe cale să fie desemnat în mod oficial cel mai bătrân arbore de pe Terra. Copacul conţine informaţii preţioase pentru oamenii de ştiinţă despre adaptarea la schimbările climatice.

Acest exemplar din specia Fitzroya cupressoides, înalt de 28 de metri, cu un diametru de 4 metri şi botezat „Străbunicul”, are o vechime de aproximativ 5.000 de ani, potrivit AFP, preluată de Agerpres. El ar fi mai vârstnic decât actualul deţinător al recordului mondial în domeniu, „Mathusalem”, un pin Bristlecone vechi de 4.850 de ani, conservat într-un loc din Statele Unite care este ţinut în mare secret de oficialii americani.

„Este un supravieţuitor. Niciun alt copac nu a avut ocazia de a trăi atât de mult”, a declarat în faţa arborelui chilian Antonio Lara, cercetător la Universitatea Australă din Chile şi la Centrul chilian pentru ştiinţe ale climei şi rezilienţei, care face parte din echipa însărcinată cu misiunea de a studia vârsta copacului.

La marginea râpei în care se află, în regiunea Los Rios, la 800 de kilometri sud de capitala Santiago de Chile, arborele uriaş a scăpat de incendii şi de exploatarea excesivă a acestei specii endemice din sudul continentului american, al cărei lemn, extrem de rezistent, a fost folosit de secole în construcţia de case şi bărci.

Turiştii trebuie să meargă pe jos timp de o oră într-o pădure de larici mai tineri (300-400 de ani) pentru a face selfie-uri alături de copacul cu trunchi gros şi sinuos, acoperit de muşchi de licheni.

Notorietatea sa în creştere a determinat Oficiul naţional pentru păduri să crească numărul pădurarilor şi să limiteze vizitele, acestea din urmă fiind posibile doar în baza unei programări prealabile.

„Gran Abuelo” („Străbunicul”) a fost descoperit în 1972 de un pădurar, Anibal Henriquez, care „nu voia ca oamenii şi turiştii să cunoască locul (unde se află copacul), pentru că ştia că acesta era foarte preţios”, a declarat fiica lui, Nancy Henriquez, care este şi ea tot pădurar.

Nepotul lui Anibal, Jonathan Barichivich, a crescut jucându-se printre acei chiparoşi de Patagonia şi este în prezent unul dintre oamenii de ştiinţă care studiază specia în cadrul Laboratorului pentru ştiinţe ale climei şi mediului înconjurător din Paris.

În 2020, în cadrul cercetărilor sale despre schimbările climatice, el a extras, alături de Antonio Lara, un eşantion din trunchiul arborelui cu ajutorul celui mai lung burghiu manual existent pe piaţă. Însă cei doi nu au putut să ajungă în centrul trunchiului.

Acel eşantion a fost datat oficial ca având o vârstă de 2.400 de ani şi, graţie unui model predictiv, „80% din traiectoriile posibile indică faptul că arborele ar avea 5.000 de ani”, a explicat Jonathan Barichivich, care speră să îşi publice studiul în curând.

Cercetarea lui a stârnit entuziasm în universul ştiinţific, întrucât dendrocronologia - disciplina care studiază vârsta copacilor pe baza inelelor de creştere a trunchiului - îşi are limitele sale atunci când vine vorba despre măsurarea unor specimene mai vechi, deoarece multe dintre ele prezintă nuclee putrezite.

„Nu este vorba doar despre vârsta lui, căci există multe alte motive care îi conferă acestui copac o valoare şi un sens ce justifică necesitatea de a îl proteja”, a explicat Antonio Lara.

Martor al ultimilor 5.000 de ani de pe Terra, arborele chilian este considerat o formidabilă „capsulă a timpului” ce stochează informaţii despre trecut şi despre felul în care aceşti copaci au reuşit să se adapteze la schimbările climatice şi la mediul în care trăiesc.

Copacii atât de vechi sunt extrem de rari. Cei mai mulţi dintre arborii „bătrâni” de pe Terra au mai puţin de 1.000 de ani şi foarte puţini dintre ei au trăit mai mult de 2.000 sau 3.000 de ani.

„Ei sunt ca o carte deschisă”, a declarat Carmen Gloria Rodriguez, cercetător-asistent la Laboratorul de dendrocronologie şi schimbări globale din cadrul Universităţii Australe din Chile.

Copacii străvechi sunt martori, mai ales, ai anilor secetoşi (cu inele de creştere mai strânse) şi ai anilor ploioşi (inele mai largi) şi pot să ofere indicii despre incendii şi cutremure de pământ.

„Sunt simboluri ale rezilienţei şi ale adaptării. Dacă aceşti arbori dispar, un secret important despre modul în care organismele vii se adaptează la schimbările planetei va dispărea odată cu ei”, a adăugat Jonathan Barichivich.

Vremea va înregistra variaţii pe parcursul următoarelor două săptămâni, însă temperaturile medii se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, iar precipitaţii se vor înregistra în majoritatea regiunilor în intervalul 12 -14 februarie şi după 18 februarie, conform prognozei publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

Economie 2024-02-12 14:15:58

Peste o jumătate de milion de pasageri vor fi afectați și mii de zboruri vor fi anulate din cauza unei greve de 24 de ore care va avea loc luni pe marile aeroporturi germane, după ce sindicatul Verdi a cerut angajaților din sectorul public și din serviciile de handling la sol să iasă în stradă, relatează Reuters. 

Economie 2025-03-07 23:49:13

Un cutremur cu magnitudinea 4 pe Richter s-a produs sâmbătă, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Economie 2023-05-20 11:08:33

Un avion militar chinez s-a prăbuşit în sudul provinciei Hainan, sâmbătă după-amiază, în timpul unui zbor de antrenemant, dar pilotul s-a praşutat în siguranţă, potrivit Marinei Armatei Populare de Eliberare, citată de Reuters.

Economie 2025-03-15 15:58:55

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, întrebat despre o suspendare a aplicaţiei TikTok, pe perioada alegerilor, că nu ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie radicală. El a precizat că, atunci când apare o dezinformare care este evidentă, autorităţile trebuie să ia decizii imediate.

Economie 2025-03-14 15:37:54

Forțele aeriene ale Ucrainei au declarat luni că au doborât șase din cele opt drone lansate de Rusia și două din cele trei rachete în timpul unui atac nocturn asupra a patru regiuni ucrainene, transmite Reuters.

Economie 2024-09-09 15:18:03

În satele din zona Runcu, județul Gorj, crescătorii de oi urcă primăvara în stânele de la munte, iar din laptele rezultat fac brânză, pe care o păstrează în butoaie. În piețe, un kilogram de brânză se vinde și cu 45 de lei, în timp ce brânza făcută la stână e și mai ieftină și mai gustoasă. Pentru asta, ciobanii se trezesc cu noaptea-n cap, dar spun că efortul merită. „Legătura dintre oi și om e laptele”, spune un cioban mândru de animalele sale.

Economie 2025-05-14 10:45:28

Finlanda a închis una dintre autostrăzile sale principale pentru prima dată în zeci de ani, cu scopul de a organiza exerciţii cu avioanele de luptă.

Economie 2022-09-29 00:40:29