• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-06-13 09:21:22
  • Sursa:
Un camion si o cisterna s-au ciocnit puternic, pe o sosea din judetul Bihor. Ambele au luat foc Imagine

Un camion care transporta tuburi de metal şi o cisternă încărcată cu praf de beton s-au ciocnit, joi dimineaţă, în localitatea Ceica, judeţul Bihor, după care au luat foc. Unul dintre şoferi a fost transportat la spital.

Accidentul a avut loc la Ceica, în care fiind implicate o cisternă şi un camion, care au luat foc după impact.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor a mobilizat la locul accidentului echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi şase echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Oradea, Gărzii de Intervenţie 1 Mai şi Secţiei Beiuş, cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare grea, o ambulanţă SMURD tip B2, precum şi o autospecială CBRN (de primă cercetare şi evaluare chimică, biologică, radiologică şi nucleară), întrucât în urma primelor informaţii primite de la persoanele care au sunat la 112 nu s-a putut stabili natura încărcăturii, ulterior, aceasta din urmă fiind întoarsă din drum. De asemenea, a fost alertat SVSU Ceica, care a intervenit cu autospeciala de lucru cu apă şi spumă din dotare.

”Din fericire, atât şoferul autocamionului, care transporta tuburi de metal, cât şi cel al autocisternei încărcate cu praf de beton, reuşiseră să se autoevacueze din cabine, înainte ca acestea să fie cuprinse de flăcări. Ajunse la locul accidentului, echipajele SMURD au evaluat medical cei doi conducători auto, unul dintre aceştia fiind asistat medical la faţa locului şi transportat ulterior, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean Oradea, iar celălalt refuzând transportul la spital”, a transmis ISU Bihor.

Incendiul, care a mistuit cele două capete tractor şi a afectat semiremorcile celor două autovehicule, a fost stins în aproximativ 10 minute.

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a vizitat o fabrică de armament din Ural, unde a criticat conducerea pentru întârzieri şi i-a cerut „nu se mai prostească” şi să crească în continuare producţia de armament.

Economie 2024-01-31 13:49:17

Crește alarmant cantitatea de droguri găsită în România. În ultimii 4 ani, capturile polițiștilor s-au mărit cu 35%, iar marea problemă a acestui moment e că traficanții reușesc să păcălească legea. Iau substanțe interzise, le modifică structura chimică și obțin un stupefiant care, pentru o perioadă, nu este interzis. Ce fac oamenii legii să țină pasul cu traficanții? Digi24 a filmat în laboratorul pentru droguri al Poliției Române.

Economie 2024-06-06 21:06:19

Incendiile reprezintă ultima pacoste care s-a abătut asupra fermierilor ucraineni din regiunea Nikolaev, învecinată cu Hersonul ocupat în mare parte de ruși. Fermierii se văd acum puși în situația în care trebuie să aleagă dacă vor rămâne în apropierea unui front activ ca să își culeagă roadele muncii sau dacă își vor abandona recolta pentru a se refugia din calea bombelor. După luni de zile de război și de pierderi financiare cauzate de blocada rusească a coastei ucrainene a Mării Negre, decizia de a-și abandona grânele ar putea însemna un dezastru economic pentru ucraineni, scrie The Washington Post.

Economie 2022-07-20 08:00:56

Este criză de medici în toată Europa. Deficitul de personal din spitale se apropie de două milioane, iar statele occidentale caută doctori bine pregătiți, inclusiv în România. Au început o campanie de recrutare a celor mai buni medici, în condițiile în care țara noastră se confruntă deja cu o lipsă acută de personal medical. În aproape 450 de comune nu există nici măcar un medic de familie.

Economie 2022-11-27 21:51:17

Salvamontiştii avertizează că riscul de producere a unor avalanşe în Munţii Făgăraş şi în Masivul Bucegi este foarte ridicat și recomandă turiştilor să evite „orice activitate” în aceste zone.

Economie 2024-03-13 23:11:38

Într-un interval de doar câteva zile, Ucraina a fost zguduită de un val de vești negre de pe front. Întâi au apărut imaginile șocante cu soldatul executat în pădure de ruși, după ce a spus „Glorie Ucrainei!”, pentru ca doar o zi mai târziu să se răspândească vestea uciderii în luptele din zona Bahmut a unui erou național de doar 27 de ani, cunoscut sub porecla de Da Vinci, decorat cu cea mai înaltă distincție a statului ucrainean. Tot la Bahmut au murit împreună doi militari ucraineni, tată și fiu, în aceeași tranșee. Ucraina a organizat ceremonii pentru militarii căzuți, la care au luat parte președintele Volodimir Zelenski și întreaga conducere a armatei, dar și Sanna Marin, premierul Finlandei, aflată în vizită la Kiev.

Economie 2023-03-13 10:55:48

Grupul pentru dialog Social (GDS), prima organizaţie a societăţii civile constituită după căderea dictaturii comuniste, consideră „inacceptabil” un candidat „admirator al extremei drepte din interbelicul românesc, care trebuia pedepsită de la bun început conform legilor în vigoare”. GDS consideră că ceea ce propune Călin Georgescu „nu este viitor, ci un trecut criminal” şi, prin urmare, GDS „se va opune instalării unui preşedinte legionar, fascist şi putinist la Cotroceni”.

Economie 2024-11-28 12:07:39

Sărbătoarea de Florii este celebrată în fiecare an cu o săptămână înainte de Învierea Domnului. Praznicul marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și este considerat momentul de început al Săptămânii Patimilor. Din Duminica Floriilor încep să se organizeze Deniile, slujbele care amintesc momente din viața lui Hristos, iar credincioșii respectă mai multe obiceiuri și tradiții până în ziua Paștelui.

Economie 2025-04-12 20:00:14