Un camion s-a răsturnat, vineri, de pe un pasaj rutier pe calea ferată, la intrarea în halta Călimăneşti, judeţul Vâlcea, două persoane primind îngrijiri medicale. Traficul feroviar a fost blocat complet între Călimăneşti şi Lotru, iar cel rutier s-a desfăşurat alternativ pe centura Călimăneşti.
Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, începând cu ora 13:20, circulaţia feroviară a fost întreruptă pe intervalul Călimăneşti-Lotru, din cauza vehicului răsturnat la intrarea în HM Călimăneşti. Circulația feroviară s-a reluat începând cu 16.05.
MapN a anunțat că un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloana era escortată de echipaje de poliție militară MApN.
„În urma accidentului, doi militari francezi au fost răniți. După acordarea primului ajutor de către echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Serviciului de Ambulanță Județean din județul Vâlcea, cei doi militari au fost transportați la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea pentru investigații și tratament medical, fiind în stare stabilă.
Autoritățile competente investighează cauzele producerii accidentului. Echipaje ale poliției rutiere au intervenit prompt la fața locului, iar situația este monitorizată în colaborare cu partea franceză”.
