• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-05 10:54:59
  • Sursa:
Un caine din SUA a mancat 4.000 de dolari. „M-am gandit ca nu se poate una ca asta. Aproape am avut un atac de cord” Imagine

Un câine din Statele Unite a mâncat bancnote în valoare de 4.000 de dolari din plicul pe care stăpânii săi l-au pus deoparte pentru a plăti un constructor, relatează BBC.

Aceștia au lăsat banii pe blatul din bucătărie. După jumătate de oră, și-au găsit câinele foarte fericit și bucăți din bancnote împrăștiate peste tot.

„Deodată, soțul meu, Clayton, mi-a spus: „Cecil mănâncă 4.000 de dolari!””, a spus Carrie Law, stăpâna câinnelui, într-un interviu pentru Pittsburgh City Paper.

„M-am gândit că nu se poate una ca asta. Aproape am avut un atac de cord”, a adăugat ea.

Law spune că Cecil nu e pofticios.

„Poți lăsa o friptură pe masă și nu se atinge de ea, pentru că nu este motivat de mâncare. Dar se pare că este motivat de bani”, a spus ea.

Stăpânii săi au așteptat ca Cecil, în vârstă de 7 ani, să elimine hârtiile, apoi le-au curățat cu atenție și le-au lipit. Astfel, au reușit să recupereze 3.500 de dolari pe care i-au dus la bancă.

Aceasta a acceptat să-i despăgubească pe oameni pentru bancnotele deteriorate pe care se mai vedea seria.

Soții Law l-au dus pe Cecil la veterinar după acest incident. Din fericire, câinele nu a avut nevoie de tratament.