• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-07 11:34:39
  • Sursa:
Un bloc de trei etaje din Haga s-a prabusit partial, dupa o explozie puternica. Mai multe persoane au fost duse la spital Imagine

Un bloc de apartamente cu trei etaje s-a prăbuşit parţial la Haga, sâmbătă, în urma unui incendiu şi a unei explozii, au indicat pompierii care la această oră caută oameni sub dărâmături, relatează France Presse, potrivit Agerpres. 

„Serviciile de urgenţă sunt în curs de salvare şi de căutare a oamenilor şi luptă împotriva incendiului", a declarat departamentul de pompieri al oraşului într-un comunicat.

Nu se cunoaşte deocamdată numărul persoanelor care s-ar putea afla încă sub dărâmături şi nici ce anume a provocat explozia în acest bloc, situat nu departe de centrul oraşului.

Potrivit media locale Regio15, mai multe persoane au fost deja salvate. Patru persoane rănite în explozie au fost transportate la spitale, au indicat pompierii.

„Incendiul degajă mult fum. Locatarii sunt sfătuiţi să închidă ferestrele şi uşile şi să oprească ventilaţia”, au cerut autorităţile.

Primarul oraşului, Jan van Zanen, s-a deplasat la faţa locului pentru a coordona eforturile de salvare, potrivit Regio15.

Mai multe etaje ale clădirii par să fi fost distruse în urma exploziei, conform aceluiaşi canal media. Primele imagini difuzate de postul public de televiziune NOS arată mai multe zeci de pompieri luptând cu focul şi forţând uşile pentru a intra în imobil. 

Un băiat în vârstă de opt ani din comuna Târlişua a murit, sâmbătă seara, după ce a căzut în albia râului Ilişua, ce traversează localitatea, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Economie 2022-06-18 21:29:49

Cancerul colorectal poate fi vindecat prin tratament chirurgical minim-invaziv. În ce cazuri sunt eficiente tehnicile moderne în această boală și care sunt rezultatele pe termen lung pentru pacienți ne spune dr. Bogdan Marțian, medic primar Chirurgie generală.

Economie 2022-08-08 13:38:43

România a trimis în Grecia un nou modul specializat de stins incendii de pădure, după de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat o decizie în acest sens. 90 de pompieri au plecat către Grecia pentru 15 zile.

Economie 2023-08-04 16:00:48

Elena Lasconi a spus la Digi24 că a fost sunată de preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, pentru a fi felicitată după alegerea sa în funcţia de preşedinte al USR.

Economie 2024-06-26 17:36:50

Coreea de Nord a negat, luni, că ar furniza Rusiei trupe care ar putea fi mobilizate în conflictul din Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres. Despre afirmațiile agenției de spionaj a Coreei de Sud, potrivit cărora Phenianul pregătește deja 1.500 de militari din trupele speciale pentru frontul din Ucraina, un reprezentant al Phenianului la ONU susține că sunt doar „zvonuri fără fundament”.

Economie 2024-10-22 16:10:38

Kievul a introdus noi stimulente pentru cei sub 25 de ani, într-un efort de a repopula linia frontului, în contextul în care războiul nu dă semne că s-ar încheia prea curând. Deși 10.000 de tineri și-au exprimat inițial interesul pentru a se înrola în armata ucraineană, mai puțin de 500 au făcut-o, a declarat un consilier al președintelui Volodimir Zelenski. Există însă informații că alți 1.500 de tineri sub 25 de ani se află în procesul de a se alătura trupelor trimise să țină piept soldaților ruși, arată The Guardian.

Economie 2025-05-04 07:00:37

Ciprian Șerban, președintele Camerei Deputaților, a criticat comportamentul Anamariei Gavrilă, după ce șefa POT a sunat la 112 pentru a reclama jurnaliștii care îi adresau întrebări în Parlament. Într-o intervenție la Digi24, Șerban a declarat că sancțiunea aplicată, un simplu avertisment, „este prea puțin” și a adăugat că „ieșirile doamnei Gavrilă nu mai surprind pe nimeni”. Președintele Camerei a subliniat, de asemenea, comportamentele nepotrivite ale acesteia din Parlament, care includ jigniri la adresa colegilor și absențe repetate de la muncă. „Poate ar trebui să-și piardă mandatul, că nu e suficient să candidezi, să-ți iei mandatul și să ne vedem peste 4 ani”.

Economie 2025-03-20 17:32:24

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, va participa, luni, la reuniunea şefilor diplomaţiilor din statele membre ale Uniunii Europene - Consiliul Afaceri Externe, care va avea loc la Bruxelles, informează un comunicat al MAE.

Economie 2022-11-13 13:52:43