• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-06 08:00:59
  • Sursa:
Un bisturiu revolutionar care „miroase tumorile” poate detecta cancerul uterin in doar cateva secunde Imagine

Cercetătorii britanici de la Imperial College London au inventat un cuțit chirurgical inteligent, unic în lume, care a revoluționat modul de diagnosticare al cancerului uterin, afecțiune aflată pe locul patru printre cele mai comune tipuri de cancer întalnite la femei, scrie The Guardian.

Inovația medicală va ajuta în special acele paciente care prezintă simptome ce pot indica un posibil cancer de uter, care se prezintă la medic pentru testare, dar care de acum înainte nu vor mai fi nevoite să treacă prin chinul așteptării rezultatului biopsiei – acesta va fi primit pe loc.

Cuțitul-minune a devenit cunoscut pe plan internațional ca fiind capabil „să miroasă tumorile”, la fel ca un animal de companie, pentru că mirosul este în acest caz indicatorul principal care semnalizează dacă țesutul unei tumori testate este unul canceros (malign) sau doar o tumoare obișnuită (benign).

Ceea ce este esențial la această descoperire este faptul ca rezultatul testării survine foarte rapid, aproape în timp real, pe parcursul unei operații în desfașurare, la doar câteva secunde de la prelevarea probei de țesut de la pacientă.

Bisturiul inovator este rezultatul cercetărilor științifice și funcționează printr-o combinație a tehnologiei REIMS, ce implică ionizare prin evaporare rapidă, cuplată cu utilizarea electrochirurgiei în cadrul efectuării unei biopsii.

Noul instrument chirurgical inteligent folosește curenți electrici și analizează mirosul emanat în momentul când țesutul testat se vaporizează și care provine de la fumul care se eliberează în aer, factor ce indică care țesut este canceros și care este sănătos.

Dispozitivul este deja utilizat în tratamentul cancerului de creier si de sân, dar cercetatorii londonezi au descoperit abia de curând că este foarte util și în diagnosticarea cancerului uterin.

Inovația are cu două mari avantaje pentru paciente, potrivit profesorului Sadaf Ghaem-Maghami, coordonatorul cercetării: le ajută pe cele care suferă într-adevăr de cancer uterin să înceapă cât mai repede tratamentul potrivit, iar celorlalte le ia o piatră de pe inimă la aflarea rapidă a veștii că sunt complet sănătoase, eliminând anxietatea prin care trec de obicei până la aflarea rezultatelor.

În Marea Britanie, cancerul endometrial, cum îi mai spun doctorii, afectează anual aproximativ 9.000 de femei; doar 10% din cele cărora li se prelevează țesut pentru efectuarea unei biopsii află că suferă de această boală.

Profesorul Sadaf Ghaem-Maghami a spus că bisturiul inteligent va revoluționa abordarea modului în care pacientele care se prezintă la control din cauza sângerării vaginale vor putea fi direcționate medical. Bisturiul are „o acuratețe de diagnostic de 89% și o valoare de predicție a bolii de 94%”.

Astfel, utilizarea sa le va liniști pe loc pe pacientele care nu prezintă cancer uterin și va accelera efectuarea altor teste medicale în paralel cu procedura clasică de diagnosticare, care durează cam două săptămâni.

„Cuțitul inteligent a diagnosticat cancerul endometrial în câteva secunde, cu o acuratețe de 89%, micșorând timpul până la aflarea diagnosticului pentru acele femei care așteptau sa afle rezultatul examenului lor histopatologic”, au consemnat și cercetătorii în publicația medicală Cancers.

Tot ei au adăugat faptul că eficiența bisturiului inovator a fost demonstrată pe mostre de țesust pentru biopsii obținute de la 150 de femei bănuite că ar suferi de cancer uterin, iar echipa a spus că are în plan să extindă cercetările și să demareze un studiu clinic curprinzator, urmând apoi ca acest instrument medical nou să fie folosit pe scară largă.

Athena Lamnisos, directorul centrului de caritate Eve Appeal, care a sponsorizat cercetarea, a mărturisit că „așteptarea rezultatelor oricărui test medical este foarte stresantă – mai ales dacă este vorba despre un test care iți va spune daca ai sau nu cancer”.

„Doar când auzi cuvantul [care începe] cu 'C' pronunțat ca fiind o posibilitate, parcă zilele până medicul îți comunică diagnosticul și afli că totul este în regulă, trec foarte încet”, a spus Lamnisos.

După ce se instalează perioada de menopauză, sângerarea vaginală care poate apărea din când în când este doar unul dintre simptomele care pot indica existența bolii, iar aflarea rapidă dacă există un motiv de îngrijorare reală legată de un cancer uterin devine o prioritate pentru femeile care așteaptă să afle diagnosticul.

Ele mărturisesc că s-ar simți eliberate de o povară emoțională la aflarea veștii într-un timp cât mai scurt. Se pare că în 90% din cazuri sângerarea post-menopauză nu este un indicator foarte precis pentru existența unui cancer endometrial, potrivit Athenei Lamnisos.

Editor: Ana-Maria Moldoveanu

Regele Charles al III-lea s-a plâns că mereu se întâmplă ceva şi că situaţia este plictisitoare, sâmbătă, înainte de ceremonia de încoronare de la Westminster Abbey, potrivit unui expert în citirea pe buze, scrie The Guardian.

Economie 2023-05-08 07:48:18

Dubai, cunoscut pentru clima sa aridă și pentru temperaturile caniculare, a fost lovit marți de ploi torenţiale care au dus la inundații de amploare. Ploaia neobișnuită nu numai că a blocat orașul, dar a stârnit și îngrijorări cu privire la influența crescândă a schimbărilor climatice asupra fenomenelor meteorologice extreme din zonă. Pe de altă parte, un meteorolog a spus pentru Bloomberg, că ploile de marți au fost provocate parțial de o acțiune de însămânțare a norilor în Emiratele Arabe Unite. Centrul Național de Meteorologie (NCM) a negat această susținere

Economie 2024-04-17 13:46:42

Munca unui lunetist a fost întotdeauna apreciată la un nivel special în desfășurarea ostilităților în teatrele de operațiuni. Antrenamentul special de tragere și utilizarea impecabilă a armelor au făcut din unitățile de lunetiști unități de elită. În jurul unor specialiși ai acestei arme – arma cu lunetă – s-au spus povești, iar unii au ajuns personaje aproape mitologice.

Economie 2024-07-13 19:50:17

Preşedintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă l-au felicitat miercuri seara pe tânărul sportiv David Popovici pentru cucerirea titlului mondial la proba de înot de 100 de metri liber.

Economie 2022-06-22 20:35:59

Guvernul populist din Polonia anunță un nou referendum care va fi organizat în același timp cu alegerile parlamentare din toamnă, pe tema gardului de la granița cu Belarusul, al treilea de acest tip de până acum. Referendumul ca instrument pentru mobilizarea votanților și pentru a alimenta frici și angoase din societate pentru câștiguri electorale este o tactică mai veche a guvernelor extremiste și a fost folosită inclusiv în România.

Economie 2023-08-14 18:19:22

Un grup de 18 deputați ucraineni a semnat o scrisoare colectivă către Comitetul Nobel, cerând respingerea candidaturii lui Ruben Vardanyan pentru Premiul Nobel pentru Pace, considerându-l pe acesta un apropiat al Kremlinului.

Economie 2024-05-10 18:10:31

Februarie este a doua lună a anului în calendarul gregorian, cunoscută drept și cea mai scurtă perioadă din an, cu 28 de zile sau 29 de zile în anii bisecți. Pe 2 februarie 2025 este prăznuită prima sărbătoare cu cruce roșie a lunii.

Economie 2025-01-30 07:00:43

Pentru al doilea an consecutiv, DIGI își reconfirmă susținerea proiectului „Dulăpiorul Fermecat – Un pas spre un viitor mai bun”, printr-un nou parteneriat de fapte bune, împreună cu Asociația Îngeri pentru Suflete. Prin această inițiativă de responsabilitate socială, dulapurile din incinta a trei instituții de învățământ din mediul rural, aflate în județul Arad, sunt din nou aprovizionate cu toate rechizitele școlare necesare, astfel încât cei 900 de elevi din satele Vinga, Mailat și Mănăștur să își poată continua studiile.

Economie 2023-09-21 13:12:33