• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-20 14:00:24
  • Sursa:
Un barbat si-a lasat copilul de 9 ani la volan. La prima intersectie a intrat cu masina intr-un autobuz Imagine

Polițiștii din Dolj i-au deschis penal unui bărbat din localitatea Plenița care și-a lăsat fiul de numai 9 ani să conducă și care, în prima intersecție, a intrat cu mașina într-un autobuz.

Poliţiştii Secției 7 Rurală Plenița au fost anunțați miercuri seară, prin apel 112, că pe strada Pieței din localitate a avut loc un accident de circulație.

Ajunși la faţa locului, polițiștii au aflat că accidentul fusese produs de un băiat de 9 ani. Tatăl lui, un bărbat de 46 de ani, i-ar fi dat voie să se urce la volan și să conducă, însă, la prima intersecție, când copilul a vrut să întoarcă mașina, a lovit un autobuz, relatează Gazeta se Sud.

Din fericire, accidentul s-a soldat doar pagube materiale.

După accident, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis și încredințarea unui vehicul spre a fi condus de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Două cutremure cu magnitudinea 3,2 pe Richer s-au produs duminică în zona seismică Vrancea, judeţele Vrancea şi Buzău, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pamântului (INCDFP).

Economie 2022-10-09 10:35:11

Viktor Orban a reunit cea mai veche gașcă din Europa. Noul grup de extremă dreapta Patrioți pentru Europa este o coaliție habsburgică ce îi conferă liderului maghiar platforma europeană la care râvnește de atâta vreme, scrie Politico.

Economie 2024-07-13 07:16:24

Partidul Renaissance al președintelui francez, Emmanuel Macron, a obținut o victorie surprinzătoare, joi, prin câștigarea președinției Adunării Naționale, în urma unui vot strâns. Candidata din partea partidului prezidențial, Yael Braun-Pivet, a fost realeasă președintă a Adunării Naționale după un vot în trei tururi, în urma căruia a reușit să formeze o majoritate de 220 de voturi, învingând candidații de la cele două extreme.

Economie 2024-07-19 00:09:20

Fostul prim-ministru al Pakistanului Imran Khan a susținut primul său discurs public după ce a fost împușcat în timpul unui marș de protest în orașul Wazirabad.

Economie 2022-11-05 08:34:53

Ucrainenii sunt oarecum optimişti că Donald Trump poate restabili pacea, se arată în cel mai recent sondaj despre percepția cetățenilor din Ucraina asupra președintelui ales al SUA și a liderilor importanți din UE, informează POLITICO.

Economie 2024-12-10 19:29:52

Trupele ucrainene, sub îndrumarea expertă a Gărzii Naționale Norvegiene, se antrenează în capturarea și menținerea tranșeelor, a pozițiilor în zonele împădurite și în acordarea primului ajutor pe câmpul de luptă, relatează Ukrinform.

Economie 2025-02-03 13:14:04

Inspectorii de sănătate publică au deschis o anchetă la Maternitatea Arad, unde o tânără de 25 de ani a murit, marţi, împreună cu copilul născut în urma unei cezariene. Medicii spun că pacienta fusese adusă la spital cu ambulanţa în stare gravă din cauza unei infecţii respiratorii severe.

Economie 2023-12-05 18:35:38

Climatologul Roxana Bojariu a vorbit marți, la Interviurile Digi24.ro, despre cauzele producerii ciclonului Boris care a devastat mai multe localități din județele Vaslui și Galați. Din punctul de vedere al expertului în fenomene meteo, episodul de vreme severă a ieșit în evidență prin intensitatea cu care a lovit zonele afectate și o consecință directă a schimbărilor climatice.

Economie 2024-09-17 15:45:30