• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-04-24 15:18:29
  • Sursa:
Un barbat din Neamt ar fi furat anvelope de 1 milion de lei, de la firma la care lucra. El si un complice, retinuti pentru delapidare Imagine

Doi bărbați din Neamț au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, după ce ar fi pus la cale o schemă infracțională, prin care au reușit să fure, în decursul unui an, anvelope de peste 1 milion de lei. Unul dintre ei era angajat la firma delapidată și ar fi întocmit în fals documentele de livrare, scrie Agerpres.

Fapta, spun anchetatorii, ar fi avut loc în perioada septembrie 2022 - octombrie 2023.

"Un bărbat în vârstă de 32 ani, din Piatra-Neamţ, în calitate de angajat al unei societăţi comerciale, şi-ar fi însuşit din patrimoniul acesteia mai multe bunuri, respectiv anvelope. Acesta ar fi întocmit în fals documente fiscale de livrare a mărfurilor, în fapt bunurile fiind livrate către societăţi comerciale controlate de către două persoane, cu vârste de 29, respectiv 50 ani, ambii din Roman", au transmis, pentru sursa citată, reprezentanții IPJ Neamţ.

În urma verificărilor, polițiștii au descoperit că bărbatul ar fi creat o schemă infracțională pentru delapidarea societăţii la care era angajat, prin emiterea unor documente fiscale de livrare a mărfurilor către societăţile comerciale controlate de către ceilalţi doi suspecţi.

Cei trei se înțeleseseră ca mărfurile să nu fie achitate sau să fie achitate doar parţial, pentru a avea posibilitatea de a plasa mai multe comenzi. Prejudiciul se ridică, spun anchetatorii, la  1.029.000 lei.

Doi dintre suspecți, de 32, respectiv 29 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore pentru delapidare și complicitate la delapidare. Totodată, anchetatorii au dispus în cazul lor măsuri asigurătorii, pentru recuperarea prejudiciului.

Studenţii de la Universitatea Sharif din Teheran au respins regula ce obligă bărbaţii şi femeile să mănânce separat, determinând miliţia iraniană Basij să izoleze o cantină unde erau văzuţi bărbaţi şi femei la aceeaşi masă, au relatat luni media iraniene, informează DPA.

Economie 2022-10-24 18:25:42

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabile în zonele montane din cinci judeţe situate în Muntenia şi Oltenia, informează Agerpres.

Economie 2023-03-26 11:18:24

Autorităţile germane au anunţat miercuri arestarea unui sârb de 31 de ani suspectat că a ucis cel puţin trei femei în vârstă, în localitatea Schwäbisch Hall, în sud-vestul Germaniei. Încă nu se cunosc motivele, dar bărbatul a fost reținut de polițiști, la scurt timp după ce a încercat să ucidă o a patra persoană, anunță Deutsche Welle.

Economie 2023-02-01 15:43:28

Forţele americane au lansat „lovituri aeriene de precizie” în estul Siriei, după un atac cu dronă-kamikaze care a ucis un american şi a răniţi alţi şase, a anunţat joi seară Pentagonul.

Economie 2023-03-24 09:33:50

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că strategia coaliţiei, în cazul în care se retrage din cursa pentru şefia Primăriei Capitalei Cătălin Cîrstoiu, este de a avea un alt candidat comun al celor două partide cu şanse de a câştiga un mandat la conducerea PMB, iar o decizie va fi luată luni. El a mai spus că mandatul medicului Cîrstoiu este pe masa coaliţie, însă consideră că acesta ar trebuie să spună dacă se retrage sau merge mai departe. Social-democratul a mai precizat că ideal ar fi ca partidele din coaliţie să câştige şi funcţia de primar general şi să aibă şi Consiliul General pentru că e mai uşor să fie implementate proiectele pentru Bucureşti.

Economie 2024-04-22 19:08:51

Un bancher rus miliardar, Oleg Tinkov, a renunţat la cetăţenia rusă din cauza războiului din Ucraina şi a condamnat "fascismul lui Putin", scrie BBC.

Economie 2022-11-01 09:23:30

Poliţia Română atrage atenția asupra unei noi forme de înșelătorie, „Government Impersonation Scam”, care constă în trimiterea de citaţii false, care par a fi trimise de poliție, în care cei care le primesc sunt acuzaţi că ar fi implicaţi în infracţiuni precum pornografia infantilă, pedofilia şi hărţuirea sexuală.

Economie 2024-08-16 14:17:26

Andrew Tate, în vârstă de 35 de ani, a devenit cunoscut pe internet după ce mai multe clipuri în care promova agresivitatea față de femei au devenit virale pe Tik Tok.  Comentariile sale misogine au stârnit deopotrivă critici dure și admirație printre urmăritorii săi. A devenit „cel mai urât om de pe internet”, iar platforme precum Instagram, Facebook sau Twitter i-au interzis accesul din cauza discursurilor rasiale și homofobe, notează Impact Nottingham.

Economie 2023-01-09 17:57:11