• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-06-17 13:57:45
  • Sursa:
Un barbat din Giurgiu si-a dat foc la casa si apoi a batut trei vecini Imagine

Un bărbat din judeţul Giurgiu a fost reţinut, iar sâmbătă va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă, după ce şi-a incendiat locuinţa, după care a intrat în curtea vecinilor pe care i-a luat la bătaie. Bărbatul este inculpat pentru comiterea a cinci infracţiuni, respectiv lovire, violare de domiciliu, ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Incidentele au avut loc joi seară, în jurul orei 22:25, pe strada Bradului, din municipiul Giurgiu. O femeie a sunat la 112, cerând sprijinul Poliţiei şi reclamând că vecinul său şi-a incendiat casa, după care a intrat în curtea ei şi îi agresează familia.

„În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat poliţiştii, iar, din primele cercetări s-a stabilit faptul că, un bărbat de 37 de ani, din municipiul Giurgiu, folosindu-se de o brichetă şi un lichid inflamant (benzină), ar fi incendiat zidul exterior al imobilului în care locuieşte, apoi ar fi pătruns în curtea imobilului învecinat, şi, ulterior, ar fi agresat fizic un bărbat şi două femei”, informează, sâmbătă, Poliţia judeţeană Giurgiu, citată de News.ro.

Bărbatul a fost pus sub acuzare pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe - 3 fapte, violare de domiciliu, ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În cursul zilei de vineri el a fost reţinut, pentru 24 de ore, urmând ca sâmbătă să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul portughez Luis Montenegro au semnat vineri un acord pentru a consolida cooperarea între ţările lor în materie de apărare, pe care preşedintele francez l-a dat ca exemplu al unei "Europe a armamentului" care "cheltuieşte mai mult şi produce pe teritoriul său", relatează AFP.

Economie 2025-02-28 20:27:53

O hotărâre a Curții Europene de Justiție pune capăt unei lupte juridice de 17 ani între lanțul irlandez Supermac’s și rivalul global McDonald’s pentru utilizarea mărcii „Big Mac” pentru burgerii de pui.

Economie 2024-06-05 19:11:20

Poliţia Capitalei cere ajutorul cetățenilor pentru găsirea unei femei de 35 de ani care a plecat, marţi, de la adresa de domiciliu din Sectorul 6 şi nu a revenit până în prezent.

Economie 2023-10-20 15:39:54

Doar un semn mai așteaptă soldații Israelului ca să intre terestru în Fâșia Gaza. Generalii care decid momentele-cheie ale invaziei au bătut în cuie cele trei faze ale operațiunii. Cu teroare trăiesc și israelienii, mai ales cei din orașele aflate la granița cu Fâșia Gaza. Jurnaliștii Digi24, Cristina Cileacu și Valentin Stan, sunt la Tel Aviv, chiar în locul în care se adună zi de zi familiile celor răpiți de Hamas.

Economie 2023-10-22 11:01:12

Educatoarea care ar fi agresat copii de la o grădiniţă privată din Popeşti - Leordeni a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, conform unei decizii luate vineri de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

Economie 2024-02-23 12:32:05

„Pare că statul nu are conducere, ceea ce nu e deloc bine. Această criză se va încheia abia odată cu încheierea procesului electoral reportat din 2024”, consideră Crin Antonescu. Candidatul coaliției la alegerile prezidențiale a adăugat că ar fi fost mai bine „pentru cauza democrației” ca șeful statului Klaus Iohannis să își încheie mandatul, fiinde dorit ca locul său să fie luat de președintele Senatului Ilie Bolojan, după constituirea noului Parlament și învestirea Guvernului. 

Economie 2025-01-21 21:41:30

Inflația va coborî până la finalul anului la un nivel de 7%, și la 4,2% în 2024, a anunțat miercuri guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Asta nu înseamnă că prețurile scad, ci doar că ele vor crește mai lent. 

Economie 2023-02-15 14:42:08

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, i-a răspuns lui Călin Georgescu, după ce acesta din urmă l-a amenințat duminică seara cu dezvăluiri legate de tatăl său. În replică, ministrul Energiei a scris luni pe Facebook că Georgescu „a trecut de la admirația pentru „înțelepciunea rusească” la un rol explicit de purtător de cuvânt al Kremlinului în România”. 

Economie 2025-01-20 17:15:53