• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-03-04 09:31:05
  • Sursa:
Un barbat cu handicap locomotor a cazut de la etajul 7. Familia spune ca a fost un accident, dupa ce s-ar fi aplecat pe fereastra Imagine

Un bărbat cu handicap locomotor din Arad a decedat, luni dimineaţă, după ce a căzut de la etajul 7 al locuinţei sale, familia considerând că a fost un accident, pentru că victima s-ar fi aplecat prea mult peste pervazul ferestrei.

Incidentul a avut loc în cartierul Aurel Vlaicu, la un bloc turn, iar la faţa locului au intervenit pompierii din municipiu.

"La sosirea echipajelor operative, persoana, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani, nu prezenta semne vitale, iar decesul a fost declarat de către medicul echipajului Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Cazul a rămas în atenţia organelor abilitate pentru cercetări ulterioare", a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, citat de Agerpres.

Poliţiştii arădeni fac cercetări, iar familia victimei a declarat că bărbatul suferea de un handicap locomotor şi s-ar fi aplecat prea mult pe pervazul ferestrei.

Sesizările AUR privind legile Justiţiei au fost formulate de 38 de deputaţi, mai puțin decât numărul minim prevăzut de Constituţie, de cel puţin 50 de semnatari, arată Curtea Constituţională a României în motivarea deciziei de respingere a obiecţiilor de neconstituţionalitate.

Economie 2022-11-14 22:34:01

Tragedie la Gura Portiței, în județul Tulcea. Doi soţi din Iaşi au fost găsiţi morți în zona complexului din staţiune. Din primele informaţii, ar fi vorba despre o crimă urmată de sinucidere, scrie tulceanoastra.ro.

Economie 2023-08-30 15:23:46

BBC, Channel 4 şi compania de producţie Banijay UK au anunţat că vor investiga pe plan intern acuzaţiile de viol şi agresiune sexuală formulate de mai multe femei împotriva fostului prezentator şi actor britanic Russell Brand, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-09-18 16:13:28

O profesoară de muzică din Focșani a uimit întreaga lume, așa că a intrat în topul celor mai buni 50 de profesori din lume. Metodele ei de predare, prin care reușește să-i facă pe copii să iubească muzica și școala, au propulsat-o pe Ana-Maria Rusu în acest top select. Orele cu ea sunt interactive, amuzante și educative. 

Economie 2023-09-30 13:37:57

Doppelganger, dublură sau sosie, acesta este numele unei vaste campanii de dezinformare orchestrate de Rusia contra Ucrainei, cu scopul de a răspândi informații false despre război, transmite euronews. Însă, odată cu conflictul dintre Israel și Hamas, campania și-a extins obiectivele. Publicații celebre, precum Le Parisien, Le Monde sau Der Spiegel, au fost clonate de ruși, prin schimbarea aproape insesizabilă a detaliilor din link-urile acestora. Astfel, oamenii au ajuns să citească pe LeParisien.pm despre președintele Emmanuel Macron, care are "sângele palestinienilor pe mâini", iar pe falsul Der Spiegel despre cum Occidentul va direcționa sprijinul financiar către Israel și va abandona Ucraina.

Economie 2023-11-27 07:30:17

Daniel David a subliniat din nou că îşi doreşte reducerea abandonului şcolar şi apreciază că înfrastructura educaţională este unul dintre factorii care-i stimulează pe copii să vină la şcoală. În acest sens, ministrul Educației consideră că structurile modulare sunt o soluţie temporară pentru desfăşurarea activităţilor didactice, existând mai multe proiecte susţinute de Banca Mondială care să dezvolte infrastructura educaţională.

Economie 2025-05-26 18:39:39

Răspândirea tăcută a variolei maimuței poate fi un semnal de alarmă pentru lume. În lume sunt acum peste 643 de cazuri de infectare, în zeci de țări în care virusul nu este endemic. Apariția bruscă a bolii  în multe țări în același timp sugerează că este posibil să fi existat o transmitere nedetectată de ceva timp, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății, scrie CNN.

Economie 2022-06-03 12:00:07

Atunci când un cuplu încearcă de mai mult timp să aibă un copil, dar nu reuşeste, iar analizele medicale sunt normale, este indicat un consult genetic. Despre această latură a infertilităţii, discutăm cu dr. Viorica Rădoi, medic primar genetică medicală.

Economie 2023-07-27 09:21:01