• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-01-31 18:32:13
  • Sursa:
Un barbat care vindea arme letale confectionate artizanal, retinut de politisti Imagine

Un braşovean în vârstă de 36 de ani, din oraşul Zărneşti, a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi oferit spre vânzare unei persoane două arme letale confecţionate artizanal, tranzacţie ce s-ar fi realizat în aceeaşi localitate, a informat, marţi, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Braşov, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, au surprins în flagrant delict un bărbat care ar fi oferit spre vânzare, ilegal, arme letale şi au efectuat 13 percheziţii domiciliare la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”.

La nivelul structurii de investigaţii criminale din Braşov, s-a constituit un dosar penal, în care, în colaborare cu Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, s-a constatat existenţa indiciilor că anumite persoane deţin şi confecţionează în mod ilegal arme de foc letale, „acestea putând fi folosite la săvârşirea de activităţi infracţionale”.

„Investigaţiile au arătat că armele letale ar fi fost comercializate de un bărbat care le-ar fi procurat de la alte persoane, acestea din urmă confecţionându-le şi asamblându-le artizanal, din diferite componente ce proveneau de la alte arme de foc. Cercetările efectuate şi materialul probator au dus la prinderea în flagrant delict astăzi, 31 ianuarie 2023, a unui bărbat, de 36 de ani, din oraşul Zărneşti, care ar fi oferit spre vânzare unei persoane două arme letale confecţionate artizanal, tranzacţie ce s-ar fi realizat în aceeaşi localitate”, se arată într-un comunicat transmis de IGPR.

Imediat după realizarea prinderii, poliţiştii au executat 13 mandate de percheziţie domiciliară.

În cadrul descinderilor, au fost descoperite mai multe probe, printre care arme, muniţie şi carne de vânat.

De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, două autoturisme şi au fost puse în aplicare 13 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor percheziţionate, acestea urmând a fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, unde se va stabili gradul de participare infracţională a fiecăreia şi, în funcţie de acestea, se vor face propunerile legale.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov continuă activităţile procedurale, în vederea probării întregii activităţi infracţionale, în cadrul dosarului penal întocmit sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie propusă soluţie legală, potrivit Agerpres.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, al Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, precum şi de cel al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov.

Sunt tensiuni în Coaliția de guvernare după ce PNL și PSD au lăsat UDMR fără nicio funcție în conducerea ANRE. Cel care a ocupta funcția de vicepreședinte, Zoltan Nagy-Bege nu va fi nici măcar membru. Decizia luată de cele două mari partide a nemulțumit UDMR, care susține că Nagy-Bege și-a asumat rolul de comunicator al instituției în cele mai dificile momente.

Economie 2023-04-19 13:00:02

Vicepreşedintele SUA, J.D. Vance, s-a întâlnit sâmbătă cu secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul italian Pietro Parolin, în timp ce o întâlnire cu papa Francisc nu este programată oficial deoarece acesta continuă să se afle în convalescenţă după o infecţie respiratorie, transmite AFP, preluată de Agerpres.Delegaţia vicepreşedintelui SUA, format din câteva zeci de vehicule, a sosit la Vatican prin Via della Conciliazione cu puţin timp înainte de ora 10:00 a.m. (8:00 a.m. GMT) prin Arcul Clopotelor, intrarea rezervată vizitelor de stat.Nu este planificat o primire la Suveranul Pontif deoarece acesta continuă să se recupereze după ce a fost externat pe 23 martie, după 38 de zile în spitalul Gemelli pentru pneumonie bilaterală. Surprizele nu sunt însă excluse, aşa cum a fost cazul salutului pe care Papa Francisc l-a adresat Regelui şi Reginei Regatului Unit, Charles al III-lea şi Camilla, în timpul vizitei lor oficiale în Italia.O altă oportunitate pentru un scurt salut ar putea fi duminică, când se săvârşeşte Liturghia din Duminica Paştelui, la care Vance împreună cu familia ar putea participa.J.D. Vance a participat vineri la slujba din Vinerea Mare dedicată Patimilor Domnului în Bazilica Sfântul Petru, la care Sfântul Părinte nu a participat. El a participat la ceremonie însoţit de soţia sa, Usha, şi de cei trei copii ai lor.Vicepreşedintele american s-a convertit la catolicism în 2019.Vance aparţine aripii ultraconservatoare catolice care nu îşi ascunde criticile la adresa papei Francisc şi îi împărtăşeşte opinia în privinţa migranţilor, în timp ce Vaticanul a deplâns reducerile contribuţiilor la cooperarea internaţională făcute de administraţia preşedintelui Donald Trump.Vicepreşedintele SUA se află într-o vizită oficială în Italia până duminică şi a avut, de asemenea, vineri o întâlnire cu premierul italian Giorgia Meloni. 

Economie 2025-04-19 14:06:20

Debitul Dunării va începe să crească spre sfârșitul săptămânii viitoare, dar va fi tot sub mediile anuale ale lunilor iulie și august, anunță, duminică, hidrologii. Ei avertizează că din cauza ploilor abundente este pericol de inundații pe unele râuri din zonele de deal şi munte.

Economie 2022-07-31 10:34:38

Cursa de explorare şi exploatare a resurselor Lunii a început, iar Rusia trebuie să rămână un jucător, în ciuda eşecului primei sale misiuni lunare în 47 de ani, a declarat, luni, şeful agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Iuri Borisov, transmite Reuters, potrivit News.ro. 

Economie 2023-08-22 10:19:05

Royal Society din Regatul Unit a decis să nu ia măsuri împotriva unui membru faimos al său, antreprenorul american de origine sud-africană Elon Musk, după ce membrii acestei academii ştiinţifice s-au reunit pentru a discuta despre posibilitatea adoptării unor măsuri disciplinare, a raportat miercuri presa britanică, relatează Reuters.

Economie 2025-03-26 19:43:37

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a decis, vineri, să retrogradeze, cu o treaptă, ratingul de ţară al Franţei, invocând în special recentele tensiuni sociale care vor afecta capacitatea autorităţilor de a reduce deficitul şi datoria.

Economie 2023-04-29 12:09:18

Prima zi, primele defecțiuni. La câteva ore după ce tramvaiele noi Astra Imperio cumpărate de Primăria Capitalei au fost puse în circulație au apărut și primele defecțiuni noaptea trecută la unul dintre acestea.

Economie 2022-12-11 11:33:44

Tavanul unui restaurant din Brăila unde se ținea o nuntă la care participau 60 de persoane s-a prăbușit duminică seară.

Economie 2022-11-07 12:11:31