• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-10 12:16:34
  • Sursa:
Un barbat care a scos un cutit pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris a fost impuscat de politisti Imagine

Un bărbat care a scos un cuţit a fost împuşcat mortal de un poliţist, miercuri dimineaţă ,pe aeroportul Roissy Charles de Gaulle, unul din cele două principale aeroporturi din Paris, relatează AFP, citând surse aeroportuare şi din cadrul poliţiei franceze.

'Poliţia a neutralizat în această dimineaţă un individ ameninţător, aflat în posesia unei arme albe, pe aeroportul Roissy Charles de Gaulle', a indicat prefectura poliţiei din Paris pe contul său Twitter, scrie Agerpres.

Incidentul s-a produs în zona terminalului 2F în jurul orei locale 08:20 (06:20 GMT). 'O persoană fără adăpost îi deranja pe agenţii de securitate, care au chemat poliţia de frontieră (PAF) să ajute la evacuare sa', a indicat o sursă aeroportuară.

Bărbatul s-a îndepărtat, în timp ce îi insulta pe poliţişti, apoi s-a întors şi a scos un cuţit. Unul dintre poliţişti a făcut apoi uz de arma din dotare, potrivit unor surse din cadrul forţelor de ordine franceze.

Un fotoreporter AFP, care a asistat la incident, a explicat că "un bărbat înalt de culoare a agitat spre poliţişti un obiect care arăta ca un cuţit". El nu a dat curs somaţiei forţelor de ordine şi a continuat să înainteze, un poliţist deschizând atunci focul asupra sa. 'A fost tras un singur foc", a indicat acesta.

Victima a fost pusă pe targă şi evacuată într-o zonă inaccesibilă pasagerilor, a mai spus fotoreporterul AFP, potrivit surselor citate.

Marlene Engelhorn are 29 de ani și a moștenit mai mulți bani decât și-ar fi dorit, după ce bunica ei miliardară a murit în urmă cu o lună. Dar pentru că ea consideră că nu merită acei bani și nici măcar nu o fac fericită, a decis să doneze între 90 și 95 la sută din moștenirea ei de zeci de milioane de dolari.

Economie 2022-11-01 15:15:15

Parlamentul rus a întărit şi mai mult legile cenzurii, miercuri, prevăzând până la 15 ani de închisoare pentru discreditarea forţelor armate şi a organizaţiilor militare voluntare precum Grupul Wagner, informează Agerpres.

Economie 2023-03-01 10:27:48

Valuri puternice au lovit Coasta de Est a SUA, aduse de o furtună care a declanșat pene de curent și inundații și a ținut avioanele la sol. În Maine, o casă a fost pur și simplu smulsă de pe țărm de valuri. 

Economie 2024-01-12 12:26:28

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Irlanda că Serviciul de meteorologie local a emis o prognoză de intensificare a vântului şi de furtună, valabilă în perioada 18 - 20 august.

Economie 2023-08-18 20:37:04

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, este pe primul loc în topul încrederii românilor în personalități politice, arată un sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Pe locul al doilea se află Nicuşor Dan, urmat de Marcel Ciolacu şi de Nicolae Ciucă. În ce privește clasamentul notorietății, Diana Șoșoacă ocupă prima poziție, urmată de Marcel Ciolacu, Mircea Geoană şi Nicolae Ciucă. Ea ocupă primul loc și în topul neîncrederii, pe locul doi aflându-se Marcel Ciolacu, urmat de George Simion.

Economie 2024-07-01 10:26:37

Emanuel Viorel Petac, preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, a declarat în conferinţa de presă de Muzeul Naţional de Istorie a României că furtul celor patru obiecte din patrimoniul românesc este „un act terorist” şi că „s-a intrat într-o etapă nouă de infracţionalitate”.

Economie 2025-01-26 16:38:01

Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei (SBI) l-a reținut pe directorul cazinoului online Pin-Up, suspectat că are afaceri și proprietăți în Rusia. Ancheta aflată în desfășurare a dezvăluit că adevărații proprietari erau cetățeni ruși, colectând date inclusiv despre personalul militar ucrainean, informează Kiev Independent.

Economie 2025-02-14 19:25:57

Abdul Salaam Dar a pescuit aproape toată viața lui în regiunea Kashmir din India. Dar el nu scoate din apă doar pești, ci și oameni. În ultimii 30 de ani, Dar a salvat sute de persoane de la înec și a recuperat zeci de cadavre din râuri în care nici autoritățile nu îndrăzneau să intre, scrie The Guardian.

Economie 2024-12-08 12:50:03