• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-10-12 14:25:49
  • Sursa:
Un barbat a primit 9.000 de euro dupa ce a mintit ca lucreaza la SRI si ca poate angaja oameni Imagine

Un bărbat a fost reţinut de procurorii bihoreni, după ce a pretins că lucrează în cadrul Serviciului Român de Informaţii (SRI) şi că poate angaja pe cineva în această instituţie. El a primit peste 9.000 de euro de la un denunţător, care dorea să se angajeze în cadrul SRI, scrie News.ro

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunţat joi, că procurorii au început urmărirea penală faţă de un bărbat de 46 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă. “În cursul lunii iunie a anului 2022, inculpatul G. I. I recomandându-se cu numele de «Popa Ionel» şi afirmând că este angajat în cadrul Serviciului Român de Informaţii, i-a pretins martorului denunţător H.A.E. suma de 10.000 de euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Român de Informaţii, indicându-i drept «colegi», fără a menţiona funcţiile deţinute de către aceştia sau identitatea lor, pentru a-i determina să îndeplinească un act ce intra în îndatoririle lor de serviciu, respectiv să îl angajeze în cadrul acestei instituţii, prin promovarea la anumite etape în cadrul procedurii de încadrare, respectiv de evaluare psihologică sau medicală”, au precizat procurorii. Ulterior, bărbatul a primit de la denunţător 9.150 de euro, pentru angajarea în cadrul SRI, suma fiind achitată în şapte tranşe. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Parlamentul European şi Consiliul (statele membre) au ajuns la un acord privind renunţarea la obligativitatea vizei pentru kosovarii care doresc să vină în UE pentru sejururi scurte, au anunţat miercuri cele două instituţii.

Economie 2022-12-14 23:44:17

Până nu demult, Dean Meadowcroft a lucrat ca redactor la un mic departament de marketing. Scria comunicate de presă, postări pe rețelele sociale și alte tipuri de conținut pentru compania la care lucra. La patru luni după ce firma lui a introdus un sistem de inteligență artificială, el și toți membrii echipei sale au fost concediați.

Economie 2023-06-18 08:00:37

Statele membre UE au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis, a anunţat preşedinţia belgiană, transmite DPA.

Economie 2024-04-29 17:44:29

O glumă în care Ministerul german de Externe evocă tancurile Leopard pe care Germania le va trimite Ucrainei şi vizita pe care ministrul de externe rus Serghei Lavrov o desfăşoară în Africa a stârnit reacţii virulente pe acest continent, cu acuzaţii despre lipsa de consideraţie pe care şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, ar manifesta-o astfel faţă de Africa, transmite AFP.

Economie 2023-01-27 00:13:00

Zeci de mii de oameni s-au adunat luni în împrejurimile Podului Galata din Istanbul pentru a denunţa "terorismul PKK şi al Israelului" şi pentru a-i sprijini pe palestinienii din Gaza, a declarat agenţia oficială turcă Anadolu, citată de AFP. Manifestanţii au răspuns, în această primă zi a anului, la apelul unei platforme de peste 300 de organizaţii şi asociaţii de a se reuni sub sloganul "Milostivire martirilor noştri, sprijin pentru Palestina, blestem pe Israel".

Economie 2024-01-01 12:33:21

India, Brazilia, Rusia sau Arabia Saudită s-ar putea confrunta cu crize "în cascadă" din cauza impactului schimbărilor climatice. O companie de analiză a riscurilor a evaluat capacitatea ţărilor de a face faţă unor crize previzibile legate de climat, cum ar fi valurile majore de căldura cu care s-a confruntat Europa de Vest în ultimele luni, care au adus secetă şi incendii.

Economie 2022-07-21 09:13:09

Deficitul bugetar al României ar putea creşte, în acest an, până la 5,7%, ca urmare a implementării legii privind măsurile fiscal-bugetare pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, a declarat miercuri premierul Marcel Ciolacu, aflat în vizită la Kiev.

Economie 2023-10-18 21:08:39

Capsula cu mostre din cel mai periculos asteroid din Sistemul Solar a aterizat cu succes pe Pământ, în deșertul Utah, relatează BBC. Este vorba de o operațiune de succes a NASA, care a vrut să obțină aceste mostre pentru că asteroidul Bennu ar putea să conțină materiale de la formarea sistemului nostru solar.

Economie 2023-09-24 18:31:56