• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-08-15 12:17:21
  • Sursa:
Un barbat a murit dupa ce a fost lovit de tren in zona Buftea Imagine

Trenul IR 1751, care circulă în relaţia Bucureşti Nord - Suceava, staţionează temporar, după ce a surprins şi accidentat mortal o persoană, de sex masculin, între Buftea şi Periş, pe firul, la km 18+900, informează luni purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.

"În acest moment se aşteaptă sosirea reprezentanţilor Procuraturii. Celelalte trenuri, care tranzitează zona, nu sunt afectate, ele fiind redirecţionate pe fir 2, Periş - Buftea", precizează sursa citată de Agerpres.

Trenul va fi repus în circulaţie, după finalizarea intervenţiilor desfăşurate la locul accidentului de organele abilitate, inclusiv de IML.

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat, într-un interviu publicat luni, că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.

Economie 2024-02-05 17:17:17

Prințul Charles, devenit Regele Charles al III-lea, a crescut la umbra reginei și știe exact care sunt parametrii de exercițiu ai mandatului Coroanei, cunoaște societatea britanică și e cunoscut la nivelul comunității internaționale, a declarat la Digi24 fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu. "50 de ani de ucenicie în ce îl privește pe Charles au fost suficienți pentru a înțelege parametrii de acțiune și limitele pe care regele și le poate permite", a adăugat el.

Economie 2022-09-12 11:08:19

Rusia a actualizat lista statelor ''neprietenoase'' și a adăugat încă cinci țări, respectiv Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.

Economie 2022-07-22 13:16:14

Ministerul Educaţiei a trimis la Monitorul Oficial, spre publicare, ordinele de ministru pentru completarea calendarului de desfăşurare a examenelor de atestare a competenţelor profesionale sau lingvistice. Modificarea datelor are loc din cauza protestului profesorilor din învăţământul preuniversitar.

Economie 2023-05-30 16:23:23

O persoană a decedat într-un accident produs, duminică seară, pe DN 1, lângă Sebeş, între un autoturism şi o autoutilitară. Victima, un tânăr de 23 de ani, din Petreşti-Sebeş, ar fi efectuat o manevră de depăşire neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară condusă de un sibian, potrivit Agerpres.

Economie 2025-01-26 20:23:21

Interdicţia decretată de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, privind exportul de petrol în ţările care aplică plafonarea de preţ stabilită pentru petrolul rusesc de statele din G7, Uniunea Europeană şi Australia, ca sancţiune pentru campania militară rusă din Ucraina, a intrat în vigoare miercuri, scrie agenţia EFE.

Economie 2023-02-01 14:44:23

SUA vor desfăşura exerciţii militare aeriene „de rutină” în Guyana, a anunţat joi ambasada americană, în contextul tensiunii crescute între Georgetown şi Caracas cu privire la Essequibo, regiune bogată în petrol aflată sub administrare guyaneză, dar revendicată de Venezuela, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Economie 2023-12-08 10:39:50

Ministerul Afacerilor Externe sud-coreean l-a convocat pe ambasadorul rus la Seul pentru a protesta față de trimiterea soldaților nord-coreeni în Rusia, care îi va desfășura pe frontul din Ucraina. Anterior, Volodimir Zelenski declarase că Kim Jong-un a ordonat trimiterea de trupe în ajutorul lui Putin.

Economie 2024-10-21 10:08:34