Bărbatul din Anina, județul Caraș-Severin, a fost dat dispărut de familie de sâmbătă, scrie Opinia Timișoarei. Potrivit apropiaților, acesta a plecat spre Timișoara săptămâna trecută, în interes de serviciu.
Ultima dată când membrii familiei au vorbit cu bărbatul a fost vineri noaptea, tânărul spunându-le că se afla încă în Timişoara. Rudele au cerut ajutorul polițiștilor de la IPJ Caraș-Severin, iar aceștia au deschis o anchetă.
Tânărul a fost găsit decedat în portbagajul maşinii personale, care era parcată în campusul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară.
Din primele informații, cadavrul nu prezintă urme de violență, iar anchetatorii iau în calcul sinuciderea.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cauzele şi împrejurările care au condus la decesul tânărului.
