• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-10-16 17:53:12
  • Sursa:
Un baiat de 17 ani baut a provocat un accident rutier in Dej si si-a bagat in spital patru prieteni Imagine

Un minor de 17 ani, fără permis şi aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a produs, duminică, un accident în Dej, în urma căruia a fost rănit şi transportat la spital, alături de alţi patru tineri care aflau cu el în maşină.

”Pompierii din cadrul Detaşamentului Dej şi Punctul de Lucru Gherla au intervenit în cursul nopţii trecute la un accident rutier grav, petrecut pe Strada Dobrogeanu Gherea din municipiul Dej. Apelul de urgenţă a fost înregistrat în jurul orei 04,30, iar la faţa locului au fost dislocate o autospecială cu modul de descarcerare, două echipaje SMURD şi două echipaje SAJ. Salvatorii au găsit un autoturism avariat, ieşit în afara părţii carosabile, iar înăuntrul acestuia se aflau doi tineri încarceraţi şi alţi trei care necesitau extragerea cu echipamentele speciale. Cele cinci victime erau în stare de conştienţă, prezentau multiple traumatisme şi erau necooperanţi”, se arată într-o informare a ISU Cluj, potrivit Agerpres.

Pompierii au folosit echipamentele de descarcerare pentru a asigura accesul şi a extrage şoferul şi pasagerul din faţă dreapta, precum şi pe cele trei victime care se aflau pe bancheta din spate. Cei cinci au fost preluaţi de către echipajele SMURD şi SAJ şi au fost transportaţi la Spitalul Municipal Dej.

Potrivit ISU Cluj, un alt băiat, de aproximativ 14 ani, a fost preluat de un echipaj SAJ din altă locaţie şi a fost şi el transportat la spital.

Ulterior, o autospecială de transport personal şi victime multiple din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Cluj-Napoca a transferat doi băieţi şi o fată, de aproximativ 14 ani, la unitatea de primiri urgenţe din municipiul Cluj-Napoca, a precizat sursa citată.

Potrivit IPJ Cluj, tânărul care a condus maşina fără permis era sub influenţa băuturilor alcoolice.

Conform IPJ Cluj, din primele informaţii, a reieşit că băiatul este din comuna Mica, iar în autoturism se mai aflau cinci pasageri. El ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate.

”Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentraţie de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma evenimentului, atât conducătorul auto, cât şi ceilalţi pasageri au fost transportaţi la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri de specialitate. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, a menţionat IPJ Cluj.

Echipa naţională de fotbal a României va reveni miercuri seară la Bucureşti, după eliminarea de la Euro 2024 în faza optimilor de finală, informează FRF.

Economie 2024-07-03 09:21:20

Peste 2.400 de copii ucraineni cu vârste cuprinse între şase şi 17 ani au fost duşi în 13 centre din Belarus de la invazia Rusiei în Ucraina, potrivit unei cercetări publicate joi de Universitatea Yale, relatează Reuters.

Economie 2023-11-17 08:04:10

India a aprobat marţi un program de dezvoltare a unui prototip de avion de luptă, un proiect menit să-i crească autonomia în materie de apărare, la aproape trei săptămâni după o confruntare militară cu Pakistanul, a anunţat Ministerul Apărării de la Delhi, transmit AFP și Agerpres.Ministrul apărării, Rajnath Singh, a aprobat prototipul unui avion de luptă avansat de generaţia a 5-a (AMCA), potrivit unui comunicat al ministerului său.Agenţia de dezvoltare aeronautică a Indiei (ADA), aflată în subordinea Ministerului Apărării, „este pregătită să execute acest program printr-un parteneriat industrial”, a adăugat agenţia, subliniind că „acesta va fi un pas major către autosuficienţă în sectorul aerospaţial”.India a făcut din modernizarea armatei sale o prioritate de vârf, în special din cauza tensiunilor cu China şi Pakistan, două ţări vecine dotate cu arme nucleare.India este unul dintre cei mai mari importatori de arme din lume, iar achiziţiile de arme au reprezentat în medie aproape 10% din importurile sale în perioada 2019-2023, a indicat anul trecut Institutul internaţional de cercetări privind pacea de la Stockholm (SIPRI).În acelaşi timp, ea se afirmă din ce în ce mai mult în cadrul alianţelor multilaterale cum este „Quad”, care cuprinde Japonia, Australia şi Statele Unite, din ce în ce mai preocupate de influenţa militară şi economică a Chinei, şi se îndepărtează încetul cu încetul de Rusia, aliatul ei tradiţional şi principalul ei furnizor de arme de câteva decenii, în favoarea contractelor cu ţări occidentale.La sfârşitul lunii martie, New Delhi a anunţat semnarea unui acord pentru achiziţionarea a 156 de elicoptere uşoare de luptă fabricate pe plan local.În ultimul deceniu, India s-a dotat cu primul său portavion fabricat pe plan local, nave de război şi submarine.India a devenit, de asemenea, una dintre cele şase ţări care dispun de capacităţi de atac nuclear pe uscat, pe mare şi pe aer, după ce a testat o rachetă balistică lansată de pe primul său submarin nuclear produs pe plan local.Mai devreme luna aceasta, India şi Pakistanul au avut patru zile de ciocniri, cea mai gravă confruntare din ultimele decenii, înainte de a se anunţa încetarea focului pe 10 mai, aminteşte AFP. Operaţiunea militară a fost lansată de India ca răzbunare pentru un atac care a provocat moartea a 26 de persoane, toţi civili, pe 22 aprilie într-un oraş turistic din Kashmirul indian.Islamabadul a susţinut că avioanele sale de luptă, construite în China, au doborât mai multe avioane indiene, inclusiv trei avioane Rafale de fabricaţie franceză. India nu a confirmat oficial pierderea aeronavelor. Un înalt responsabil cu securitatea a declarat pentru AFP că trei avioane s-au prăbuşit pe teritoriul indian, fără a preciza modelul acestora sau cauza prăbuşirii.

Economie 2025-05-27 18:40:26

Jurnal de festival: Prima pagină a fost scrisă după o zi ca de poveste. Vineri, pe scena DIGI24, Ioana Ciurlea și invitata sa, Ioana Chereji, au dezvăluit secrete ascunse din universul Untold. 

Economie 2024-08-09 21:21:22

Ministrul de finanţe american, Scott Bessent, a apărat duminică politica tarifară a preşedintelui Donald Trump, care zguduie economia mondială, drept un mijloc de a crea „incertitudine strategică” menită să creeze un avantaj Statelor Unite, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Economie 2025-04-27 20:06:45

Chişinăul se pregăteşte să acţioneze în judecată gigantul rus Gazprom, pe care îl consideră responsabil de actuala criză energetică din Republica Moldova, a declarat ministrul moldovean al infrastructurii şi dezvoltării regionale, Andrei Spînu, informează Agerpres.

Economie 2022-12-15 10:52:10

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a vorbit, luni, despre posibilitatea ca România să trimită Ucrainei un sistem de apărare Patriot. Potrivit acestuia, decizia va fi luată în CSAT, dar doar după ce vor fi analizate toate consecințele unei astfel de măsuri.

Economie 2024-05-13 11:44:35

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri, la Digi24, că facturile românilor la energie electrică „nu ar trebui” să se dubleze după ce schema de plafonare a prețurilor va fi eliminată de la 1 aprilie 2025. El precizează că până la această dată vor fi găsite alte „măsuri de subvenționare a prețurilor la energie electrică și gaze naturală pentru consumatorii vulnerabili”.

Economie 2024-09-04 11:52:37