• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-07-15 19:59:52
  • Sursa:
Un avocat din Iasi a fost retinut pentru omor calificat. El este suspectat ca si-a ucis iubita, impingand-o de la etajul sase Imagine

Avocatul ieşean Sebastian Felecanu a fost reţinut pentru 24 de ore într-un dosar de omor calificat, el fiind principalul suspect în cazul morţii iubitei sale, care în urmă cu un an a căzut de la etajul al şaselea al blocului în care cei doi locuiau.

"La data de 15 iulie 2022, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Felecanu Sebastian, avocat în Baroul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Inculpatului i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţia. Faţă de inculpat a fost luată măsură reţinerii pentru 24 de ore, iar dosarul a fost înaintat către Curtea de Apel Iaşi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie", se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, citat de Agerpres.

Potrivit informaţiilor de pe portalul instanţelor de judecată, Curtea de Apel Iaşi a amânat judecarea propunerii de arestare preventivă pentru sâmbătă dimineaţă, "pentru ca inculpatul să studieze dosarul împreună cu apărătorul desemnat din oficiu".

În urmă cu un an, Monica Cioată, o avocată în vârstă de 26 de ani, a căzut de la etajul al şaselea al imobilului în care locuia cu prietenul său, avocatul Sebastian Felecanu. Bărbatul a sunat la serviciul de urgenţă 112, dar femeia nu a mai putut fi salvată.

Iniţial procurorii au crezut că a fost un accident sau un caz de suicid, însă după ce au adunat probe l-au reţinut pe Sebastian Felecanu.

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a denunţat sâmbătă Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite, despre care a spus că a devenit "Consiliul de protecţie a Israelului", a doua zi după vetoul american asupra unei rezoluţii în care se cerea încetarea focului în Gaza, transmite AFP. Erdogan a ironizat SUA care susține cu bani și arme Israelul și a spus că "lumea este mai mare decât cinci", făcând referire la faptul că instituția ONU are cinci membri permanenți. "Din 7 octombrie, Consiliul de Securitate a devenit un consiliu pentru protecţia şi apărarea Israelului", a denunţat şeful statului turc, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la Declaraţia drepturilor omului.Potrivit Reuters, el a cerut totodată reformarea Consiliului de Securitate al ONU.Solicitarea de încetare a focului în Gaza făcută de ''Consiliul de Securitate al ONU este respinsă doar de vetoul SUA. Este aceasta drept? Consiliul de Securitate al ONU trebuie să fie reformat", a declarat Erdogan la o conferinţă privind drepturile omului care se desfăşoară la Istanbul. Şeful statului turc a insistat din nou că ''lumea este mai mare decât cinci'', o referire la faptul că Consiliul de Securitate al ONU are cinci membri permanenţi cu drept de veto, China, Franţa, Rusia, Regatul Unit şi SUA.

Economie 2023-12-09 16:44:17

Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în SUA, Canada şi unele ţări UE, deoarece riscă să fie „vânaţi" de autorităţile americane, relatează Reuters.

Economie 2024-12-11 14:12:21

Serviciile care se ocupă de securitatea internă a Statelor Unite evaluează ca posibilă producerea unor incidente violente, extremiste, ca urmare a deciziei Curții Supreme a SUA care a abrogat dreptul la avort și a transmis o adevărată undă de șoc în societatea americană. În pericol sunt în primul rând chiar judecătorii și oficialii.

Economie 2022-06-25 00:12:57

Filarmonica de Stat Sibiu a anulat un concert joi seara, chiar la ora la care trebuia să înceapă, după ce spectatorii s-au așezat pe scaune. Anunțul că o parte din muzicieni sunt în grevă a stârnit revolta publicului care a huiduit orchestra, scrie Turnul Sfatului.

Economie 2024-03-15 11:13:54

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, joi, în judeţul Gorj, că sunt discuţii în coaliţie pentru a comasa unele alegeri, punctând că peste 80% dintre cetăţeni îşi doresc „să nu mai avem un număr atât de mare de alegeri”, potrivit Agerpres. 

Economie 2023-04-28 00:28:11

CEO-ul Euroins, Tanja Blatnik, a transmis vineri că este suprins de decizia Autorității de Supraveghere Financiară de ridicare a autorizației de funcționare a asiguratorului. Potrivit acestuia, ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, din partea BERD și a Autorității Europene de Reglementare EIOPA, motiv pentru care „identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta această decizie”.

Economie 2023-03-17 14:34:43

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le recomandă clienţilor companiei Blue Air care au de suferit ca urmare a anulării curselor aeriene spre România să încerce să găsească „alte variante de a veni înspre casă”, având în vedere că TAROM nu are cum să efectueze toate zborurile anulate de Blue Air. Joi seară va decola o cursă TAROM către Grecia, pentru repatrierea a aproximativ 100 de români blocați pe insula Creta.

Economie 2022-09-08 15:52:38

Podul suspendat peste Dunăre de la Brăila, inaugurat pe 6 iulie 2023, a intrat pentru a patra oară în proces de asfaltare, de această dată constructorul susţinând că va folosi o nouă reţetă de mixturi bituminoase, adaptată specificului acestui pod, unic în România, informează Agerpres.

Economie 2024-10-09 15:05:01