„Avionul s-a prăbușit imediat după decolare într-o pădure din apropierea satului Alekseevka. Echipajul a reușit să se catapulteze. Conform datelor preliminarea, nu sunt victime și nici pagube”, au declarat serviciile de urgență rusești.
Prăbușirea aparatului a fost confirmată de serviciul de presă al Districtului Militar Est al armatei ruse.
„Pe 2 decembrie, în regiunea Primorski, în timpul unui zbor de antrenament planificat, o aeronavă MiG-31 s-a prăbușit. Echipajul s-a catapultat. Zborul s-a efectuat fără muniție. Potrivit informațiilor preliminare, cauza accidentului ar putea fi o defecțiune tehnică”, se arată într-un comunicat de presă al armatei ruse.
MiG-31 este un interceptor de luptă supersonic cu rază lungă de acțiune pentru orice vreme, cu două locuri, conceput în perioada fostei Uniuni Sovietice. Conform surselor rusești, avionul e capabil să zboare cu Mach 3 pe orice fel de vreme. Cele mai recente versiuni ale avionului MiG-31 pot fi echipate cu diferite tipuri de rachete aer-aer și aer-sol, inclusiv racheta aerobalistică hipersonică „Kinjal”.
