• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-01-21 14:24:01
  • Sursa:
Un avion cu sase rusi s-a prabusit in muntii din Afganistan. Procurorii ancheteaza accidentul Imagine

Un avion în care ar fi fost șase cetățeni ruși s-a prăbuşit într-o zonă montană din nord-estul Afganistanului, iar autoritățile ruse au început o anchetă.

"Un avion Falcon 10 înregistrat în Federaţia Rusă a dispărut de pe radar în seara de 20 ianuarie în timp ce se afla în spaţiul aerian al Afganistanului. (...) Potrivit informaţiilor preliminare, la bord se aflau şase persoane - patru membri ai echipajului şi doi pasageri", a precizat autoritatea aviaţiei civile, Rosaviaţia, scrie Agerpres.

Aceeaşi sursă a mai menţionat că avionul, construit în 1978 de societatea franceză Dassault Aviation şi aparţinând companiei Athletic Group LLC şi unei persoane particulare, efectua un "zbor medical pe ruta Gaya (India) - Taşkent (Uzbekistan) - Iukovski (Rusia) şi "sunt în curs căutări pentru găsirea aparatului".

Poliţia din nordul Afganistanului a primit, la rândul ei, informaţii despre prăbuşirea unui avion într-o regiune muntoasă şi izolată din provincia Badahşan, a declarat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei provinciale. O echipă a fost trimisă la locul prăbuşirii, dar este o zonă îndepărtată, la peste 200 km de capitala provincială Fayzabad, iar echipa va avea nevoie de 12 ore pentru a ajunge acolo. Poliţia afgană nu are deocamdată detalii confirmate cu privire la tipul de avion, cauza prăbuşirii sau victimele, scrie News.ro.

Agenţia rusă Ria Novosti a indicat că este vorba de un zbor privat, plătit de un cetăţean rus care călătorea alături de soţia sa, tot de cetăţenie rusă, "imobilizată şi în stare gravă".

Procurorii ruși au deschis o anchetă pentru "încălcarea normelor de securitate soldată cu moartea prin neglijenţă a cel puţin două persoane".

Responsabili provinciali citaţi de Reuters şi AFP au anunţat mai devreme că un avion s-a prăbuşit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, fără a putea face alte precizări dat fiind că accidentul s-a produs într-o regiune greu accesibilă.

Tribunalul Electoral Superior (TSE) din Brazilia a respins joi recursul fostului preşedinte Jair Bolsonaro împotriva unei sentinţe prin care se stabilea că nu mai poate candida timp de opt ani. Instanța a decis că Bolsonaro este vinovat de „abuz de putere politică” şi „utilizare necorespunzătoare a mijloacelor de comunicare”.

Economie 2023-09-29 09:19:34

Ucrainenii susțin că autoritățile de ocupație rusă continuă să răpească civili din Herson, pe care îi iau din propriile case.

Economie 2022-08-28 08:31:01

Poliţiştii giurgiuveni efectuează cercetări după ce un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu a decedat în urma unor înţepături pe care şi le-ar fi făcut cu briceagul, în zona pieptului, în timp ce se afla în secţia ATI a unităţii sanitare.

Economie 2023-03-11 16:21:34

Kevin Spacey a fost declarat nevinovat anul trecut de toate acuzațiile de agresiune sexuală împotriva a patru bărbați între 2001 și 2013. Actorul însă este acuzat acum de colegul său, Guy Pearce, una dintre vedetele filmului câștigător la Premiile Bafta, „The Brutalist”, că l-a „vizat” în timpul filmărilor pentru filmul „LA Confidential” din 1997, scrie BBC.

Economie 2025-02-19 21:03:39

Fenomenul meteorologic El Nino va dura cel puţin până în aprilie 2024, a anunţat miercuri Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), ceea ce va duce la noi temperaturi record, transmite Reuters.

Economie 2023-11-08 14:01:57

Comisia Europeană a cheltuit 2,75 milioane de euro pentru fotografii şi imagini video cu comisarii săi în perioada cuprinsă între sfârşitul anului 2019 şi aprilie 2023, relatează joi dpa, preluată de Agerpres. 

Economie 2023-08-10 21:02:50

Comisarul european pentru Transporturi Adina Vălean spune că România trebuie să se adreseze Comisiei Dunării, pentru a face măsurători pe Canalul Bâstroe, iar apoi să intre într-un „dialog foarte clar” cu ucrainenii, relatează Antena3.

Economie 2023-02-24 13:39:55

Cu o audiență lunară de peste 90% din utilizatorii de internet din România, OLX anunță că 1.5 mil de utilizatori caută servicii. De la manichiuriste la profesori de meditații și meseriași, peste 80 de mii de anunțuri lunare pe binecunoscutul portal sunt de la prestatori locali de servicii.

Economie 2023-05-26 12:55:25