„Ar trebui și Iașiul, spital atât de mare de Oncologie, să avem medicul nostru. Iar ca să mergem de aici la București sau Cluj mi se pare un efort în plus pentru bolnavi. Ideal ar fi să fie medicii mai bine plătiți ca să nu-i mai scăpăm peste hotare,” consideră un pacient.
„Aparatura trebuie să meargă, să funcționeze, să fie totul bine. E păcat, e foarte păcat că mai salvează o grămadă de lume,” a spus un alt pacient.
Pentru ca aparatul sa fie din nou pus in functiune, unul dintre cei cinci medici radioterapeuți de la Institutul Regional de Oncologie va fi nevoit să se specializeze în brahiterapie, un lucru pe cât de anevoios pe atât de costisitor„Presupune atât formare teoretică, este vorba de cursuri de utilizare a izotopilor. Acestea se desfășoară pe o durată de 9 luni și se încep de obicei în luna ianuarie. În afara pregătirii teoretice este absolut necesară și pregătire practică, lucru care se face într-un centru cu experiență pentru câteva luni,” a spus Anca Munteanu, medic primar radioterapie.
„Este foarte scump cu siguranță. Ne va costa un om care să-l scoatem de la noi, de la activitatea pe care o face aici, să-l plătim în timpc e lucrează 9 luni în altă parte, să-i asigurăm masă, casă,” a explicat Gabriel Dimofte, directorul medical al Institutului Regional de Oncologie Iași.
Costurile totale se vor ridica la aproximativ 20 de mii de euro, iar bolnavii vor putea fi tratati din nou abia din primavara anului viitor.
