În urmă cu două săptămâni, judecătorii Tribunalului Vâlcea stabiliseră că bărbatul poate fi cercetat în arest la domiciliu.
Bărbatul în vârstă de 32 de ani este antrenor de fitness la o sală din Râmnicu Vâlcea. Ca invitat la o petrecere organizată într-un hotel din oraș, el le-a împărțit celor prezenți prăjituri cu droguri.
15 dintre cei care le-au mâncat au ajuns la spital, intoxicați și au avut teste pozitive THC pentru marijuana, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Dan Ponoran.
La petrecere au participat aproximativ 70 de persoane.
În spaţiul public s-a afirmat că persoanele care au ajuns la spital de la o petrecere din Râmnicu Vâlcea ar fi consumat "prăjituri speciale".
