Pas cu pas, prin pânze ţesute de vreme, am desluşit tabloul unui trecut încă viu. Atraşi de miresme de epocă, am păşit în spatele zidurilor ce ştiu mai mult decât o carte de istorie. Am aflat poveşti cu iz de legendă despre boieri mari, artişti vestiți, cărturari de seamă. Şi am privit cu jind la ceaiul savurat cu delicateţe de o câte Doamnă, alături de tartine cu unt şi fursecuri aromate.

Ce vremuri! Cu tradiţii pretenţioase, obârșii aristocratice şi reguli complicate. Turişti călători în timp, ne-am continuat drumul pe firul istoriei. Una câte una, ni s-au înfăţişat străzi pavate cu istorie, case unde țineau sfat marii bani ai Craiovei, monumente istorice de o rară frumuseţe, biserici ctitorite de domni ai Ţării Româneşti. Mănăstirea Jitianu, ascunsă între codrul şi mlaştina Rovinelor, strajă la porţile Craiovei de mai bine de cinci veacuri. Ctitoria lui Mircea cel Bătrân mărturiseşte fără glas câtă frumuseţe, bucurie, pace şi jertfă se ascund sub zidurile sfântului lăcaș.

„După lupta de la Rovine, luptă pe care unii istorici o plasează în zona de sud-vest a Mănăstirii Jitianu, ar fi făcut o bisericuţă din lemn, pentru mulţumirea adusă lui Dumnezeu în urma victoriei şi pentru soldaţii care au căzut pe locurile acestea”, ne povestea stareţul Mănăstirii Jitianu, la „Turist Acasă”.

Subtil şi firesc, am împletit realul şi imaginarul, făra ca vreo graniţă să le despartă. Am recreeat poveştile întocmai şi am pătruns în universuri apuse.

Paşi grăbiţi în toiul nopţii, foşnete şi freamăte în liniştea întunericului. Două umbre care apar şi dispar. Încearcă să citească întunericul pe cărările desprinse din labirintul pădurii. El, un bărbat oacheş, ea, o copilă fugită de la mănăstire şi ascunsă sub veşminte bărbăteşti.

„Anton Pann, împreună cu tânăra maică, părăseşte mănăstirea şi se refugiază la Braşov. Întreaga aventură, pentru a nu fi descoperită, este pusă la cale de Anton Pann în aşa fel încât tânăra Anica este nevoită să îşi tundă părul, să se îmbrace în haine bărbăteşti şi să se prezinte ca fiind ucenicul psaltului”, povestea Liliana Beu, directorul adjunct al Muzeului Judeţean Vâlcea.

După un an, paşii ne-au purtat din nou într-unul din locurile pe care le-am descoperit împreună: la Teatrul Naţional din Caracal. Sala e cufundată în întuneric. Doar pe scenă scânteie lumina unui reflector. Se aud paşi din ce în ce mai puternic. Sunt ai turistului. Aceeaşi paşi pe care spectatorii i-au urmărit clipă cu clipă.