• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-22 20:15:11
  • Sursa:
Un agent dublu german, care ar fi trimis informatii la Moscova, a fost arestat Imagine

Un agent al serviciilor de informaţii germane, suspectat că a transmis informaţii Rusiei, a fost arestat la Berlin, a anunţat parchetul federal, informează Agerpres.

Cetăţeanul german Carsten L., agent al serviciilor federale de informaţii (BND), este suspectat de "înaltă trădare", scrie parchetul din Karlsruhe, care a adăugat că apartamentul şi postul de lucru al agentului, precum şi ale unei alte persoane, au fost percheziționate.

"În 2022, el a furnizat informaţii, colectate în timpul activităţii sale, unui serviciu de informaţii rusesc", a transmis parchetul federal din Karlsruhe, care se ocupă în special de cazurile de spionaj.

"Ancheta a fost efectuată în strânsă colaborare cu BND", a adăugat parchetul.

Suspectul a fost adus în faţa unui judecător şi arestat preventiv.

"Reţinerea şi discreţia sunt foarte importante în acest caz particular. Avem de-a face cu Rusia în tabăra adversă, cu un actor a cărui lipsă de scrupule şi înclinaţie spre violenţă sunt de luat în considerare", a comentat într-un comunicat Bruno Kahl, preşedinte al BND.

"Fiecare detaliu făcut public în acest caz reprezintă un avantaj pentru acest adversar, în intenţia sa de a dăuna Germaniei", a adăugat el.

Mai multe cazuri de spionaj implicând Rusia au fost descoperite în ultimii ani în Germania şi în alte ţări europene. De la invazia Ucrainei de către Rusia, serviciile de informaţii şi-au ridicat mai mult nivelul de alertă.

La 18 noiembrie, un ofiţer în rezervă german a primit o pedeapsă de închisoare cu suspendare de un an şi nouă luni la Dusseldorf pentru spionaj în folosul Rusiei.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, afirmă că nu s-a pus problema unei eventuale plecări la Curtea Constituţională, argumentând că îşi doreşte finalizarea mandatului. „Nu înţeleg de unde a apărut subiectul în dezbatere publică”, a transmis edilul.

Economie 2025-04-09 08:15:32

O fetiţă în vârstă de doar două zile, aflată în stare critică din cauza unei afecţiuni cardiace, a fost transferată, vineri seară, cu un elicopter şi cu avionul SMURD de la Galaţi la Cluj-Napoca, pentru a fi îngrijită la Institutul Inimii.

Economie 2024-06-27 14:38:31

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi, ca răspuns la relatările privind lipsa de muniţii a armatei ruse, că Rusia produce rachete antiaeriene cât restul lumii la un loc.

Economie 2023-01-25 09:15:10

Premierul socialist spaniol Pedro Sanchez l-a criticat miercuri, fără să-i spună pe nume, pe antreprenorul miliardar Elon Musk pentru recentele sale comentarii politice, acuzându-l că „atacă făţiş instituţiile" şi „îndeamnă la ură". Aceleași acuzații le-au adus și liderii din Franța, Germania și Marea Britanie, relatează Reuters. 

Economie 2025-01-08 15:15:42

Tehnicianul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat joi seară, după calificarea în optimile Ligii Europa, că formaţia sa a „făcut istorie" şi că jucătorii au fost minunaţi. La rândul său, Răzvan Lucescu a spus că „FCSB a meritat calificarea!”. 

Economie 2025-02-20 22:45:33

Un grav accident rutier s-a produs pe Drumul Național 2, în județul Suceava. 12 persoane, dintre care și doi copii, au ajuns la spital după ce o dubă s-a izbit de alte două vehicule. 

Economie 2023-06-26 07:48:06

Mirii din Irak a căror nuntă s-a încheiat cu o tragedie după ce 100 de invitați le-au murit într-un incendiu în această săptămână au declarat pentru Sky News că sunt șocați de cele întâmplate și că nu mai pot sta în comunitatea marcată de acest dezastru. 15 rude ale mirelui au murit atunci, în timp ce mireasa a pierdut zece membri ai familiei.

Economie 2023-10-02 13:01:00

Ai parcat mașina regulamentar, într-un loc permis, dar cu toate asta automobilul ți-a fost zgâriat sau lovit? Acest eveniment poate fi neplăcut pentru orice șofer, însă, potrivit legii, trebuie să acționezi imediat. Ce ești obligat să faci dacă ți-ai găsit mașina lovită în parcare.

Economie 2025-02-01 14:03:42