• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-03-05 20:59:24
  • Sursa:
Un adolescent de 16 ani a fost retinut pentru acte de exhibitionism printre mormintele unui cimitir din Ploiesti Imagine

Un adolescent în vârstă de 16 ani a fost reţinut de poliţişti, duminică, după ce în ziua precedentă ar fi fost observat într-un cimitir din municipiul Ploieşti în timp ce ar fi săvârşit acte de exhibiţionism, printre morminte, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, potrivit Agerpres.

„La data de 5 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti au reţinut un tânăr, bănuit de săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri. În fapt, la data de 4 martie a.c., tânărul în cauză, în timp ce se afla într-un cimitir din municipiul Ploieşti ar fi săvârşit acte de exhibiţionism printre mormintele cimitirului. Astfel, în urma cercetărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 16 ani, din municipiu care, în urma probatoriului administrat a fost reţinut pentru 24 de ore”, precizează sursa citată.

În cursul zilei de luni, tânărul va fi prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Adolescentul este vizat de un dosar penal deschis de poliţişti pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri.

Şapte persoane reţinute sub suspiciunea că au planificat „organizarea unor acţiuni de destabilizare şi dezordini în masă” în ziua protestelor de duminică, organizate de Partidul Şor la Chişinău, au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, printr-o decizie a Judecătoriei Ciocana din Chişinău.

Economie 2023-03-16 23:16:34

România este un aliat foarte valoros şi NATO este pregătită să apere România, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, în conferinţa de presă comună desfăşurată miercuri după întâlnirea cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Bruxelles.

Economie 2022-10-26 17:04:47

Nikolai Patrușev, consilierul de securitate al lui Putin și unul dintre principalii colaboratori ai dictatorului rus, a ajuns la Kaliningrad, marți, pentru a prezida o întâlnire pe teme de securitate, la câteva zile după ce Lituania a blocat tranzitul de mărfuri înspre această exclavă rusească, și după ce Kremlinul a pornit o retorică belicoasă pe această temă, relatează Reuters.

Economie 2022-06-21 15:40:02

Statul a mărit taxele, dar a uitat de proprietarii de bolizi hibrid, care au dat pe mașini chiar și peste 100.000 de euro, dar plătesc doar câteva zeci de lei impozit. Aberația fiscală e nejustificată, mai ales că au parte și de alte facilități. De exemplu, parcarea pentru aceste mașini e gratuită în București.

Economie 2022-10-21 07:00:50

Cele două femei lovite de preotul Calistrat Chifan în curtea Mănăstirii Vlădiceni din Iași neagă că ar fi pornit un conflict, așa cum le-a acuzat preotul, și spun că acesta le-a dat mai multe lovituri, dar că doar ultima dintre ele a fost surprinsă în înregistrare video făcută publică.

Economie 2022-11-11 09:50:58

Inundațiile par imposibil de evitat zilele acestea. România, Polonia, Austria, SUA, Mexic, India, Nepal, Nigeria și Tunisia sunt doar câteva din țările cele mai afectate de inundațiile produse în luna septembrie. Totuși, Viena pare să fi scăpat fără prea mari probleme – și totul se datorează unor proiecte ingenioase și previziuni corecte făcute încă din anii '60, venite după o serie de inundații care au devastat la acea vreme o parte din capitala Austriei, potrivit The Guardian.

Economie 2024-10-06 07:00:26

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a cerut omologului său chinez, Xi Jinping, să îşi unească forţele împotriva războiului din Ucraina şi să facă apel la preşedintele Putin pentru a "reveni la masa negocierilor". El a subliniat că stabilitatea mondială este, de asemenea, în interesul Chinei.

Economie 2022-11-15 07:43:29

Cele mai importante evenimente din 17 aprilie:

Economie 2024-04-17 08:36:26