• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-12-15 14:46:33
  • Sursa:
Un adolescent care si-a ucis matusa nevazatoare pentru bani a fost retinut in Medias Imagine

Un adolescent de 17 ani din municipiul Mediaş a fost reţinut, după ce şi-a omorât mătuşa nevăzătoare, căreia i-a furat banii, în urmă cu o săptămână, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul din Sibiu.

"Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă următoarele: În data de 06.12.2022 inculpatul, care locuia împreună cu mătuşa sa nevăzătoare, în vârstă de 35 de ani, într-un apartament situat în municipiul Mediaş, a luat hotărârea de a o omorî pentru a-i putea fura banii", se precizează în comunicatul parchetului, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, băiatul şi-a înjunghiat mătuşa, în timp ce aceasta dormea.

"În jurul orelor 22:00 - 23:00 a înjunghiat-o pe aceasta cu un cuţit în zona gâtului în timp ce dormea şi i-a aplicat mai multe lovituri în cap cu un obiect din fier, urmare a loviturilor primite victima decedând. Imediat după aplicarea loviturilor inculpatul a întreţinut cu victima decedată un raport sexual normal. A sustras apoi banii pe care victima îi deţinea şi, totodată, în zilele următoare a folosit fără drept cardul bancar al acesteia", se mai precizează în comunicat.

Tatăl inculpatului a fost cel care a descoperit fapta după aproximativ o săptămână de la săvârşirea ei şi a anunţat organele de poliţie, susţin procurorii.

Un tribunal din Istanbul l-a condamnat pe fiul preşedintelui somalez la o pedeapsă cu închisoarea transformată într-o amendă de sub 1.000 de euro pentru că a lovit mortal cu maşina un curier aflat pe motocicletă la sfârşitul lunii noiembrie la Istanbul, a informat marţi presa turcă, relatează AFP citată de Agerpres.

Economie 2024-01-16 16:51:04

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, marţi, că progresele României în materie de combatere a migraţiei ilegale sunt recunoscute de toată lumea, precizând că, pe frontiera cu Serbia, migraţia ilegală este zero. El a adăugat că doreşte să se ajungă la această performanţă pe toate frontierele.

Economie 2024-04-02 14:12:56

Potrivit unor surse din Turcia, citate de jurnalistul iranian Hayal Muazin, Iranul intenționează să înceapă să producă pe plan intern avioane de luptă rusești Su-30 și Su-35. Potrivit informațiilor, Teheranul a primit deja o licență pentru fabricarea acestor aeronave și se pregătește să înființeze o uzină de asamblare în viitorul apropiat. „Acesta va fi un pas important în dezvoltarea aviației iraniene”, a afirmat Muazin în raportul său.

Economie 2024-10-24 07:00:13

Salvatorii au lucrat din greu sâmbătă în Chile, unde a fost decretată starea de urgenţă cu o zi înainte, pentru a combate incendiile violente de pădure care se răspândesc în zonele turistice ale ţării latino-americane. În celebra staţiune balneară Vina del Mar, unde sute de locuințe sunt amenințate de flăcări, oamenii sunt evacuați forțat, scrie AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-02-03 10:54:36

Organizatorii UNTOLD anunţă că scot la vânzare, în 12 septembrie, primele 10.000 de abonamente pentru ediţia din 2024 a festivalului. Fanii care se vor înregistra pe platforma online a festivalului vor avea acces la abonamente înaintea vânzării generale și se vor putea bucura de toate experiențele pregătite de organizatori pentru ediția din 2024."Organizatorii UNTOLD, festival care ocupă locul 3 în Europa şi locul 6 la nivel mondial, conform clasamentului oficial Top 100 Festivals, realizat de DJ Mag, anunţă că pe data de 12 septembrie, la ora 12:00, vor fi puse în vânzare primele 10.000 de abonamente pentru ediţia din 2024. Pentru fanii care se înscriu pe platforma online a festivalului, aceste abonamente vor avea un preţ special de 99 de Euro plus taxe. Fanii entuziaşti ai festivalului UNTOLD sunt încurajaţi să se înregistreze pe site-ul oficial al evenimentului pentru a avea prioritate în achiziţionarea acestor abonamente speciale", transmit organizatorii.Potrivit sursei citate, înregistrarea online le oferă şansa de a accesa abonamentele înaintea vânzării generale şi le asigură posibilitatea de a se bucura de toate experienţele pregătite de organizatori pentru ediţia de anul viitor."Fiecare ediţie a festivalului devine o poveste aparte, la care participă fanii din întreaga lume. UNTOLD şi-a câştigat recunoaştere internaţională pentru show-urile uluitoare, producţiile vizuale impresionante şi pentru că organizatorii aduc în fiecare an, în inima Transilvaniei, artişti şi DJ de top din industria muzicală internaţională.

Economie 2023-09-09 15:38:55

Rusia a acuzat Occidentul, miercuri, că încearcă să-i obstrucţioneze participarea la reuniunea ministerială de la Skopje a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), ce va fi boicotată de Ucraina şi de ţările baltice pentru a denunţa prezenţa şefului diplomaţiei lui Putin, Serghei Lavrov.

Economie 2023-11-29 14:42:19

Persoanele cu diabet zaharat de tip 2 ar putea fi ajutate să slăbească în timp ce dorm cu ajutorul unei noi metode de tratament, testată de cercetători, informează DPA/PA Media.

Economie 2022-06-20 16:48:45

Poluarea cu particule fine a provocat aproximativ 250.000 de decese pe teritoriul Uniunii Europene pe parcursul anului 2021, a informat vineri Agenţia Europeană de Mediu (AEM), informează DPA, citată de Agerpres. 

Economie 2023-11-25 08:00:00