• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-09-05 06:53:34
  • Sursa:
Un accident usor, intr-o parcare, a provocat un sir de intamplari ca-n filme la Vatra Dornei Imagine

Un șofer beat și fără permis a lovit o mașină parcată, în Vatra Dornei. Proprietarul și-a spus năduful unor prieteni. Solidar, unul dintre ei a vrut să-i facă dreptate: s-a dus noaptea și a dat foc dubiței șoferului care i-a supărat prietenul. Ca să facă asta, a mers până acolo, la rândul lui, cu o mașină. Numai că nici el nu avea permis.  Și a condus și el beat și, posibil, chiar drogat. Acum, și el, și șoferul pe care a vrut să se răzbune că i-a necăjit prietenul împart aceeași soartă: au fost reținuți de poliție și s-au ales cu dosare penale.

Dubița șoferului care a provocat un accident ușor a fost incendiată Foto: Facebook Radio Dorna Deschide galeria foto

Un bărbat de 37 de ani din municipiul Vatra Dornei a fost reţinut de poliţiştii din Suceava, după ce ar fi condus băut şi fără permis, ar fi provocat un accident şi ar fi refuzat prelevarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, se arată într-un comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, relatează Agerpres.

Potrivit sursei citate, bărbatul, care s-ar fi aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi acroşat un autoturism parcat regulamentar pe o stradă din municipiul Vatra Dornei. Imediat după accident, el a intrat în conflict cu proprietarul maşinii tamponate, care era nemulţumit cu privire la incident şi cu posibila stare de ebrietate a şoferului.

Şoferul vinovat a fost ridicat de poliţişti, prezentând halenă alcoolică, însă acesta a refuzat atât testarea cu aparatul etilotest, cât şi recoltarea de probe biologice de sânge la Spitalul Municipal Vatra Dornei în prezenţa personalului medical.

„După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca şoferul nu deţine nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice de sânge. Poliţiştii au dispus reţinerea pe baza de ordonanţa pentru 24 de ore a şoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava”, se arată în comunicatul de presă.

În acelaşi dosar a fost reţinut şi un tânăr de 23 de ani, care, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, ar fi incendiat autoutilitara care a produs accidentul din Vatra Dornei.

„Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenţionat prin folosirea unei substanţe inflamabile de aprindere, s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor. După corelarea datelor obţinute investigativ de poliţişti, în mai puţin de trei ore s-a reuşit identificarea autorului. Astfel, s-a stabilit că proprietarul maşinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceştia deplasându-se în zonă şi incendiind în mod intenţionat autoutilitara care produsese incidentul”, precizează comunicatul citat de Agerpres.

La rândul său, tânărul, care s-a deplasat la faţa locului cu o maşină, este suspectat că a condus fără permis. Şi acesta a refuzat testarea cu aparatul etilotest, dar şi recoltarea probelor biologice de sânge la unitatea medicală.

Faţă de tânărul de 23 ani, poliţiştii au dispus măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere, conducere fără permis, conducere sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi refuz de recoltare probe biologice de sânge.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei.

Președintele Donald Trump semnează miercuri după-amiază un ordin executiv care vizează prevenirea participării persoanelor care au fost atribuite biologic ca bărbați la naștere, în competițiile sportive feminine sau pentru fete, relatează Time.

Economie 2025-02-06 11:22:46

Vineri a început votul în străinătate pentru alegerile prezidențiale 2024. Timp de trei zile, pot vota la cele 951 de secții organizate în străinătate toţi cetățenii români cu drept de vot aflați în străinătate, pe baza unui act de identitate emis de autoritățile române. În primele două zile au votat aproape 217.000 de români la secțiile din diaspora.

Economie 2024-11-25 01:22:58

Situație disperată pentru mii de oameni dintr-un cartier din Craiova. Norii de cenușă de la Complexul Energetic Oltenia au învăluit casele și mașinile, odată cu scăderea temperaturilor. În aceste zile, muncitorii alimentează termoncentrala cu mai mult cărbune, pentru a asigura apa și căldura pentru oraș. Cantitatea de cenușă este foarte mare. Localnicii o strâng zilnic cu mătura și o aruncă la tomberoane.

Economie 2025-01-17 19:21:07

Biserica ”Sfântul Nicolae” din Bălinești a fost ctitorită de marele logofăt Ioan Tăutu la finele secolului al XV-lea. De-a lungul timpului a fost vandalizată de mai multe ori.

Economie 2025-06-12 10:42:46

Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru colaboratorii săi regionali anti-americani, potrivit unor persoane familiarizate cu situația, scrie Bloomberg.

Economie 2025-03-04 14:56:51

Au răsunat manelele, în noaptea de Revelion, din Penitenciarul Gherla. În stradă, fetele au făcut spectacol: au dansat și au cântat pentru iubiţii lor din închisoare. Pentru prima dată, deţinuţii au avut parte şi de un spectacol de artificii, organizat la câtiva metri de zidurile penitenciarului, scrie gherlainfo.ro.

Economie 2023-01-02 12:06:55

Doi tineri au fost răniţi după ce s-au izbit cu maşina de gardurile a două case. Ulterior, mașina s-a răsturnat în afara şoselei. Autoturismul a fost repus pe roți și ascuns într-o curte, fără ca proprietarul să știe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Economie 2024-01-17 10:52:55

Poliţia britanică a deschis o anchetă după ce autoritățile aeroportului Heathrow din Londra au confiscat un colet care conţinea uraniu, informează Agerpres care citează France Presse. Coletul provine din Pakistan.

Economie 2023-01-11 08:58:12