• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2024-12-28 11:10:15
  • Sursa:
Ultima forma a „ordonantei trenulet”. Principalele masuri discutate de coalitie pentru taierea cheltuielilor Imagine

Coaliția de guvernare s-a reunit vineri într-o primă ședință, după semnarea acordului de funcționare la începutul săptămânii. În întâlnirea de la Palatul Victoria, la care au fost convocați și miniștrii, se discută scenariile posibile pentru tăierea cheltuielilor de anul viitor, pentru a ține deficitul bugetar sub control. Sursele Digi24 arată că se vorbește despre reducerea decontărilor pentru concediu medical, limitarea unor gratuități, cum ar fi transportul feroviar pentru studenți, reducerea numărului de secretari de stat, tăierea banilor pentru partide și creșterea prețurilor și a tarifelor pentru diverse servicii oferite de stat sau de companiile de stat. De semenea, se discută despre înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor. Ordonanța trenuleț trebuie să fie adoptată până la 1 ianuarie.

ACTUALIZARE 18.25: Liderii coaliției de guvernare, întruniți în ședință de circa trei ore, nu au ajuns încă la un acord privind forma finală a ordonanței trenuleț care prevede o serie de măsuri fiscale pentru a ține sub control deficitul bugetar.

Reporterul Digi24 Andreea Ghiorghe transmite că liderii au decis să continue discuțiile și sâmbătă. Ordonanța trebuie adoptată până la data de 1 ianuarie. Tot sâmbătă, ei vor discuta și despre ordonanța care urmează să stabilească calendarul alegerilor prezidențiale.

ACTUALIZARE 17:10: Principalele măsuri care sunt discutate pentru a fi incluse în ordonanța trenuleț, pe lângă înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor:

ACTUALIZARE 16:00 Premierul Ciolacu ar fi chemat toți miniștrii Guvernului la discuții, pe marginea reorganizărilor din ministere, despre care se vorbește încă de anul trecut.

Multe dintre ele n-au fost puse în practică, dar acum, confruntat fiind cu nevoia tăierilor de cheltuieli bugetare, trebuie să facă această reorganizare cât mai rapid. O nouă formă a ordonanței trenuleț prevede, printre altele, reducerea concediilor medicale.

La Palatul Victoria au ajuns vineri după-amiază liberalii, în frunte cu Ilie Bolojan, dar și Kelemen Hunor, liderul UDMR.

Marcel Ciolacu i-a chemat la discuții la Guvern pe miniștrii ca să vadă unde ar putea fi făcute tăieri pe care le-au prins și în programul de guvernare pentru a reduce cheltuielile statului. Aceștia vor să reducă numărul secretarilor de stat cu până la 50%. Anul trecut erau peste 200. Vor să taie de asemenea și agențiile cu până la 25% și să mai reducă din posturile vacante, așa cum au promis și anul trecut.

De asemenea, guvernul discută și despre înghețarea pensiilor, pentru că urmau să se indexeze cu rata inflației de la 01/01/2025. De asemenea, este posibil ca salariile bugetarilor să nu mai crească și să rămână la nivelul lunii decembrie 2024.

Totodată, banii care sunt acordați angajaților aflați în incapacitate de muncă ar putea scădea la un procent de 65% din salariu, de la 75% cât este în prezent.

Banii acordați partidelor ar putea fi de asemenea mai puțini, potrivit informațiilor obținute de Digi24. Statul ar urma să aloce anual formațiunilor politice parlamentare între 0,05% și 0,01% din PIB. În prezent, partidele primesc 0,04% din PIB.

În privința instituțiilor, acestea nu vor mai putea să mai facă cheltuieli cu mobilierul sau cu mașinile.

De asemenea, dacă se constată că pe parcursul anului următor vor depăși bugetul alocat inițial pentru angajați, atunci ar putea să taie posturi și să facă chiar disponibilizări.

Lista este una lungă, sunt foarte multe măsuri discutate. Ar putea să sufere modificări această ordonanță. Tot în aceste zile, coaliția de guvernare trebuie să se pună de acord și asupra datei alegerilor prezidențiale.

După calculele Digi24, cel mai devreme am putea să fim chemați la urne pe 16 martie pentru primul tur, 30 martie turul al 2-lea.

O primă ședință a coaliției de guvernare are loc vineri dimineață. La aceasta participă atât fostul ministru al Finanțelor, Marcel Boloș cât și actualul, Tanczos Barna.

Principala discuție este în privința „ordonanței trenuleț”, cea care trebuie să amâne plata sau intrarea în vigoare a unor termene. Printre acestea, este prima măsură de austeritate pe care guvernul Ciolacu o elaborează, în care trebuie înghețate pensiile cel puțin până în momentul în care va fi făcut bugetul.

De asemenea, este vorba de înghețări de salarii în sistemul public și alte facilități pe care le au cei din sistemul public.

Acestea sunt primele măsuri în contextul în care membrii noului guvern au susținut în discursurile lor că economia nu arată bine, că trebuie ca statul să fie mult mai atent la cheltuielile pe care le are și mai ales despre faptul că trebuie să fie făcută bugetul într-o perioadă care nu este tocmai ușoară.

După această discuție din Coaliție, cel mai probabil va fi pus în transparență proiectul care arată clar care sunt veniturile înghețate de la 01/01/2025, iar după acel moment, cel mai probabil, la finalul săptămânii sau începutul săptămânii viitoare trebuie aprobată ordonanța într-o ședință de Guvern.

Dacă nu se întâmplă acest lucru, de la 1 ianuarie toate aceste termene vor intra în vigoare, ceea ce înseamnă o presiune mult prea mare pentru bugetul statului, pe care nu poate să o ducă.

Actualul ministru al Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, după ce a vorbit cu actualul deținător al portofoliului, Marcel Boloș, că cei doi au discutat despre bugetul pentru 2025. Totodată, acesta a spus că „ordonanța trenuleț” trebuie aprobată cel târziu până pe 30 decembrie.

Ministerul Finanţelor pregăteşte aşa-numita „ordonanţă trenuleţ” prin care trebuie să decidă dacă va indexa sau nu salariile şi pensiile. Se discută şi despre eliminarea tichetelelor de masă şi a voucherelor de vacanţă. În plus, ar urma să fie blocate angajările la stat şi îngheţate salariile demnitarilor.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a reacţionat, recent, faţă de informaţiile apărute în mass-media privid posibila anulare a voucherelor de vacanţă pentru sectorul bugetar şi precizează că „aşa-zisa alianţă pro-europeană” îşi propune să pună la pământ o industrie esenţială pentru economia României, fără consultare, fără analize de impact şi fără nicio urmă de responsabilitate, potrivit News.ro.

Potrivit FPTR, „în cel mai pur stil dictatorial, aşa-zisa alianţa pro-europeană scoate pe ascuns din sertarele ei otrăvite o ciornă de ordonanţă, o aruncă pe surse în presă şi în mai puţin de 24 de ore, transformă această abominaţie economică într-un instrument oficial de destabilizare”.

Şi Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR) a contestat intenţia Guvernului de a elimina voucherele de vacanţă pentru angajaţii din sectorul public, pentru anul 2025, precizând că o astfel de măsură ar avea consecinţe negative majore atât din punct de vedere economic, cât şi social.

Medicul și fostul prezentator TV Mehmet Oz a fost confirmat de Senatul SUA să conducă agenția care supraveghează asistența medicală a milioane de americani, potrivit BBC.

Economie 2025-04-04 13:07:27

Un maistru militar în vârstă de 22 de ani a fost găsit împuşcat. Tânărul, originar din Botoşani, trecuse cu bine testările psihologice.

Economie 2022-10-02 10:06:07

Ungaria a cerut UE să ridice imunitatea europarlamentarei italiene Ilaria Salis, care a fost reținută timp de 16 luni la Budapesta, după un presupus atac asupra unor neonazişti maghiari, relatează The Guardian.

Economie 2024-10-23 00:00:47

Cinci persoane se află la bordul submarinului Titan, care a dispărut duminică în Atlantic. Printre cei dispăruți se numără și un miliardar britanic, potrivit BBC.Printre cei dispăruți se numără omul de afaceri pakistanez Shahzada Dawood și fiul său, Suleman, precum și Hamish Harding, un miliardar britanic în vârstă de 59 de ani, om de afaceri și explorator.

Economie 2023-06-22 15:43:08

Autorităţile ucrainene au anunţat, miercuri, un atac împotriva „uneia dintre bazele aeriene cheie” ale aviaţiei teritoriului inamic şi au raportat că au lovit şi un port de la Marea Neagră cu nave ruseşti dotate cu rachete ce atacă în mod constant teritoriul ucrainean, informează EFE, preluată de Agerpres.

Economie 2024-12-04 12:05:34

Senatoarea Diana Iovanovici Șoșoacă, intrată în Parlament pe listele AUR, acum președintele formațiunii SOS, a depus un proiect de lege prin care cere „denunțarea Tratatul de buna vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”, ratificat prin Legea nr. 129/1997. Prin denunțarea Tratatului, Șoșoacă cere ca România să anexeze teritoriile aflate cândva în componența României interbelice, proces ce ar putea fi posibil doar printr-o declarație de război din partea României. 

Economie 2023-03-21 17:33:29

Parlamentul European a votat marţi pentru ridicarea imunităţii eurodeputatului german de extremă dreapta Petr Bystron, pe care justiţia din ţara sa urmează să-l judece pentru un fotomontaj cu personalităţi făcând salutul nazist.

Economie 2025-04-01 14:43:41

Răspunsul Rusiei la atacul terorist de săptămâna trecută de la Moscova ar putea crea tensiuni mari între statul condus de Putin și unul dintre aliații săi istorici, scrie Insider.

Economie 2024-03-27 22:51:15