• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2022-05-13 12:56:58
  • Sursa:
UE va livra Ucrainei un nou ajutor militar, in valoare de 500 de milioane de euro Imagine

Şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, a anunţat vineri că blocul comunitar va livra Ucrainei un nou ajutor militar, în valoare de 500 de milioane de euro. Borrell şi-a exprimat încrederea că în următoarele zile se va putea ajunge la un acord privind un embargou asupra petrolului rusesc.

Josep Borrell a precizat, într-o discuţie cu presa în marja reuniunii miniştrilor de externe ai G7 de la Weissenhaus (nordul Germaniei), că noul sprijin militar pentru Ucraina va fi pentru armament greu - cum sunt tancurile -, iar ajutorul total livrat până acum de UE se va ridica astfel la circa 2 miliarde de euro.

„Un nou impuls pentru sprijin militar. (Va fi) mai mare presiune asupra Rusiei, cu sancţiuni economice şi continuarea izolării internaţionale a Rusiei şi combaterea dezinformării”, a spus el, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Şeful diplomaţiei UE s-a declarat de asemenea optimist că în următoarele zile ar putea fi convenit un embargou la nivelul Uniunii asupra petrolului rus.

„Sunt sigur că vom ajunge la un acord. Avem nevoie de el şi îl vom obţine. Trebuie să scăpăm de dependenţa de petrolul rus”, a adăugat Borrell.

Potrivit acestuia, dacă nu va exista un acord la nivel de ambasadori, „luni când se vor întâlni miniştrii (de externe) vor trebui să se dea un impuls politic”.

Optsprezece oameni au ars de vii după ce microbuzul în care se aflau a intrat în plin într-un camion și a luat foc, în nordul Nigeriei.

Economie 2023-01-05 23:12:29

Apar detalii și stenograme din dosarul baronului PNL Iulian Dumitrescu. Procurorii au găsit în telefoanele și calculatoarele suspecților informații despre plățile făcute către primarul din Lehliu. În plus, la percheziții anchetatorii au găsit și detalii despre plățile făcute și către alți oameni de afaceri, dar și pentru un Lamborghini Urus. Toate acestea erau mascate în cheltuieli ale firmei controlate de familia Dumitrescu.

Economie 2024-07-31 17:44:00

Un proiect sprijinit de Bruxelles pentru exploatarea rezervelor de litiu necesare pentru bateriile vehiculelor electrice alimentează instabilitatea politică la porțile Uniunii Europene, scrie Politico într-un amplu articol dedicat inițiativei UE de a se implica în dezvoltatea resurselor minerale ale Serbiei și controverselor din jurului proiectului.

Economie 2025-04-19 07:00:43

Un jucător de fotbal care a jucat pentru cluburi precum Ajax Amsterdam, FC Sevilla și Spartak Moscova a devenit un mare traficant de cocaină și s-a refugiat în Rusia și, apoi, în Emiratele Arabe Unite, unde continuă să joace fotbal, relatează The Washington Post. Dar ce l-a motivat pe Quincy Promes să aleagă o viață de gangster când el făcea deja milioane de dolari jucând pentru echipe atât de importante din Europa?

Economie 2024-10-21 17:22:49

UEFA a anunţat, miercuri, că a deschis o anchetă privind „posibilul comportament inadecvat” al fotbalistului turc Merih Demiral în timpul victoriei de marţi, cu 2-1, în faţa Austriei, în optimile de finală ale Euro 2024, relatează AFP, preluată de News.ro.

Economie 2024-07-03 16:51:51

Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani devenit celebru pentru performanţele sale la înotul în ape deschise, și-a propus să parcurgă întreg fluviul Rin, într-o provocare de 35 de zile. Românul va începe cursa de 1.035 de kilometri, din Germania în Olanda, duminică dimineață. "Întregul meu efort va fi dedicat în exclusivitate aderării României la spațiul Schengen", spune înotătorul.

Economie 2023-07-12 08:00:59

Aliații occidentali ai Israelului au condamnat remarcile ministrului israelian de finanțe care a sugerat că provocarea înfometării populației de peste 2 milioane de palestinieni din Gaza „ar putea fi justă și morală” până când ostaticii ținuți de Hamas vor fi eliberați.

Economie 2024-08-08 15:25:22

Un bătrân din judeţul Giurgiu a fost grav rănit, suferind arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, după ce a încercat să aprindă focul în sobă, folosind lichid inflamabil în timp ce avea o ţigară aprinsă în mână. Locuinţa sa a ars pe o suprafaţă de o sută de metri pătraţi.

Economie 2023-12-01 18:46:20