• Autor: Stiri.Click
  • Publicat: 2023-07-29 16:52:16
  • Sursa:
UE suspenda ajutorul financiar si cooperarea in domeniul securitatii cu Niger dupa lovitura de stat Imagine

Uniunea Europeană ''nu recunoaşte şi nu va recunoaşte autorităţile instituite în urma loviturii de stat'' din Niger şi suspendă imediat ajutorul financiar şi ''toate acţiunile sale de cooperare în domeniul securităţii'' cu ţara din Sahel, a declarat sâmbătă şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Preşedintele Mohamed Bazoum, înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat militare, ''a fost ales în mod democratic, şi rămâne, prin urmare, singurul preşedinte legitim al Nigerului. Eliberarea sa trebuie să aibă loc necondiţionat şi fără întârziere'', a spus Borrell într-un comunicat, potrivit AFP și Reuters, citate de Agerpres.

Pe lângă suspendarea întregului ajutor financiar, ''toate acţiunile de cooperare în domeniul securităţii sunt suspendate sine die cu efect imediat'', a adăugat el.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, până acum aliat al ţărilor occidentale, devine a treia ţară din Sahel, afectată de atacuri ale grupărilor jihadiste, care cunoaşte o lovitură de stat din 2020 încoace.

La rândul său, Uniunea Africană (UA) a cerut ''întoarcerea imediată'' a militarilor nigerieni la cazărmile lor şi ''restabilirea autorităţii constituţionale'' în termen de 15 zile, după lovitura de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum.

Consiliul de Pace şi de Securitate al UA ''le cere militarilor întoarcerea lor imediată şi necondiţionată la cazărmi şi restabilirea autorităţii constituţionale, în termen de maximum cincisprezece zile'' în Niger, se arată într-un comunicat publicat vineri după o reuniune a acestei instanţe.

Consiliul ''se declară profund îngrijorat de resurgenţa tulburătoare a loviturilor militare'' pe continent şi condamnă ''cu cea mai mare fermitate'' preluarea puterii de către militari la Niamey şi răsturnarea unui ''preşedinte ales în mod democratic'', cerând eliberarea sa imediată.

Organizaţia panafricană a afirmat că este gata să ia ''toate măsurile necesare, inclusiv sancţiuni, împotriva autorilor loviturii de stat, în cazul în care drepturile deţinuţilor politici nu sunt respectate''.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că este necesară o reformă a spitalelor din administraţia bucureşteană și dă ca exemplu situația de la spitalul Colentina, care a funcţionat două luni de zile fără autorizaţie sanitară.

Economie 2024-03-25 12:24:49

Un bărbat care băuse a intrat cu mopedul într-un grup de pietoni din localitatea Borca, din Neamț, după care a fugit de la fața locului, informează Agerpres.

Economie 2023-01-19 12:29:31

Traficanții de migranți recrutează călăuzele pe TikTok. Aceștia pun anunțuri că vor să colaboreze cu șoferi care să trasporte, ilegal, cetățenii străini. Promit sume uriașe de bani pentru o singură cursă, în funcție de cât de spațioasă e mașina traficantului. Mai mult, spun că ei doar transportă persoanele de la granița României, iar migranții ajung în țară cu ajutorul altor traficanți. Migranții sunt trimiși de turci sau arabi, iar mai apoi sunt preluați să ajungă în vestul Europei. Urmăriți un material realizat de jurnalista Digi24 Magda Costache.

Economie 2023-10-04 21:55:18

Specialiştii de la Transelectrica şi Dispeceratul Energetic Naţional, alături de operatorii din distribuţie, l-au asigurat pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că nu există un risc asupra echilibrului în Sistemul Energetic Naţional (SEN) sau riscul unor avarii generalizate pe zone largi, a declarat, luni, oficialul din Guvern, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Economie 2024-07-15 14:30:40

PSD va decide listele pentru alegerile parlamentare după Congresul din 24 august, primul criteriu de selecţie urmând să fie rezultatele politice obţinute la scrutinele locale şi europarlamentare, a declarat secretarul general al partidului, Paul Stănescu.

Economie 2024-08-13 13:26:45

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este în Ucraina. Ea a vizitat orașele Borodianka, Bucha și Irpin și va discuta cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Economie 2022-06-27 14:18:38

Pentru anul universitar 2024-2025, data de începere a cursurilor poate varia în funcție de programul de studii al fiecărei universități. Pentru mulți studenți din România, luni, 30 septembrie, este prima zi de cursuri.

Economie 2024-09-28 07:00:11

O tânără lunetistă, cunoscută drept Ioana d'Arc a Ucrainei, s-a căsătorit într-o pădure, imaginile cu ea în rochie de mireasă și cu arma în mână devenind virale.

Economie 2022-10-17 11:40:09